Când Jimin a ajuns la spital, s-a grăbit să meargă la salonul indicat de Hoseok. Aflat pe coridor, a recunoscut silueta băiatului care își ascundea fața în mâini.
"Hoseok hyung?" Cel numit și-a ridicat capul, privindu-l direct pe Jimin.
Plângea. De parcă situația nu era deja destul de grea, Jimin simțea nevoia să îl urmeze, doar văzându-l.
"Doarme?" Era stupid să întrebe dacă era bine.
"Da."
"Ai venit singur?"
"Nu...le-am spus celorlalți să meargă să mănânce. Ultimele ore au fost grele pentru ei."
"Ar trebui să mergi și tu. Să te gândești la altceva. Ai nevoie."
"Da. Dar te-am așteptat." Hoseok a oftat, ca și cum s-a oprit din respirat în urmă cu o oră, apoi i-a dat lui Jimin un telefon. "E telefonul lui Yoongi. Acel idiot nu îl blochează, așa că mi-am permis să mă uit. Citește."
Ideea să se uite în telefonul persoanei pe care o place era tentantă, dar i se părea greșită. Nu avea dreptul. Era prea personal.
"Ce e asta?" Întreabă, când a văzut deschisă o conversație.
"Citește. Și o să înțelegi." Hoseok i-a făcut loc lui Jimin să se așeze lângă el.
"Dar...nu e bine."
"Yoongi aproape a murit azi. În acest moment, faptul că m-am uitat în telefonul lui e ultima mea grijă."
Aproape a murit. Acele cuvinte erau dure. Cine și-ar fi imaginat că Yoongi, cu acel temperament dur și care părea că nu are vreo grijă, aproape a murit.
"Okay." Acestea fiind spuse, Jimin a început să citească, în timp ce Hoseok încerca să nu se piardă cu firea din nou.
Urma să fie greu.
◇◇◇◇
CITEȘTI
ᴅᴀᴛᴇ ᴍᴇ ɪɴ ʜᴇʟʟ || ʏᴏᴏɴᴍɪɴ
Fanfiction《Yoonmin SOCMED AU》 Unde într-o noapte, după ce Yoongi câștigă o competiție, primește o confesiune scrisă de la unul dintre colegi. Jimin ajunge să fie considerat de Yoongi din ce în ce mai enervant, când pare să nu îi pese de câte ori este respins...
