Niciodată și pentru totdeauna

13. M-ai mințit, Nicholas

13. M-ai mințit, Nicholas

Îmi înghit cu groază excesul de salivă și mă postez asupra măsuței de cafea, având ochii mari când îmi surprind fața și mâinile în jurul gâtului lui Nicholas. Apoi, în poza de mai jos sunt eu, în mașina lui Nicholas, doar în lenjerie.

Culeg ziarul înainte ca băieții să se apropie curioși de noi și ochii mamei să stăruie prea mult asupra dovezilor de vinovăție. Am fost dată afară pentru că am întârziat la muncă, i-am spus, asta înseamnă că mama nu știe adevăratul motiv. Da, am râs când am mințit-o, apoi m-am prefăcut că dau în plâns ca să scap.

O apuc pe Cindy de mână și urc cu ea grăbită pe scări. O aud exclamând mirată, însă nu mă opresc. Continui să merg și deschid larg ușa, făcându-i loc, abia apoi îmi fac curaj să intru și eu în cameră. Se aruncă pe pat, privindu-mă de la marginea lui cu o expresie curioasă.

— Doamna Johansson nu știe, concluzionează ea. Bun. Credeam că sunt singura lăsată pe dinafară.

Râzând, își acoperă gura cu mâna pentru a opri cel mai probabil un strigăt. Se agită ca un taifun, sărind pe pat, iar asta nu doar că mă uimește, dar mă face să mă simt o prietenă oribilă.

— Nu ești supărată pe mine? O întreb șovăind, simțind cum o piatră îmi este ridicată de pe inimă.

— Să fiu supărată? Se ridică de pe pat și vine spre mine, confiscând ziarul. Glumești, nu? Dintre noi două e clar că tu ai fi avut cele mai multe șanse oricum. Ai ajuns la alt nivel Chiara, spune-mi, cum e?

— Să fiu la alt nivel? Mă încrunt, admirând setea și mândria cu care se uită la poze.

— Cum e să fii în preajma lui?!

Oribil. Frumos. Oribil.
Îmi scarpin bărbia, încercând să îmi dau seama ce trebuie să spun. Ea se oprește în mijlocul camerei și întoarce prima pagină spre mine. Pălesc văzând cât de larg îmi era zâmbetul când m-a scos din apă, cât de vânjos părea când mă căra pe umăr și cum arătam cu cămașa lui pe post de turban și mască, lungită pe bancheta din spate. Din fericire, poza nu a fost scoasă din context, dar tatuajul meu de pe încheietură a fost încercuit și se încearcă deslușirea celor trei brățări formate din scris, despărțită de un Kalashnikov vertical tatuat deasupra venelor. Clipesc mărunt, strângându-mi buzele, întrebându-mă dacă am vreo șansă să scap din tot scandalul acesta.

Dacă paparazzi vor afla numele meu, atunci vor afla că sunt lefteră, că tata e mort și tot ce va urma, va fi capitularea Chiarei. Și Nicholas mă va urî.

— Aici pari foarte fericită.

Iau ziarul și mă apropii de pat, așezându-mă în fund în capătul din spre ușă. Mă încrunt și fac ochii mici pe pieptul tatuat al lui Nicholas, pe zâmbetul lui. Apoi oftez stins și ridic din umeri.

— Ar fi fost bine dacă nu începeam cu stângul.

— Nu e vina ta că scorpia i-a turnat Frappe în față.

— Crede că tata trăiește, Cindy, că e a noastră cafeneaua și că am un câine.

— Uau, ar trebui să-i dai bătăi și să-i spui adevărul, Chiara. Adică, tu nu ai câine, mincinoaso!

Râde ușor, fluturând mâna în aer de parcă alungă o muscă.

— Cât desprel celălalt aspect... ar trebui să fii sinceră cu el. Nicholas urăște să fie mințit.

Mormăi pe sub mustăți, amintindu-mi că Cindy știe mai multe despre el decât știu eu.

— Și ce altceva urăște?