ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ

084) A needed apology

"Jimin." Spune, oprind uscătorul. Chiar și dacă era o idee bună sau rea și chiar dacă s-ar fi certat sau nu, trebuiau să discute.

"Hm?"

"Îmi pare rău."

"Pentru ce?" Întrebarea a reușit să formeze un zâmbet pe fața lui Yoongi, care a dispărut rapid.

"Ți-am spus niște cuvinte foarte dure, când am venit la tine. Și mereu când ne-am întâlnit, de fapt." În acel moment, parchetul părea extrem de interesant pentru Yoongi, care nu îndrăznea să își ridice privirea. Se simțea vinovat.

Tăcerea lui Jimin l-a lăsat să continuie.

"Nu am crezut vreunul din lucrurile pe care ți le-am spus. Sau, ei bine, nu le mai cred."

Umilire, lipsa de respect, înjosirea și lista poate continua. Jimin avea tot dreptul să se simtă oribil. Și sincer, Yoongi ar fi înțeles, dacă sentimentele lui erau de mult pierdute. El și-a cerut-o, până la urmă.

Dar nu putea să își șteargă din minte teama că Jimin nu l-ar mai iubi.

"Te iubesc, hyung." Zâmbind, Jimin a reușit să îi ridice privirea. Dar Yoongi nu zâmbea. "E ok."

"Nu, nu e. De ce? Pentru că tatăl tău ți-a făcut viața oribilă. Ai devenit depresiv din cauza asta și nu am putut să fac nimic, decât să îți fac viața și mai oribilă. Deci, spune-mi, de ce mă iubești?"

Înăuntrul său, Yoongi era convins că nu merita de la început niciun pic din acea afecțiune. Jimin era drăguț. Prea drăguț. Îl iertase deja pe Yoongi. Cu toate că nu acea ce să ierte, fiindcă nu a fost niciodată nervos pe el. În timp ce Yoongi prefera să rănească oameni și să nu scape de probleme sale, Jimin oferea putere, iubire. Oferea totul. Și ar fi continuat, până nu ar mai fi rămas nimic. Atât de pur și atât de multă iubire. Iar Yoongi o voia pe toată.

"Ți-am spus că am avut o boală de piele, la 15 ani. În ziua în care nu m-am mai putut mișca din cauza durerii, am mers la spital. Doctorul a spus că era posibil să rămân fără picior, pentru că boala afecta mușchii și nervii. Și chiar dacă piciorul meu e mai bine acum, încă doare, dacă merg prea mult."

Yoongi asculta liniștit, în secret vrând să-i lovească tatăl pentru că l-a lăsat să se descurce cu așa ceva.
Era inuman.

"Când te-am văzut alergând pentru prima dată, m-am simțit gelos, sincer. Jimin a zâmbit, cu gândul la acea amintire. "Dar într-un mod bun. Să te privesc a devenit un obicei. Și...fără să îmi dau seama, a început să îmi placă de tine." După ce a încheiat, a încerca să își ascundă fața în pătura de lângă. "Restul, știi deja."

◇◇◇◇