Niciodată și pentru totdeauna

30. E ori ea, ori eu

30. E ori ea, ori eu

Privesc telefonul imediat ce apelul se închide și pufnesc exasperată când văd ecranul luminat de mesajul primit de la Axer. Nu pot să cred că are același număr de telefon ca acum trei ani. Și nu pot să cred că sângerez și că simt cum un semnal al durerii emite din antebrațul meu, iar singurul gând pe care îl am este să mă duc.

Andy ajunge șchiopătând lângă mine, mergând în două din cauza durerii. Îmi prinde brațul și îmi inspectează rana adâncă, părând de zece ori mai terifiat.

— Ai nevoie de copci, trebuie să te duc la spital.

Un râs isteric iese printre buzele mele, luându-ne pe amândoi pe nepregătite.

— Credeam că ai înțeles ceva din anii noștri de prietenie, îmi dau ochii peste cap, devenind foarte serioasă.

— Trebuie să te vadă un medic, Chiara.

Îmi trag mâna din strânsoarea lui, străpungându-l cu o privire urâtă. Nu am nevoie de dădăceala nimănui, mă descurc de una singură să îmi port de griji. Trec pe lângă Andy și intru în baia din spate, luând trusa de prim ajutor, apoi mă întorc la bar. Merg legănat până la ușă pentru a trece cheia prin broască și întorc semnul pe partea cu Închis. Sângele picură pe podea din vârful degetelor mele orientate spre pământ. Simt durerea până în miezul ființei mele, dar nu este chiar atât de rea.

— Am nevoie doar de câteva comprese sterile și un pansament, mormăi încet, oprindu-mă lângă bar. Andy este încă paralizat în același loc, cu mutra murdară de sânge și o poziție încovoiată care arată că încă-l doare abdomenul. Crezi că te descurci?

Buzele lui mânjite cu sânge afișează o grimasă nemulțumită. Enervată, îmi arcuiesc o sprânceană, încercând să îi dau de înțeles că nu este momentul potrivit să fie sensibil.

— Tereza o să mă omoare, oftează și trage fermoarul trusei de prim ajutor. Iau un pansament și șterg sângele din jurul rănii adânci, strângând din dinți când mă apropii de ea. Sângele continuă să curgă, dar sunt aproape sigură că pot opri hemoragia după ce curăț rana. Deși sunt aproape sută la sută sigură că primul pas este să opresc hemoragia.

— Cine naiba sunt băieții ăia?

— Prietenii fostului iubit a lui Kyle. Will încă vrea să de împace cu Kyle, dar poți înțelege și tu de ce el nu vrea asta.

— Drace, șuier stins, apăsând pansament curat peste rană. Dinții îmi crâșnesc sub presiunea cu care îi împing unii în alții. Înfășoară cu pansament, te rog.

Umerii mi se scutură violent din cauza durerii care parcă îmi răpune sufletul.

— Ești sigură că asta va opri sângele?

Expir tot aerul pe care îl am în plămâni și ridic din umeri, încercând să mă gândesc la cele șase tije care l-au străpuns pe tatăl lui Axer. Încă am impresia că o să mor în cele din urmă, dar măcar pot afișa un zâmbet încrezut în fața expresiei tâmpite a lui Andy, în timp ce fac pe Wonder Woman.

— O să aflăm.

După ce îmi înfășoară mâna cu grijă... și cu pansament, Andy se îndepărtează, privindu-mă neîncrezător.

— Poate ar fi fost o idee mai bună să îi lași să mă cotonogească bine de tot. Măcar eu aș fi mers la urgențe.

— Tu, spun strângându-mi lucrurile, nu știi să te distrezi.

— Unde pleci?

— Trebuie să îmi ajut un... prieten, strâng ochii, cântărind cuvântul.

Axer nu este prietenul meu. Este doar trecutul meu. O așchie mică din ceea ce viața mea a fost cândva, care acum mi-a intrat piele și nu mai vrea să iasă. Axer nu este nici măcar prietenul lui Nicholas, pentru că, dacă ar fi fost, nu ar fi apelat niciodată la mine, nu mi-ar fi ținut niciodată secretele și nu ar fi adus în discuție sentimentele lui. Nici măcar nu știu ce simt în legătură cu asta. Faptul că este aici după atâta timp nu ar trebui să îndemne nimic. Nu s-a întors pentru mine. Soarta a găsit o cale să ne intersecteze, ca să râdă de noi. Iar eu nu am de gând să îi permit.