NOPȚI

Capitolul 12

       De ce n-are încredere în mine? În această perioadă n-a putut să mă cunoască deloc?Acum îi înțeleg atitudinea față de copil. Îi găseam diverse motive pentru a-l dezvinovăți, cum ar fi, lipsa unul bebeluș care să crească alături de el, fiind cel mai mic dintre frați. Dar m-am înșelat. De fapt e măcinat de gândul că l-am mințit și nu reușește să treacă peste asta, să vadă în perspectivă. Cum relația noastră a debutat anapoda, mă bucuram că am ajuns undeva la mijloc, la etapa de întâlniri în care ne potoleam setea cu informații noi și interesante despre celălalt. Însă totul e mai complicat decât am crezut inițial. Ai mei nu-l vor, ai lui mă cred o profitoare, el n-are încredere în mine și nici în noi, iar eu îl iubesc ca o nebună. Ce să fac? Iar am ajuns să mă întreb încotro s-o apuc. Sunt sigură că aș trece peste părerile altora, dacă i-aș simți susținerea în tot ce spun și fac pentru a ne apăra relația. Tocmai aceasta e problema. Nesiguranța din partea lui mă demoralizează. Întotdeauna am fost o luptătoare și am trecut peste diferite hopuri apărute de-a lungul scurtei mele vieți, dar acum nu mai sunt atât de hotărâtă că am ales drumul cel bun. Sorin m-a lăsat iar singură și de ore întregi mă fâțâi între ferestre și vizor, așteptând și sperând să revină acasă mult mai încrezător decât a plecat.

        Oboseala mă toropește și ațipesc trântită de-a latul patului. Telefonul sună și sar speriată în sus, căutându-l buimacă. Cât este ora? Cine mă sună atât de târziu? O fracțiune de secundă îmi ia să-mi alung somnul și să mă gândesc că la această oră sună cineva doar dacă s-a întâmplat ceva rău.

– Da? răspund îngrijorată numărului necunoscut și prin minte îmi trec pe rând figurile părinților și a bunicilor.

– Bună, Anca! Sunt Monica!

Monica? Pauza mea o face să continuie.

– Monica, cumnata lui Sorin? Scuză-mă că te deranjez la această oră, însă n-am văzut altă soluție, sesizez disperarea din voce și mă panichez mai mult.

– Ce s-a întâmplat?

– Stai liniștită, nu e nimic grav! Nu știu cum să-ți spun, decât direct. Sorin ne-a sunat și a spus că ne așteaptă la ușă, așa că am plecat mai repede de la soacră-mea. De atunci o țin într-o băută amândoi. De  vreo două ore trag de ei să se culce, nu de alta, dar mâine suntem cu toții de muncă. Nici nu mă bagă în seamă. Al meu m-ar asculta, însă Sorin trage de el și insistă să bea în continuare. Cum se duc ăștia mâine la serviciu?

O ascult, mușchii mi se relaxează și mă liniștesc cu cât procesez informațiile.

– Și eu ce pot să fac? Adică...

– Te rog, vino să-l iei! Ești singura pe care ar asculta-o!

Ce? Credeam că m-a sunat doar să mă anunțe că rămâne acolo într-un final, în niciun caz să merg după el. El a făcut ca toate alea cât era treaz, dar acum? Dacă o să mă acuze iar și de această dată va fi mai urât, fiind în fața rudelor sale?

– Nu cred c-o să vrea. Mai degrabă mai încerci tu să-i desparți și poate...

– Nu, nu înțelegi că am tot încercat! I-am pregătit și patul în sufragerie, dar nici n-a vrut să audă de asta. Sunt sigură că tu vei reuși. Pe tine te iubește și te va însoți acasă!

Hmm, ce mult se înșeală! Sorin și iubirea? Nu pot să neg că n-ar fi o anumită chimie între noi, pe care cu siguranță o simte și el, însă după cum se manifestă, nu cred a fi mai mult de o atracție fizică, în ceea ce-l privește.