ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ

104) Kind off

"Îmi pare rău pentru asta. Știu că nimeni nu o să îți poată arăta cum este o familie, cu adevărat."

Era greșit. Jimin se simțea ciudat, deoarece Yoongi părea mult mai trist decât el. De ce?
Poate pentru că era alături de Yoongi. A pierdut un tată de care era speriat și se afla în brațele celui iubit. Era greșit să își imagineze că totul va fi bine?

Jimin s-a ridicat, privindu-l direct în ochi. Un sărut de 'mulțumesc' și 'nu te îngrijora'? De ce nu? Yoongi nu părea ok cu asta, totuși.

"De ce m-ai oprit? În mod normal tu făceai asta..." Jimin a început să se plângă, în timp ce Yoongi și-a acoperit gura cu mâna, parcă știind ce are de gând să facă.

"Păi, vezi tu? E ceva ce nu ți-am spus?"

"Ce?"

"Am cam...insistat să fiu cel care te supraveghează, având în vedere că încă ești minor..."

"Ce?!"

"Nu am vrut să te trimită la vreo familie ciudată, departe! M-am gândit că o să fii ok cu asta. Dar poți respinge propunerea. Oricum un polițist avea de gând să te ia după școală, să discutați."

Uimirea era și ea prezentă, desigur. Amândoi au început să capete o culoare roșie a feței.

"Nu că..., vreau să spun, nu mă deranjează..." Șoptește Jimin, afișând un zâmbet mic. "Dar stai puțin. Vrei să spui că îmi ești ca un tată acum?"

"Uhm...oarecum. Oricum, fără săruturi. E prea ciudat."

"Vrei să locuiesc cu tine și să păstrez distanța? Ce dra–"

"Ai grijă la cuvinte!"

"Serios? Am învățat asta de la tine." Când l-a auzit pe Jimin râzând, Yoongi și-a promis că o să mai împuțineze din cuvintele urâte.

"Așteaptă un an."

"De ce un an?"

"Ca să fii un adult. Până atunci, copiii merg la somn la 20:00." Jimin l-a privit dezamăgit, amintindu-și cât de mult iubea Yoongi să îl tachineze.

Sau cât de mult îl iubea pe el.

"Nu schimba subiectul! Ce o să se întâmple după ce devin adult?"

Nevoia să îl sărute pe Jimin era mult prea mare, așa că a renunțat să mai reziste. Ca de obicei, Jimin a fost luat prin surprindere.

"O să îți spui sentimentele din nou."

Când Jimin și-a mărit ochii, era ca și cum înțelesese toate secretele Universului. Ca și cum toată galaxia putea fi văzută în ochii lui. Sau erau lacrimi?

"Hyung, mă placi?!"

"Nu ar trebui să întrebi asta."

"Da sau nu? Mă iubești cum te iubesc eu? Serios? Nu spune acesta cuvinte doar ca să fii drăguț, fii sincer! Nu vreau să–"

Să-l facă tăcut cu un sărut era ciudat de normal, acum. Și înfricoșător.

◇◇◇◇