Adâncul poveștii mele

#14

    Deschid geamul și îl văd pe Daniel care tocmai se pregătea să facă același lucru.

    —Hei, ai o vorbă bună din partea Elenei... Dacă ea va vorbi de bine despre tine atunci să fii sigur că ești bine venit de cate ori vrei tu...

    —Huh ce ușurare... Credeam ca nu o să mai pot să te văd vreodată în pijamale... (Daniel)

    S-a uitat la mine și a chicotit iar eu m-am aplecat repede încât să-mi poată vedea doar capul, pentru că eram într-o pereche de pantaloni foarte scurți și nu aveam sutien pe sub tricou.

    —Heiii!!! Nu sunt pijamale, sunt haine de casă... (Andra)

    —Aha, cum zici tu... (Dan)

    Spuse asta încă râzând și închise geamul.
   
    Peste vreo jumate de oră cobor pentru a lua cina. Mama făcuse friptura... Mmm, de mult nu am mai mancat friptură.

    Când ne așezăm la masă mama zice:

    —Andra, de ce nu i-ai zis prietenului tău să rămână și la cină? (Mama)

    —Nu știu... Nu m-am gandit la asta... (Andra)

    —Bine... Poate altă dată. (Tata)

    După cină am plecat în camera mea. Mă plictiseeeesc...

    Am adormit.

    Se aude un zgomot. Deschid ochii și văd că cineva a intrat în camera mea. Ma sperii și arunc cu o pernă...

    —Hei, încetează! Am vrut doar să te întreb dacă ai lipici că am nevoie pentru un proiect, nu era nevoie să arunci cu perna aia! (Daniel)

    —Ce cauți aici la ora asta? (Andra)

    —Pai ți-am zis că vroiam niște lipici, și în plus e ora nouă, nu credeam că dormi. (Daniel)

    —Ceee? E abia ora noua? (Andra)

    —Da, deci, ai lipici? (Daniel)

    —Da... Imediat ți-l dau... (Andra)

    Am căutat prin câteva sertare și am găsit un lipici... Daniel deja se pregătea să plece dar l-am oprit.

    —Mai rămâi, te roooog. Mă plictisesc de mor! Te rog Daniel... (Andra)

    —Scuze, trebuie să îmi fac tema, vino tu la mine dacă vrei. (Daniel)

    —O, păi, nu știu... Dacă intră mama și vede că lipsesc, voi fi un om mort... Înțelegi? (Andra)

    —Mda... Bine atunci, ne vedem mâine dar. Noapte bună. (Daniel

    —Noapte bună. (Andra)

    Am zis asta și Daniel a plecat închizând geamul din urma lui.

    M-am întors pe o parte și am adormit înapoi...

    E dimineață. Deșteptatorul nu a sunat... Sau poate că a sunat și nu l-am auzit! Daca am întârziat!?!??! (Încep să intru în panică). Mă ridic repede. Îmi fac un duș și mă îmbrac cu cea mai mare viteză. Plec să mănânc. Am luat micul dejun mai repede decât se învârte o tornadă și deja eram gata să ies din casă când o văd pe mama coborând scările.

    —Unde crezi că pleci la ora asta? (Mama)

    —Știu deja că am întârziat, scuze, bine? Nu am auzit deșteptătorul! (Andra)

    —Nu l-ai auzit pentru că nu a sunat. E ora 5:30... Mergi în camera ta pentru că e prea devreme să pleci la școală... (Mama)

    —Bine. (Andra)

    Am plecat. Mă așez pe pat și dacă tot am muuuult timp liber, o să privesc un film.

    Imi amintesc cum a intrat aseară Daniel în camera mea și eram cât pe ce să mor (de frică). La ce s-ar mai putea gândi o fată? Dacă era hoț? Dacă era un maniac-asasin-pedofil? Daca era un deținut ce a evadat de curând din închisoare? Putea fi oricine, dar numai nu Dan...

    Trece timpul si se face ora 7:30. Cred că deja o să pornesc spre școală. Vreau sa deschid ușa si văd că Daniel tocmai dorea să ciocăne.

    —Hei, neața, ce cauți aici? (Andra)

    —Nu vroiam să plec singur la școală așa că m-am gândit că ai fi o companie bună... Deci, vrei sa vii? (Dan)

    —Sigur, hai. (Andra)

    Am plecat împreună. Pe drum am vorbit despre mai multe chestii... Îmi întorc întâmplător privirea într-o parte și îl văd pe Jake Adams cu niște prieteni. Pot jura că s-a uitat la mine.

    Am ajuns la școală și am plecat direct în clasă. Am două lecții de mate. Diriginta tocmai se pregătea să facă un anunț.

    —Bună dimineața, elevi. Am vrut să vă anunț că vineri, la ora 16:30 va avea loc petrecerea de Hallowen. Școala a închiriat localul din centru , cel cu 2 etaje, pentru clasele 5-8 la primul etaj și 9-12 la al doilea. Școala plătește pentru tot, voi doar trebuie să veniți.

    —Bine. (Clasa)

    Diriginta pleacă și profesoara își începe lecția. E plictisitor aici.

    Dupa orele de mate plec la dulapul meu. Îl deschid. Din el cade o foaie...

    ,,Bună din nou. Am vrut să îți mai zic încă o dată că ești foarte frumoasă....
P\s: Admiratorul tău secret"

    Awww, încă un bilet de la el. Mă întreb oare cine este? Oare îl cunosc?... Mă uitam prin preajmă să văd dacă nu mă privea nimeni, poate admiratorul meu mai era pe aici... Când mă uit in stânga, în cealaltă parte a holului era Daniel. Se apropia de mine cu pași mici.

    —Hei buna, ce lecție ai acum? (Dan)

    —Engleza, tu? (Andra)

    —Algebra.... Doamne, cred că o să mor de plictiseală lecția asta... (Daniel)

    —Mda... (Andra)

    —Câte lecții ai azi? (Daniel)

    —8, tu? (Andra)

    —7... Ce zici dacă o să te aștept o oră la bibliotecă după care plecăm împreună acasă? (Dan)

    —Sigur. (Andra)

    Plec în clasă. Se apropie Lory de mine.

    —Bună... Ce mai face Daniel? (Lory)

    —Bună, e bine..... (Andra)

    —De ce ești atât de, cum să zic, indiferentă....??? (Lory)

    —Pai, tu fiind prietena mea, mă așteptam că o să întrebi ce mai fac eu, dar în schimb tu mă întrebi doar de Dan... (Andra)

    —Hai nu te mai gândi doar la tine și mai bine zi-mi dacă are prietenă. (Lory)

    —Nu știu, Lory. Ce ar fi să pleci și să îl întrebi chiar tu? (Andra)

    Mă ridica din bancă și ies din clasă. Eram chiar in mijlocul lecției, toți s-au uitat ciudat la mine dar nu îmi pasă. Sunt cu toții doar niște proști, dar nici unul la fel de mare ca Lory...