Adâncul poveștii mele

# 75

    Am ieșit din casă fără să mai bag de seamă că e târziu. Am scos dintr-un buzunar numărul pe care mi l-a dat Ber și l-am introdus în telefon. 

    —Andra? Andra ce s-a întâmplat? Plângi? (Ber)

    —Ber, crezi c-ai putea s vii să mă iei? (Andra)

    —Unde te afli? (Ber)

    —Îți trimit imediat locația mea. Te rog frumos vin-o. (Andra)

    —Sigur că da. Vin cât pot de repede. (Ber)

    I-am trimis locația și în vreo 40 de minute a oprit o mașină. Am urcat apoi mașina a demarat în viteză. Conduce Josh iar pe locul din spate stă Ber. 

    —Povestește-mi ce s-a întămplat. (Ber)

    I-am relatat toată povestea în amănunte fără ca să pot să mă opresc din plâns. 

    —Iată din acest motiv am ales eu să-mi petrec viața cu o fată. (Ber)

    —Adică vrei să zici că trebuie să intru și eu în societatea LGBT și n-o să mai sufăr? (Andra)

    —Exact. (Ber)

    —Ber! (Josh)

    —Ce-i? Încerc s-o ajut cum pot. (Ber)

    —Făcând-o să-și schimbe orientația? Andra, nu o asculta. Nu știe ce zice. (Josh)

    Am tăcut. Durerea din interior e prea apăsătoare și mă chinuie. Inima îmi bate atăt de tare încât am impresia că ar vrea să-mi iasă din piept. 

    În timp de-o oră ajungem înapoi la hotel și plec în cameră. Când a venit și Ber am decis s-o las singură cu Kira așa că am plecat pe acoperiș. Acolo era Fred. Nu m-a observat când am urcat și nu știa că sunt în spatele lui. M-am așezat la cățiva metri de el. 

    A întors capul încet spre mine însă nu m-a recunoscut din cauza că era întuneric. A oftat lung apoi a început să vorbească cu toate că la moment nu știa că sunt eu. 

    —Știi, cred că te afli și tu într-o situație destul de proastă dacă ești aici. Eu de exemplu mereu pierd persoane de care apropo mă atașez mult prea repede, apoi ajung să sufăr... Dar nu-i nimic, trece. Îmi pare rău că a trebuit anume ție să îți zic asta. (Fred)

    —Nu doar tu te atașezi de oameni repede... (Andra)

    Când mi-a auzit vocea a întors repede capul și m-a scrutat cu privirea. 

    —Dy? (Fred)

    —Eu. (Andra)

    S-a ridicat și a venit spre mine îmbrățișându-mă strâns la piept. 

    —Îmi pare rău. Te-am îmbrățișat fătă să mă gândesc, scuze dac te-am incomodat. (Fred)

    —Taci și îmbrățișează-mă mai departe. Trec prin ceva foarte dificil și simt că o să mă pierd. (Andra)

    Nu a mai scos nici un cuvânt în plus, ci doar mi-a lipit capul de pieptul său și a tăcut. Aerul nopții e răcoros iar singurele lucruri pe care le aud sunt zgomotele glomerație și bătăile inimii lui Fred. 

    —E din cauza lui? Te-a rănit? (Fred)

    —Da... Dar nu vreau să vorbesc acum despre asta. Vreau doar să stau aici cu un tip pe care îl cunosc de câteva ore și să mă bucur de câteva clipe de liniște în timp ce restul lumii e prinsă în ritualul ei obișnuit. (Andra)

    —Logic... Sunt doar un străin. E mult mai ușor să te destăinui cuiva pe care oricum degrabă nu o să-l mai vezi, nu? (Fred)

    —Poftim? Ce vrei să zici prin asta? (Andra)

    —I-am auzit pe Ber și pe Josh vorbind mai devreme despre faptul că dacă nu apărea tipul să te ia, aveau să te trimită oricum acasă mâine, deci cred că acesta e planul lor. (Fred)

    —Și dacă eu nu vreau să plec? (Andra)

    —O să pleci, Dy. O să pleci pentru că nimic nu te leagă de noi și pentru că nu suntem detul de siguri că o să poți face față unei vieți la fel de fugărite ca a noastră. Tu ai undeva acolo o lume a ta și trebuie să rămâi în ea, nu te putem priva de acest drept. Plus că sunt sigur că părinții tăi își fac griji pentru tine. (Fred)

    —Dar nu vreau să plec. Vreau să rămân. (Andra)

    —Știi că nu ai de ales, Dy. Și eu aș vrea să rămâi dar aici nu sunt eu cel ce decide. (Fred)

    —Așa e, Fred... (Andra)

    A amuțit. Nu a mai zis nimc după ce i-am aprobat eu vorbele... de parcă și-ar fi pierdut darul vorbirii,

    —S-a întâmplat ceva? (Andra)

    —Da. Mi-a plăcut cum a sunat numele meu. (Fred)

    Vorbele lui m-au derutat. Cum a sunat numele lui? 

    —Fred... (Andra)

    —Șșșșt. Nu mai spune asta. (Fred)

    —Dar este numele tău. (Andra)

    —Știu. Dar nu o să-l mai aud rostit în felul acesta și o să-mi fie greu să mă obișnuiesc. (Fred)

    —Ce vrei să spui? Numai nu începe cu chestii de genul ,, îmi aduci aminte de ........ (Andra)

    —Nu. Tu nu îmi aduci aminte de ea deloc. Ești exact opusul ei. (Fred)

    —Atunci care-i problema? (Andra)

    —Dy, te rog doar să taci. (Fred)

    Am vrut să mai zic ceva însă mi-e frică într-o oarecare măsură de el. Mă tem de ceea ce poate să facă dacă nu mă supun... La urma urmei e mai mare decât mine... Deci am tăcut.