Niciodată și pentru totdeauna

3. Chiara vrea să îmi distrugă viața

3. Chiara vrea să îmi distrugă viața

De la cafeneaua lui Andy până la terenul de fotbal din cadrul școlii generale unde învață AJ și Shane sunt aproximativ doi kilometri, pe care îi străbat cu căștile în ureche, cu muzica pornită și cu gândul la Leyla. I-am scris cinci mesaje când am plecat de la cafenea și nu a răspuns nici măcar acum, când mă sprijin de stâlpul metalic al terenului, douăzeci și cinci de minute mai târziu.

AJ și Shane sunt la tribune, cu alți copii care își așteaptă părinții. Stau aici pentru că m-am săturat să îmi spună că nu este cool să mergem pe jos acasă și, cum singura mașină pe care o avem e condusă de mama, nu avem de ales. Au prea multă energie și mersul pe jos le-ar putea fi de ajutor, dar asta nu îi face să nu se simtă prost față de prietenii lor bogați, așa că aștept să plece toți, înainte să intru în acțiune. Școala privată pe care nu ne-o permitem este oferită de unitatea militară unde tata a activat, chiar dacă nu cred că AJ și Shane vor vrea vreodată să se înroleze în armată. Tata nu i-ar fi lăsat. Spunea despre asta că este o prostie omenească și că lui îi plăcea să pară prost, dar copiii lui trebuie să fie ageri și să nu își piardă umanitatea pentru un război, să fie pioni pentru un rege pe care nu l-au cunoscut niciodată.

Așa că îmi lipesc talpa piciorului de stâlp și scot telefonul și bancnota. Am de gând să notez numărul lui Nicholas Cage pentru că trebuie să văd ce fac cu el. Dacă mama nu m-ar fi învățat să fiu morală, l-aș fi vândut scump unor fane de-ale lui. Sunt sigură că se plătește bine pentru câteva cifre chinuite care le-ar face legătura cu vocea lui enervantă.

Oare Cindy ar spăla vasele toată luna dacă i l-aș oferi?

Mă uit zâmbind spre tribune când îmi văd frații mergând din urma unui bărbat pe care nu cred că îl cunosc, în partea opusă ieșirii, cel mai sigur în parcarea din fața școlii. Îmi vâr bancnota adânc în buzunar și încep să alerg, străbătând tot terenul de fotbal și sunând-o pe mama. Inima îmi bubuie în piept și genata sport îmi zboară prin aer. Aproape îmi rup gâtul când îi prind din urmă și nu pot respira. Iar mama nu răspunde.

— Sunt frații mei! Urlu cu ultimele puteri – și ultima gură de aer – la omul cu înfățișare dură și brațe tatuate. Se răsucește încruntat spre mine, privindu-mă lung. Sunt frații mei, ce credeți că faceți?

AJ și Shane privesc pe partea cealaltă a străzii, de parcă nu m-aș afla aici sau nu m-ar cunoaște. Îl văd pe AJ strâmbând din nas, aproape supărat, iar celălalt pici de seama lor își strecoară mâna în mâna mare a bărbatului cu privire ucigătoare.

— Vreau să îi duc acasă, îmi răspunde, cum m-au rugat.

— Dar am venit eu să îi iau, murmur nesigură, apoi, clătinându-mi capul, încerc să par mai convingătoare. Eu sunt responsabilă pentru ei.

— Tereza a spus că e în regulă.

Mama! Duc telefonul la ureche, uitându-mă lung la chipul încadrat de păr cărunt și barbă grizonată. Nu cred că mă place.

— Chiara, mă auzi? Ai sunat din greșeală?

— Scuze, mamă, murmur moale. Sunt la școala băieților.

— Oh, știam eu că am uitat să îți spun. Scumpo, îi duce Richard acasă.

Richard? Mama îi spune Richard omului din fața mea, de parcă sunt prieteni? Închid telefonul fără să îi spun nimic mamei și mă uit la băieți. Încă nu mă privesc. Cele două clone, care nu au nici măcar un semn distinc care să indice cine e cine, se uită pe partea cealaltă a străzii, stânjeniți, iar când îmi cobor ochii pe tricoul meu, înțeleg de ce. Încă arăt de parcă m-am bătut cu aparatul de cafea sau a vomitat un client pe mine, iar acum sunt transpirată și părul blond mi-e orientat în toate părțile.