NOPȚI

Capitolul 3

Întârzii sub jetul de apă cu bună știință. Încerc să-mi alung reproșurile pe care mi le tot fac de când am ajuns aici și să mă resemnez, luând totul de-a gata. Amân momentul întoarcerii în camera în care mă va învălui iar sentimentul de singurătate și abandon. Privesc îndelung reflexia din oglindă, făcând abstracție de micuțul zâmbet întipărit pe buze. Momentele cu el sunt de nedescris și au o mare putere asupra mea, alungându-mi judecata doar cu o simplă atingere. De ce mi se întâmplă asta?

Revin cu picioarele pe pământ, aducându-mi aminte că micuța mea a rămas singură. Înaintez și mă opresc brusc când îl zăresc întins în pat, dovedindu-mi iar că nu-l cunosc deloc. Cu mici ezitări parcurg cei câțiva pași până alături de el, cu multe semne de întrebare. Îmi răspunde în singurul mod pe care-l știu, cuprinzându-mă cu brațele, apropiindu-se, fără a spune ceva. Îi simt respirația la ceafă și încerc din răsputeri să nu mă foiesc până adorm, ceea ce se întâmplă foarte repede. Oboseala își spune cuvântul și un somn profund mă cuprinde în mrejele sale. Abia pe la ora cinci, când fetița se trezește, deschid ochii și realizez că n-a fost un vis și că suntem în aceeași poziție. Mă desprind din brațele sale și-i dau atenție Clarei, dar privirea mi se întoarce neîncetat la bărbatul adormit. Îl pot studia nederanjată de nimeni și nimic, datorită veiozei pe care o aprind de fiecare dată când alăptez. Am crezut că-l vor influența mai mult împotriva mea, însă m-a surprins, rămânând lângă mine pe parcursul întregii nopți. Cu burtica plină, micuța adoarme și e timpul să nu mă mai holbez, ci să mă întind iar acolo unde m-am odihnit mai bine ca oricând și anume, între brațele sale.

După câteva ore senzația de bine nu dispare, ba chiar se amplifică odată cu continuarea acțiunilor pe care le credeam că sunt parte dintr-un vis frumos. Răsfir degetele ușor prin firișoarele rare, mici și negre de pe piept. Capul rămâne sprijinit pe umărul său, unul dintre picioare între ale sale, iar asta îmi trezește niște amintiri plăcute, mintea purtându-mă în urmă cu un an.

Mă opresc, sperând să-mi bucur simțurile pentru mai mult timp. Dar vârful degetelor nu vor să stea deoparte de pielea fină și continuă să exploreze fiecare părticică posibilă. Atingerea sa bruscă îmi produce un tresărit involuntar. Palma mi-a dispărut sub a sa și mișc capul, privirile întâlnindu-se, dar doar pentru o clipă, deoarece mă forțează prin felul în care mă îndepărtează să revin pe perna mea. Îl urmăresc, însă degeaba. Iese din încăpere fără a privi în urma sa, la femeia nedumerită care îi cerșește atenția.

Ce-a fost asta? Chiar am revenit de unde am plecat? Timpul petrecut împreună nu are nicio însemnătate pentru el?

Dar n-am de gând s-o las așa și plec în căutarea lui. Descopăr că este la baie, după becul aprins a cărui lumină răzbate prin gemulețul ușii. Pun ibricul pe aragaz și abia acum realizez că am rămas doar în chiloți și maieul mulat pe sânii plini care mă avertizează că în curând se va trezi și micuța. Îl aud ieșind și nu mai am ce face decât să-mi netezesc din câteva mișcări părul lung și să mi-l aduc în față, acoperindu-mi parțial locul sensibil. Mă postez în ușa bucătăriei și de această dată îl abordez cu seriozitate.

– Fac cafea!

Sună mai degrabă a anunț, decât a invitație și cu siguranță a sesizat, pentru că-mi susține privirea pentru o clipă, înainte de a și-o coborî pe trupul meu. Constat că nici el nu este mai echipat decât mine, acum că-i imit acțiunile. Îl studiez într-un mod asemănător, dorind cu disperare să aflu ce se învârte prin minte în acest timp. Oare e încântat de ceea ce i se dezvăluie încă de la prima oră a dimineții sau e dezamăgit? Nu-l pot citi, însă cu cât răspunsul întârzie, cu atât inima-mi tresaltă de bucurie.