NOPȚI

Capitolul 14

        Stau ca pe ace pe scaunul din balcon, privindu-l   pe furiș printre gene. Aștept o vorbă sau un gest de nemulțumire, în ceea ce privește plecarea la sat. Subiectul rămâne închis. Ar trebui să mă bucure încrederea acordată, lăsându-mi libertate de mișcare și de gândire, așa cum e normal într-un cuplu. Ușor de zis, greu de consimțit! Mă trage de mână să-l conduc, luându-și rămas bun printr-un sărut lung care-mi înmoaie ca de fiecare dată picioarele. Trebuie să mă mulțumesc și cu asta, dar tot plec ofuscată, la scurt timp după el. 

       Bunica mă salvează cum ajung, reluându-și rolul de bonă, iar mie nu-mi rămâne altceva, decât să mă îndrept spre sediu. Spre bucuria mea, unchiul are treburi de rezolvat în exterior, astfel lucrez în liniște cu mentorul meu drag, doamna Marieta. Am parte de o mare surpriză, datorate dragei mele verișoare, venită special pentru a-și oferi ajutorul. Ăsta da șoc! Îi găsesc de lucru, folosind-o pe post de secretară, plasând-o în fața calculatorului, cu mai multe date de introdus. Misterul e rezolvat destul de repede, odată cu sosirea lui Doru. Mari se foiește pe scaun, sorbindu-l din ochi, îmbujorându-se, iar acesta se pare că nu are habar de toate aceste schimbări din comportamentul tinerei din fața lui.

       – Am o mare nelămurire și anume, ce-i cu tine pe aici?

       – Toată lumea se miră. Ei bine, e timpul să mă maturizez, nu crezi?

        – Și asta vine  așa, deodată? insist să aflu cât mai multe despre ea.

       – Păi, toți mă consideră mică și m-am cam săturat de asta.

       – Înainte nu te deranja acest lucru. Nu cumva vrei să schimbi părerea cuiva? o fixez și nu-mi rezistă, mustăcește imediat.

       – Repede ai observat!

       – Bineînțeles! Cine te cunoaște mai bine decât mine? mă aplec,  dau părul la o parte, eliberându-i obrazul unde depun un mic pupic, plin de afecțiunea pe care i-o port.

       – Să știi că mi-ai lipsit în ultimul timp!

       – Și tu mie! Apropo, Alex știe?

        – Nu. Spre binele meu e mult prea preocupat cu nunta, Sanda l-a înnebunit la propriu. Îl sună tot timpul și îi trimite tot felul de poze cu invitații, modele de mărturii, rochii de mireasă. E atât de stresat de sunetul care-l anunță că are o notificare! râsul său e în creștere și se transmite mai departe, alăturându-mă.

       – Știi ce-i fac când vreau să-mi bat joc de el? Îi trimit câte un emoticon banal pe WhatsApp și-l urmăresc cum tresare, mârâie sau își dă ochii peste cap, crezând că e tot de la Sandra.

       – Ce rea ești! Ah, cum de-am pierdut asta? mă oftic pe bune, aflând câte se întâmplă fără să fiu la curent cu ele.

        – Pentru că te-ai măritat și te-ai mutat la oraș!

       – Nu m-am măritat! Cel puțin, nu încă! adaug pentru a îndulci răspunsul, deși știu ce obstacole mai am de trecut până să ajungem la un consens.

        – Zilele trecute am fost pe la buni și mi-am adus aminte ceva interesant. Mai știi când mă luai după tine în susul și în josul uliței, chipurile să ne plimbăm? De fapt îl urmăreai pe tipul din vecini, venit de la oraș, nu-i așa? Nebuno, ți-a plăcut de atunci și nu mi-ai sugerat asta niciodată! se rotește cu scaunul, punându-și mâinile în șolduri.

       – Cum să-ți spun, dacă nici nu mă băga în seamă? Mă vedea ca pe o copiliță!

      – Of, cu problema asta mă confrunt și eu! Doru mă tratează ca pe un copil de grădiniță, mai mult mă ignoră sau mă ceartă, decât să avem o conversație normală. Nu-și scoate odată capul ăla din fund, să vadă că am crescut și că am devenit femeie!