Niciodată și pentru totdeauna

16. Am știut eu!

16. Am știut eu!

Tocmai mi s-a tăiat respirația. În timp ce inima mi se oprește, creierul începe să funcționeze la capacitate maximă. Ce face Nicholas în camera mea? Și ce vrea să spună prin „de la prietena ta?” pentru că am de gând să o reneg pe Cindy. Prietena ta se va transforma în fosta ta prietenă imediat ce mă voi dezmetici.

Mâna i se mută sub talia mea și imediat ce mă atinge, am impresia că a așezat un cub de gheață pe mine. Nicholas Cage este acoperit de aceeași plapumă cu care sunt și eu și îi simt brațele goale în jurul meu. Dar slavă Domnului că poartă tricou! Și de ce naiba țin gura deschisă?

— Ești bine? Adică, își scutură capul intimidat, e logic că nu ești. Arzi.

— Ard? Pufnesc. Asta ți se pare ție grav? Am halucinații!

— Sunt real, Chiara.

— Oh, suspin și îmi lipesc mâna de frunte, o să leșin.

Un zâmbet mic i se postează în colțul buzelor și ochii încep să îi scânteieze. Bine, poate asta se întâmplă cu adevărat din cauza halucinațiilor, dar ochii lui sunt din nou vii. Puțin mai vii decât în interviul acordat Samanthei, dar mă îndoiesc că are legătură directă cu mine. Mă scutur de brațele lui într-un acces de furie și sar din pat, ignorând frigul care mă învăluie lacom. Umerii îmi tremură fără a-i putea controla și mi-e dor de căldura brațelor lui și ale plăpumii mele pufoase. Trag sertarul noptierei și arunc cutia în el, nimerindu-l în piept.

— Asta ce a fost?

— Încetează, îl rog, să crezi că poți cumpăra oameni.

— Despre ce vorbești?

Pare surprins. Sprâncenele i se ridică în semn de uimire și spatele i se îndreaptă. Nicholas pare rănit de cuvintele mele, dar mă simt precum fata numărul unu, doi și trei și am convenit că eu nu o să fiu a patra. Îmi las mâinile să cadă pe lângă corp și înghit în sec durerea și dorința de a țipa la el. Poate ar trebui să încetez să pun accent pe numele lui și să acord credit faptului că este tot un om.

— Nu ai primit prea multe cadouri, pufnește Nicholas, sau este din cauza faptului că am bani? Știu că nu știi nimic despre mine, Chiara, m-am convins. Nu ai știut vârsta mea, iar asta știe toată lumea.

— M-ai testat? Râd.

Însă expresia lui rămâne de piatră, făcându-mă să pricep că am dreptate. Îmi înghit restul protestelor și slăbesc duritatea din privirea cu care mai am puțin și îl fulger.

— A fost ceva spontan, rânjește. Jur că nu m-am gândit la asta decât după ce am scos porumbelul pe gură. Oricum, îmi place să las impresia că sunt mai mare, dar nu am vrut să fie o minciună gogonată. Sunt sincer în mare parte din timp, însă asta... Ia cutiuța în mâini și se ridică în capul oaselor, venind spre mine. E un cadou obișnuit, oferit prietenei mele, Hannah. Nu înțeleg de ce ai impresia că încerc să te ofensez cu asta. Sunt o persoană generoasă, Chiara. Îmi place să fac cadouri.

— Iar mie nu îmi place să primesc cadouri.

— Confirm asta, o aud pe Cindy vorbind din spatele ușii.

Deschid ușa, lăsând la vedere o Cindy cu o tava pe care stă un bol cu o supă de pui. Își mușcă limba, regretând că s-a dat de gol. Are umerii ridicați și stă adunată grămadă de parcă urmează să primească o tigaie în cap. Oh, am o listă de posibilități cu lucruri cu care pot să îi dau în cap.