ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ

083) Soft

Era adevărat că Jimin se obișnuise să doarmă din în ce mai puțin. Dar nici locul în care dormea nu ajuta. Și șansele să aibă vreun minut de somn au scăzut la 0 când a auzit ușa deschizându-se. Yoongi ieșise din camera lui, îmbrăcat în niște haine cam largi pentru el. Sub ochii surprinși ai oaspetelui său, s-a așezat pe canapea.

"Ce faci...?"

"O să dorm. Nu ți-am spus?" A răspuns, pe o voce foarte joasă și somnoroasă, înainte să își așeze mâna sub cap.

Au trecut secunde fără să se miște. În timp ce Jimin îl privea ca și cum ar privi un extraterestru. Ar fi trebuit să reacționeze la faptul că Yoongi era lângă el, în pijamale, cu părul deranjat? Sau la faptul că nu înțelegea ce se întâmplă?

Atât de confuz.

"Ți-am spus să nu te mai holbezi. E deranjat." Șoptește Yoongi

"...scuze."

"Și nu îți mai cere scuze."

"Scu...ze..." Jimin și-a dat seama de greșeala sa. Yoongi și-a deschis ochii, în sfârșit, privindu-l.

"E un obicei prost pe care îl ai."

"Hm..." De data asta, era rândul lui Yoongi să îl privească insistent pe Jimin.

"De ce e părul tău încă ud? Am un uscător."

"Ah." Rămăsese fără cuvinte. Sau probabil era prea rușinat. "Nu am vrut să te trezesc."

"Da, dar o să îmi uzi lucrurile acum."

"Scuze."

"Ajunge. Întoarce-te cu fața la mine și așteaptă-mă."

Yoongi s-a ridicat și a mers să aducă uscătorul de păr din baie, întorcându-se și văzându-l pe Jimin în poziția în care i-a spus să îl aștepte.

"Închide ochii." După ce au păstrat atât de multă liniște, sunetul uscătorului părea mult mai accentuat. Au observat că încă pot continua să vorbească și să se audă, când Jimin l-a atenționat că era prea fierbinte (aerul din uscător).

"Ar trebui să îți mai scurtezi părul."

"Hmm..." Toată situația părea atât de obișnuită pentru ei, încât Jimin ar fi putut începe să plângă din nou. De fericire, de data asta. Noroc că ținea ochii închiși.
Băiatul era speriat de faptul că s-ar putea obișnui prea mult cu asta. Nu voia să își ridice speranțele și mai sus.

Departe de tatăl lui, Jimin nu voia să aibă alte gânduri negative. Așa că a început să se gândească din nou în casa cui e, nereușind să își stăpânească zâmbetul.

"De ce zâmbești?" Întreabă Yoongi, care a realizat târziu că făcea același lucru. Și el se obișnuia prea mult.

"Mă bucur că sunt aici."

Acele cuvinte erau ca un cuțit răsucit în inimă. Tatăl lui îl rănea. Nu avea prieteni. Și singura persoană pe care o iubea, a fost mereu rea cu el. Chiar și de ziua lui. O zi specială. Cum ar putea să fie fericit? Și cum ar putea să îi mulțumească?
Yoongi și-a lăsat privirea în jos, știind că trebuie să abordeze și acest subiect. Dar nu știa cum.

◇◇◇◇