C 33 || Ajutor

3K 236 9
                                    


Louise

                  Desigur ca Mike a venit să mă și ia de la școală,adică sa răteze el ocazia de a mai râde puțin. Dumnezeule.

Nu știu de ce,dar am o senzație că tot sunt urmărită,de fapt,privită. O privire care îmi arde pielea și tot ceea ce îi stă în cale ca sa poată ajunge atât la inima mea ,cât și la creierul meu. Am o vagă impresie ca el este acela care îmi dă acea senzație.

Și tot de asta l-am lăsat pe Mike să își facă de cap.

-Louise. Vreau să te întreb ceva, dar trebuie să fi sinceră cu mine. Ochii lui Mike încă sunt pe drumul din fața moaștea, în timp ce conduce.

-Da. Sigur. Ridic din umeri, neprocesand cu adevărat ce a spus.

-Chiar ai încercat acel căcat cu statul în cimitir?  Mike se uită la mine pentru  o secundă și ochii mei se măresc. Daca este un lucru pe care să i-l fac lui Mike, acela este să îl mint,mai ales de când s-a mai maturizat.

-De unde ai mai scos-o și pe asta?  Mă încrunt sperând să fi auzit prin oraș, iar eu să pot  scoate cămașa cumva.

-Te-a văzut Liam. Spune făcând o pauză gravă după care să continue -Așa este Lou? Folosește porecla mea,cel mai probabil sperând  să scoată ceva de la mine. -Plus că tot orașul vorbește.

-O doamnee! Exclam la ultima lui propoziție. -Mike,pentru propriul tău bine,te rog să nu mai asculți ce se spune în oraș.De câteva ori,chiar am auzit că sunt însărcinată. La asta Mike chicotește.

-Louise, nu schimba cursul discuției. Spune grav. -Raspunde,da...sau nu.

Oftez știind că nu am o cale de scăpare. Poate că Mike va încerca să ma ajute.

-Da. Am încercat. Spun cu ochii închiși,fiindu-mi rușine de ceea ce am făcut. -Și da,e adevărată. Pot simți privirea lui Mike pe mine,după ce am simțit că mașina s-a oprit.

-De ce ai făcut asta? Întreabă și se uită la mine cu o privire îngrijorată.

-Ma înnebunea povestea aia. Si după Selena m-a provocat și nu am putut Ice nu,oricum toți știu că nu este adevărată,dar este. Plâng uitându-mă spre el.

-Cum s-a întâmplat asta? Întreabă.

Oftez înainte să încep să îi povestesc tot ceea ce s-a întâmplat din noaptea de Halloween până acum.

      

 ***

     

Aparent,nici nu a venit bine Mike în oraș căci prietenii lui deja dau o petrecere pentru el,la care și eu merg. Nu știu de ce,dar se comporta puțin ciudat de când i-am povestit de tot ceea ce s-a întâmplat... Și sper doar să nu fi făcut o greșeală.Ceea ce l-a deteterminat pe Mike să ma ia la petrecere a fost ca vrea să fie aproape de mine ,ca în momentul îm care Harry hotărăște că trebuie să mă ia înapoi să fie pe fază și să îl împiedice. Dacă ar fi să mă întrebi pe mine asta va fi curând, având on vedere cât de mult s-a distrat azi la școală, plus că mergem împreună la o petrecere. Ce poate fi mai frumos?

Și cu toate astea,uite-mă în camera mea pregătită de petrecere,cu o fustă care este la propriu înfășurată în jurul coapselor mele,pentru că este strâmtă...dar oricât de strâmtă ar fi totuși nu mă incomodează..este confortabilă.Desigur că nu am scăpat de gura lui Mike...și mi-am luat o bluză pe măsură,neagră...de fapt mai repede este un corset după model,cu niște bretele ceva mai groase.

Având în vedere frigul de afară îmi iau un plover alb mai lung și decid că nu merge cu fusta o pereche de converș,așa că iau una de ghete.

Coborând jos Mike îmi zâmbește și imediat ce ajung lângă el își înfășoară brațul în jurul taliei mele.Desigur că începe să murmure ceva pe sub respirație ,dar aleg să nu comentez și să mă bucur de faptul că mama nu este acasă.

-Louise? Vocea lui sparge liniștea din mașină. -Tipul ăla știi... se oprește probabil jenat de ceea ce vrea să întrebe.

-Nu. Răspund rapid.Îl aud că expiră ca și cum nu ar mai fi respirat -Mike.Trebuie să mă ajuți. Spun și mă întorc cu fața la el. -Nu mă poți lăsa în ghearele lui...numai cu noroc am scăpat de el până acum.Sincer...dar nororcul are și el o limită.

-Și crezi că fugitul te scapă de probleme? Se încruntă,chiar dacă se uită la drumul din fața noastră.

-Nu.Dar îmi dă un răgaz.Să găsesc o soluție reală,Mike. Simt lacrimile cum se formează în ochii mei și printr-o minune nu încep să cadă pe fața mea și să îmi strice machiajul. -Zi Mike.

-Ești sora mea mai mică.Nimic nu te va lua de lângă mine,decât peste cadavrul meu.Zâmbește și mâna lui cea mare îmi atinge maxilarul înainte ca buzele sale să se unească cu fruntea mea. -Acum haide.Să găsești un băiat adevărat. Îmi face cu ochiul și eu chicotesc.

 O dată coborâtă din mașină ,realizez cât de mare este petrecerea,de fapt este gigantică....muzica pare să dărâme pereții casei și țipetele par să spargă paharele de sticlă,mirosul specific de iarbă îmi înfundă nările,la fel și cel de transpirație combinată cu alcool.Fete și băieți care aproape fac sex în văzul lumii și unele care sunt deja dezbrăcate..Petrecerile tipilor de la facultate.

Acea senzație de urmărire este și mai mare acum...de multe ori arunc câte o privire în spate ca să nu găsesc pe nimeni în particular uitându-se la mine,decât un tip care are o țigară în mână,nu una normală,și realizez că este drogat atunci când mă încrunt la el și acesta nu are nici o reacție....se uită prin mine.


Pentru o secundă gândul meu zboară la Harry și cum m-ar ucide el dacă m-ar vedea aici..mă simt ca într-o cușcă cu lei,iar eu sunt prada.

O să fie o noapte lungă.

_________________________

Vreau să văd comentarii din partea voastră,ce credeți că se întâmplă,ce merite să pățească Harry.Etc,etc.

P.S. Ținuta lui Louise.

P,S.S.Simularea a trecut cu bine....înafară de biologie....

Bloody Bride (Harry Styles//vampire)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum