Niciodată și pentru totdeauna

27. Julia

27. Julia

Mâna mi se încleștează pe telefon și sunt pe cale să răspund, dar rămân neclintită, privind imaginea care dispare, lăsând telefonul lui Nicholas să revină la meniul principal. Mai multe fire de discuție apar pe ecran, printre care și Axer și tatăl lui. Joana i-a trimis mai mulți de semnul exclamării după un mesaj sec „Nu te duce”, însă Axer a fost singurul explicit din toți acești oameni.

Axer: Eu zic că ar trebui să te concentrezi pe Chiara, da’ e alegerea ta.

Mă încrunt, înțelegând vag că Julia a făcut sau încă face parte din trecutul și prezentul lui anevoios. Poate ea l-a transformat în epavă.

Încerc să glisez pentru mai multe mesaje din firul de discuție cu Axer, dar e imposibil să fac asta fără să deschid mesajele, iar asta m-ar da de gol.

Tobias Cage: Fiule, nu am niciun sfat să-ți dau. Ca de la tată la fiu, spun doar să ai încredere în inimă.

Deci toată lumea știe cine e Julia și, în mod evident, Nicholas a avut nevoie de sfaturi în ceea ce o privește. Știind că noi doi clădim ceva.

Și ce anume? Mă revolt. Un palat din minciunile mele?!

— Chiara?

Nicholas stă lângă cort, privind lung telefonul din mâinile mele. Are în mâini câteva crenguțe uscate, iar chipul îi este în mod evident panicat. Ridic telefonul, fluturându-l spre el.

— Suna, dar nu am apucat să văd cine e.

Îl așez înapoi pe sacii de dormit și mă răsucesc spre cort, încercând să mă prefac că-i testez rezistența.

— E totul în regulă?

Mă uit peste umăr la el, afișând un zâmbet și încuviințez.

Julia.

Julia.

Julia.

Concentrează-te pe Chiara.

Nu te duce!!!

Ascultă-ți inima.

— Normal, încuviințez, doar că urăsc să pun cortul.

— E deja montat, iubito, râde stânjenit, venind spre mine. Sigur ești în regulă?

Mă ridic în capul oaselor și îi iau jacheta lăsată pe nisip, scuturând-o și prefăcându-mă de minune că sunt bine.

— Nicholas, nu începe, te rog. Dacă aveam ceva, îți spuneam.

Ochii amândurora se îndreaptă spre pachețelul cu ceva alb care tocmai a aterizat pe nisip. Nicholas se întinde speriat să îl ridice, însă e deja în mâinile mele. Simt un țăruș în inimă de îndată ce conștientizez ce țin în mână. Îmi ridic ochii împăienjeniți pe expresia lui bulversată, la timp ca să văd că își încleștează maxilarul și strânge ochii, șoptind o înjurătură.

— Ai adus heroină aici, Nicholas? Cu doi copii după tine?!

— Chiara... Nu mai consum...

Clipesc mărunt și încerc să adun ultima fărâmă de autocontrol. Încerc să nu-l acuz pe nedrept, dar chiar și așa, nu scuză inconștiența de care dă dovadă.

— Jur! Nu mai iau de ani... Nici nu mai injectez, uite.

Își arată brațele intacte, privindu-mă speriat. Pielea intactă de pe brațe nu mă liniștește absolut deloc. Am văzut multe ale metode prin care se poate injecta prostia asta. Și, mai important decât atât, mă deranjează faptul că a adus-o aici, unde sunt frații mei.