Cine și-ar face mama să sufere la o oră așa târzie? Jimin era malefic.
"Jimin~"
"Hmm"
"Trezește-te."
În sfârșit, Jimin și-a deschis ochii. A examinat atent camera și locul unde se afla.
"Hyung, unde sunt toți?"
"S-au întors acasă." Yoongi voia să îl tachineze puțin. "Ar trebui să plecăm și noi."
"Oh...nu." Tristețea l-a cuprins puțin, ce-i drept. "Am adormit și e deja gata..."
Yoongi era crud, dar găsea asta mult prea amuzant ca să se oprească.
"Asta este." Spune, zâmbind "Ridică-te."
Jimin a zâmbit și el la rândul lui. "Okay."
L-a sărutat pe Yoongi odată, de două ori, dar când voia să o facă și a treia oară, ușa s-a deschis, lăsând să fie văzuți și ceilalți 5. Yoongi se aștepta să îl vadă zâmbind, râzând, țipând, orice. Dar nu a venit nimic. Stătea încă nemișcat.
Reacția asta urma să fie declarată ca semnătura a lui Jimin.
Când au terminat de cântat, Taehyung a lăsat tortul în mâinile lui Jimin, toți urmând să aplaude.
Un zâmbet a apărut și pe fața lui Jimin. Era mai mult un zâmbet care trebuia să îi ascundă lacrimile.
Cu îndrăzneala pe care Jimin a căpătat-o în ultimul an, Yoongi aproape a uitat cât de trist obișnuia să fie. Era prima petrecere de ziua lui.
"Pune-ți o dorință!" Îi șoptește Jungkook
♡♡♡♡
YOU ARE READING
ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ
Fanfiction《Yoonmin SOCMED AU》 Unde într-o noapte, după ce Yoongi câștigă o competiție, primește o confesiune scrisă de la unul dintre colegi. Jimin ajunge să fie considerat de Yoongi din ce în ce mai enervant, când pare să nu îi pese de câte ori este respins...
