Niciodată și pentru totdeauna

11. Nu fi virgin

11. Nu fi virgin

Sunt pe cale să am un preinfarct, iar zâmbetul mic și crispat de pe fața lui Nicholas mă face să închid strâns ochii, căutând ceva în minte.

Nu altă minciună, te rog. Nu sunt bună la capitolul ăsta.

Dar expir ușurată când mă agăț de unică mea scăpare, privind-o lung peste umăr pe Cindy și încercarea de a se ascunde de Nicholas cât mai mult în spatele barului, acum că s-a făcut remarcată. Nu este geloasă, nici invidioasă, este mai mult curioasă. Ne privește mâinile preț de două secunde și când își ridică din nou privirea în ochii mei, pot să văd întrebarea nerostită care-i stă în vârful capului.

Intimidată și panicată, îmi trag ușor mâna din strânsoarea fierbinte și ridic imperceptibil umărul, încercând să par relaxată.

Inspiră. Expiră.

Inspiră. Expiră.

Pare atât de simplu, dar nu sunt mândră de poziția mea. Mă întreb dacă aș puteam primi un nou start, să se creeze o buclă temporară cu ziua de ieri, ca să refuz cererea lui Cindy și toate lucrurile să rămână fix la fel.

— Nu știu, Cindy. Pune-le în apă până aflăm pentru cine sunt.

Cindy face ochii mici, dar se răsucește tăcută pe călcâie și dispare în spate. Răsuflu ușurată când Nicholas îmi capturează din nou mâinile, părând convins că ceea ce am spus este și adevărat. Cum se face că mă pricep atât de bine să mint când sunt în preajma lui? În fața lui Simpson, a mamei și a lui Cindy râd de parcă mă gâdilă cineva, dar în fața lui nu am nicio problemă.

— Ce spui, Chiara? Vrei să fim prieteni?

Râd, uitându-mă lung la mâinile noastre împreunate.

— Mi-ai dat friend zone cumva?

— O luăm treptat, îmi zâmbește, făcând ochii mici. Dacă nu cumva vrei să te bag deja în pat pentru că mie îmi surâde tare mult ideea.

— Asta sună a ceva ce faci fetei numărul patru, nu prietenei tale.

— Fie, pufnește. Atunci o luăm treptat.

Îmi face cu ochiul și își duce ceașca la gură, sorbind cafea.

— Voi fi câteva zile plecat în Noua Zeelandă, dar când mă întorc, promit că o să fiu cu ochii pe tine. Am numărul tău și o să te sun, bine?

— De ce am impresia că îți faci un program acum? Știi măcar să fii spontan?

Mă gândesc că o să nege când îl văd aprobând, iar asta mă uimește. Chiar știe? Nicholas știe să fie spontan? Cum ar fi ce? Până și ieșirile și prăzile lui par programate. Știe că seara trebuie să iasă în oraș, iar una dintre fete va fi mereu disponibilă să guste din faima de câteva ore petrecute la brațul lui Nicholas Cage. Poate că fetele acelea sunt acolo pe bună dreptate, este izbitor de fermecător, însă nu mă omor după tactica lui. Este nevoie de mult mai multă muncă și dăruire, ca să obțină ceva din partea mea.

— Ce întrebare mai este și asta?

— Una simplă, ridic din urmă. Uite, întind brațul, ăsta a fost un lucru spontan. Am ieșit să beau la terasă cu prietenii mei și m-am întors acasă cu folie în jurul încheieturii. N-am dormit în curte, dar mai aveam puțin și zburam prin acoperiș când a văzut mama.

— Și tatăl tău?

A tăcut de parcă era în mormânt. Bine, chiar era în mormânt.

— A aflat mai târziu, ridic din umeri.