C 9 || Anne

5.2K 331 11
                                    

        


Louise

 În jurul meu se simte într-un mod ciudat un miros de parfum,nu că la mine în cameră ar mirosi urât sau ceva de genul,doar că în această cameră este un miros diferit,unul dulce.Pot simți o persoană care stă și se uită la mine,de parcă aș fi bolnavă și ar sta de pază.

Ochii mei se deschid și capul se lasă pe partea dreaptă ca să îl găsesc pe Harry stând pe un scaun și jucându-se pe ceea ce pare un telefon.Imagini a ceea ce s-a întâmplat cu ceva timp înainte îmi apar în memorie și mă ridic în fund.Aparent Harry trebuie să mă fi simțit pentru că își drege vocea și se uită la mine suspicios când capul meu se întoarce din nou la el.

-Bun,deci te-ai trezit. Spune puțin jenat.  -Deci te poți pregăti. Zâmbește puțin și câteva secunde cade pe gânduri.

-Să mă pregătesc pentru ce? Îmi frec tâmplele sperând să mai diminuez durerea de cap care începe să se formeze.

-O să o cunoști oficial pe mama.Adică Regina. Harry ridică mâna să o treacă peste obrajii lui și continuă  -Și să ne pregătim petrecerea.Plus că regatul are nevoie de noi ca și cuplu să ne vadă.

-M-ați chemat sire? O fată slăbuță și înaltă intră în cameră.Vocea ei este caldă,ca și cum ar fi o mamă iubitoare.Părul ei este castaniu și este îmbrăcată într-o rochie puțin ciudată,trăsăturile ei par a fi asiatice.

-Da Spencer.Ajut-o pe Louise,o să plecăm cu mama mea. Harry se uită la mine suspicios. -Ști ce ai de făcut.Da? Fata scutură din cap și îmi aruncă un zâmbet -Dacă există vreo problemă să nu ezitezi să mă chemi. Spencer scutură din cap din nou și se uită la mine cu simpatie.

-Desigur sire.Prințesă? Spencer își întinde mâna și îmi zâmbește cald,eu mă uit la Harry apoi la ea și din nou.

-Haide iubito.Mama moare de nerăbdare să te revadă. Chicotește.Se ridică de pe scaun și mă sărută pe obraz și în același timp îmi șoptește ceva -Ai grijă ce spui. Îmi sărută urechea apoi pleacă.

Harry închide ușor ușa în urma lui și pe fața lui Spencer apare un zâmbet și mai mare,aproape că pare unul cu subînțeles,rpin care ar spune că de fapt s-ar întâmpla altceva.Spencer vine lângă mine și îmi apucă mâna gentil.

-Haideți prințesă.

                                                             

***

În aproximativ o oră pe mine se află o rochie albastru verzuie,în picioare niște balerini de aceeași culoare ,care au o fundă în față.Părul meu este ușor încrețit și lăsat pe spate iar ochii mei albaștrii au o urmă extrem de profesionistă de tuș.Până și unghiile mele sunt făcute (nu prea îmi fac unghiile din simplul motiv că îmi e lene) și pe buze am un luciu transparent.

Ochii mei nu se pot dezlipi de oglindă,rochia îmi scoate în evidență culoarea pielii mele și părul meu,nuanța de bej de pe unghii arată de parcă mi-aș fi făcut unghiile la salon și buzele mele par mai mari și cărnoase. (link extern ținuta)

-Wow.Spencer.Ești incredibilă. Respir și mă uit la zâmbetul ei care parcă devine și mai mare,ochii ei parcă lucesc și în obrajii ei se află un roșu. -Niciodată nu am putut să fac linia de tuș așa perfectă.Și părul să îmi stea așa bine. Exclam. -Sigur nu ai făcut  vreo școală ceva? Spun și ea scutură din cap.

Bloody Bride (Harry Styles//vampire)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum