Capitolul 11

3.2K 336 47
                                    


       Aș putea să țin un jurnal în care să-mi notez toate aceste evenimente, din fiecare zi trăită alături de el. Viața monotonă a dispărut și simt că am început să trăiesc cu adevărat. E așa cum mi-am dorit. Mă trezesc înconjurată de brațele sale, bem cafeaua pe balcon, apoi fiecare își vede de treburile sale. Seara ne reîntâlnim cu multă plăcere pentru a lua masa împreună, vizionăm o emisiune sau un film, întrerupt deseori de micuța noastră, apoi mă întorc în brațele cărora le-am dus dorul întreaga zi. O viață normală și banală, ar  spune unii, dar e de ajuns pentru mine. E tot ce am visat, o familie a mea. Știu că mai avem mult până să putem declara că suntem o familie adevărată, dar suntem pe drumul cel bun, așa am simțit zilele acestea. Pare mult mai deschis și dornic de a-și petrece timpul liber alături de mine. Nu se mai refugiază în altă cameră și refuză orice apel și mesaj pe care-l primește, încă de la sosirea sa. Iau totul de-a gata și nu grăbesc lucrurile, doar mă bucur de moment. Sâmbătă repetă invitația, dar preferă să ieșim singuri la o pizzerie din cartier, un local micuț în care mă simt grozav. Nu avem discuții despre lucruri foarte serioase, ci ne aducem la cunoștință cele petrecute pe timpul zilei, într-o conversație lejeră și plăcută. Iar nopțile...ei bine, acestea rămân grozave.

       Întâlnirea de azi mă mâhnește și mă pregătesc psihic, făcând exerciții de respirație în oglinda de la baie, sperând să mă calmeze. Îmi tot spun că nu sunt obligată să dau ochii săptămânal cu ai săi și cu siguranță multe femei n-ar fi de acord cu așa ceva, însă atunci când ajung în fața lui, nu îndrăznesc să dau curs acestor gânduri.

       Mă îmbrac în același timp cu fetița și fără nicio tragere de inimă îl însoțesc în vizită la cei care mai degrabă m-ar șterge de pe fața pământului, decât să mă vadă lângă ei. Probabil mă acceptă acolo, din același motiv pentru care merg , și anume, dragostea pentru Sorin. Mâinile îi sunt recunoscătoare cumnatei sale pentru că mă eliberează, luând-o pe Clara. Îi admiră rochița și ține morțiș să le-o arate tuturor, ca pe un trofeu. Trece dintr-o cameră în alta și mă relaxez un pic, mai ales că n-o zăresc pe nicăieri pe noua mea acuzatoare. Sorin este chemat la bucătărie și ascultă cu atenție instrucțiunile mamei sale, care îl trimite la piață să ia unele alimente de care are nevoie urgent. După figura pe care o are, pare depășit și-i cere să-i facă o listă. Reușește să ne uluiască pe amândouă cu această cerință și nu-i scapă rânjetul meu satisfăcut. Își dă ochii peste cap și scoate limba ca un copil, ascunzându-se de ochii mamei sale. Deci s-a convins cât de bine îți prinde o listă de cumpărături, dar nu vrea să recunoască?

Micuța mi-e plasată și mă decid s-o scot la aer curat, în curtea mare din jurul casei. O iau la pas, cu ochii ațintiți pe poartă, așteptându-l. Mereu am aceste simțăminte în lipsa lui, așteptând cu nerăbdare să-i văd ochii aceia care-mi pătrund până în adâncul sufletului. Când apare, bătăile inimii se intensifică și mă agit ca o adolescentă în preajma primului iubit, deși încerc să ascund asta. Mi se întâmplă de fiecare dată când apare și nu știu cum să le gestionez, fiind senzații noi pe care nu le-am cunoscut în fosta relație. Mă vede și se abate din drumul său, cerând să-i dau un sărut înainte de a intra în casă. Cu mâinile ocupate se întinde spre buzele mele și mă pufnește râsul.

– Mergem?

      Mă cheamă după el și ne despărțim la intrare, unul o ia spre bucătărie, iar altul spre unul din dormitoarele libere pentru a o lăsa pe Clara să doarmă liniștită. Ne reîntâlnim, împreunându-ne mâinile pe sub masă. E prima dată când se manifestă așa, aici, cu mine și abia mă abțin să nu-mi trădez fericirea care vrea să iasă afară. Simt că toată fața îmi zâmbește, mai ales că ținem totul ascuns de privirile lor, ca pe un secret bine ferecat. Își cunoaște familia mai bine decât mine și probabil consideră că nu este încă timpul ca ei să ne cunoască trăirile. Atâta timp cât  e lângă mine, nu-mi mai pasă de părerile celorlalți.

NOPȚIWhere stories live. Discover now