Adâncul poveștii mele

#56

    —Deci... Iubita lui, da? (Dan)

    —Nu! Nu e ceea ce crezi tu! (Andra)

    —Și ce cred eu? (Dan)

    —Ămmm... Nu știu... Orice ai crede îți zic că nu e adevărat. (Andra)

    —Atunci zi-mi tu ce e adevărat. (Dan)

    I-am povestit toată faza, doar că deja ne aflam în camera mea.

    —Hmmm, și ce ai de gând să faci? Știi... Eu nu vreau să te împart.  (Dan)

    —Nu am nici cea mai vagă idee ce ar trebui să fac în acest moment. Dar vreau ca mama să primească promovarea, i-ar prinde foarte bine și aș fi fericită pentru ea. (Andra)

    —De ce a trebuit ca iubita mea să fie o persoană atât de bună? (Dan)

    —Dan, trebuie să fac asta.... Nu vreau, dar va trebui să fiu cu el. (Andra)

    Am închis ochii iar capul îmi este plecat. Nu am curaj să mă uit în ochii lui... Dar totuși am s-o fac.

    Și ochii lui sunt închiși. M-am așezat lângă el iar pleoapele mari și grele nu au mai rezistat impulsului de a se relacsa și a-mi acoperi ochii. După clipe lungi de tăcere glasul lui gros a răsunat în încăpere.

    —Fă ce consideri de cuviință. Eu nu o să te opresc. (Dan)

    —Dar... Nu pot... Eu chiar te iubesc. Știi asta, nu? (Andra)

    —Da. De aceea sunt sigur că o să faci alegerea corectă. (Dan)

    S-a aplecat la nivelul meu și m-a privit în ochi.

    —Doar... fii atentă te rog. Și să ști că o dată ce ai făcut un pas, nu vei mai putea întoarce nimic înapoi. (Dan)

    Cuvintele lui au fost reci, la fel ca și comportamentul său. Dar o merit din plin.

    Am format numărul lui Cabbie și eram gata să îl sun dar a intrat mama peste mine.

    —Andra, am venit la tine cu o veste și o întrebare. (Mama)

    —Cred că ar trebui să începi cu veste, care după expresia ta nu cred că e una bună.. (Andra)

    —Cred că ești la curent deja cu faptul că tatei nu-i merge bine la serviciu și situația noastră financiară nu-i chiar bună. (Mama)

    Am închis ochii.

    —Da, știu asta. (Andra)

    —Ok. Ar fi un mod prin care poți ajuta familia și întrebarea mea este dacă vrei să faci asta. (Mama)

    —Treci la subiect. (Andra)

    —Familia Rotshill este foarte bogată, și a venit la noi cu un compromis. Ne asigură financiar viața cu o condiție. (Mama)

    —Hai odată! Nu mai lungi atât vorba! (Andra)

    —I-ai plăcut fiului lor, lui însă nu i-a plăcut nici o dată de nimeni deci familia lui e șocată. Ei sunt ferm convinși că tu ești aleasa și dacă îi asigurăm că vă veți căsători pe viitor, atunci ei ne vor susține financiar toate cheltuielile. (Mama)

    —Dar, nu pot face asta! Nici măcar nu-l cunosc bine pe tip! Și chiar dacă l-aș cunoaște oricum nu aș dori să fiu cu el!!! E un cretin! (Andra)

    —Nu vorbi așa. Singură ai zis că nici măcar nu îl cunoști. În plus așa vei fi sigură că vei avea pe cineva care să aibă grijă de tine. E băiat bun. (Mama)

    —Nu am nevoie de el! Are cine să aibă grijă de mine! (Andra)

    —Poftim? Cum adică ,,are cine"? Ai pe cineva? (Mama)

    —Da! Nu pot să cred cât sunteți de orbi! Locuiește în aceeași casă cu noi, mamă. Îl iubesc! (Andra)

    —D-d-d-dan? (Mama)

    —Știi ceva? Cred c-aș vrea să rămân singură. Pleacă te rog. (Andra)

    —E Dan. Nu pot să cred cum de nu mi-am dat seama. (Mama)

    —Da. E el. (Andra)

    —Andra, nu încape în discuție. Tu și Cabbie o să vă logodiți pentru că așa va trebui. Am vorbit deja cu tatăl tău. (Mama)

    —Nu puteți decide voi pentru mine! (Andra)