Adâncul poveștii mele

#57

    —Nu puteți decide voi pentru mine! (Andra)

    Am ieșit din cameră trântind zgomotos ușa în urma mea. Primul lucru care mi-a venit să-l fac a fost să plec la Dan să vorbesc cu el, însă nu am destul curaj, deci am făcut stânga-mprejur și am ieșit afară.

    Logodnă? Cum adică să mă logodesc cu ăla? Nu îl cunosc! Nu vreau să îl cunosc! Nu vreau să fiu cu el! Iaaac!

    Am o idee mult, mult mai bună. Am apelat un număr pe care-l aveam notat în telefon și am sunat. Peste câteva clipe un glas familiar mi-a răspuns.

    —Andra?

    —Bună Ema. (Andra)

    —Heeei, mi-a fost atât de dor să te aud. Ce mai faci? (Ema)

    —Am probleme mari cât lumea. Mama vrea să mă logodească cu un cretin! Iar eu nu îmi doresc asta, însă nu am de ales! Ema, vreau să fug în lume! Vreau să vin la tine! (Andra)

    —Da! Vino! O să te aștept! (Ema)

    —O să vin. Iau primul zbor pe care îl găsesc. (Andra)

    Am fugit până în camera mea, mi-am pus într-un lucrurile cele mai necesare și câteva haine și am vrut să ies din cameră. Lângă ușă stătea Dan.

    —Andra, pleci undeva? (Dan)

    —Ămmm... Nu... Doar că eu... Ei bine... Da. Plec. (Andra)

    —Unde? De ce? (Dan)

    —Plec pentru că te iubesc. (Andra)

    M-am ridicat pe vârfuri și l-am sărutat. După ce s-a dezlipit de mine mi-a zis îndurerat.

    —Ai făcut asta de parcă ar fi ultima oară. Ne despărțim? (Dan)