În timp ce Yoongi termina de povestit cele întâmplate, au intrat deja în apartament. Jimin nu se mișca din brațele lui Yoongi, imagine pe care nimeni nu și-ar fi imaginat-o vreodată. Puteau sta așa pentru ore.
Sau pentru o viață, dacă ar cere.
"Ai făcut ce?"
"Aproape am lovit un ofițer. Îmi pare rău. Era foarte neînțelegător"
"Nu e o scuză."
"Ar fi meritat, totuși."
"Nici asta nu e o scuză."
"Nu am făcut-o. De ce ești așa nervos?"
"Violența fizică e rea..." Spune, punându-și capul înapoi, pe umărul lui.
Yoongi și-a realizat greșeala. Jimin sigur și-a amintit niște momente neplăcute.
"Îmi pare rău."
"În fine."
"Deci, da. Ne-a luat ore și ore de discuții cu acei oameni bătrâni, care se numesc ofițeri, ca să ajungem la un compromis. La început, nu ne-au luat în serios. Apoi au spus că mințim. Apoi ne-au făcut să așteptăm alte ore. Ah, Doamne. Mă bucur că a trecut ziua. Sunt extrem de obosit."
"E atât de ciudat să mă trezesc fără familie acum..."
◇◇◇◇
*a/n: următorul update este și ultimul. Sper să nu dezamăgesc cu finalul xD
YOU ARE READING
ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ
Fanfiction《Yoonmin SOCMED AU》 Unde într-o noapte, după ce Yoongi câștigă o competiție, primește o confesiune scrisă de la unul dintre colegi. Jimin ajunge să fie considerat de Yoongi din ce în ce mai enervant, când pare să nu îi pese de câte ori este respins...
