Aleasă de Printul Vampirilor

39 Adevarul...

Perspectiva Sarei

Aud un ciocanit in usa si ma trezesc, am adormit înainte ca Laura sa ajunga acasa din cauza durerii de cap, insa cu toate aceste nu cred ca ea ar putea fi la usa. Ea nu ar fi ciocănit, ar fi intrat direct, deci altcineva trebuie sa fie, dar cine? Nimeni nu stie ca eu sunt aici.
Mai aud o data un ciocanit dupa care presupun ca usa a fost deschisă loviturile învățând, iar vocile acaparand livingul. Nu multe ce e drept si nu pentru mult timp, insa vreo doua-trei persoane sunt cu siguranta. Ma ridic, asezandu-ma pe marginea patului, urmând ca după câteva momente Laura sa intre încet in camera:

-Hei ,te-ai trezit?
-Da, acum cateva minute. Ce se intampla Laura, cine este la noi in living?
-Schimbate si ne vedem acolo in... cinci minute, adauga si se uita spre ceasul imaginar de la mâna.
-Nu ies daca nu-mi spui cine e si ce vrea. Iar tot ce sper e sa nu fie cine cred eu ca e!
-Si cine crezi tu ca este?
-Haide Laura ,nu-mi face asta!
-Schimba-te si vino, te rog.
-Laura, strig in urma sa dupa ce aceasta imi închide usa in nas

Laura iese din camera, iar eu ma îndrept catre șifonier. Daca a venit Alec? Ce o sa-i spun, cum as putea sa-l mai privesc dupa tot ce a facut?
Si daca a venit cu dovada contrariului?
Cate întrebări fără răspuns... Singura modalitate de a afla este sa merg in living, sa vad cu ochii mei ce se petrece.
Ma decid pana la urma cu ce ma imbrac, alegând la nimereală o pereche de pantaloni negri alaturi de un top alb. Imi prind parul într-o coadă dezordonată, după care merg catre baie pentru ami spala rapid fata. Cearcanele de sub ochi inca nu au disparut, dar totusi, spre bucuria mea, am reusit sa dorm cateva ore. Ajung in fata usii din lemn alb si imediat cum o voi deschide, voi da ochii cu persoanele ce probabil acum stau pe canapeaua din piele, în apartamentul care trebuia să mă scutească de niste zile tensionate intre mine si alte persoane, respectiv Alec. Imi iau inima in dinti si ies pe usa, zgomotul acesteia facand liniste in încăpere. Acum privirile Laurei, a lui Will, Alec si inca a unei persoane necunoscute, sunt atintite către mine. Alec se ridica in întâmpinarea mea, insa alege sa faca doar câțiva pași, după care se oprește. Are curajul sa se uite in ochii mei, insa eu nu am puterea de ai priviri pe ai săi. Ochii care au stat ațintiți pe Sibel si au privito o noapte întreagă.

-Buna, ma saluta privindu-ma atent, cu un zambet trist pe fata.
-Hei...
-Trebuie sa vorbim...
- Stiu, de aia sunteti aici ,nu? Dar de ce i-ai adus si pe ei? Sa-ti ia apararea?
-Nu am venit de asta ,adauga Will trecandusi o mână prin par dezamăgit.
-Atunci?
-Mai bine te asezi, se aude si Laura dupa putin timp.

Aleg să mă așez pe un scaun paralel cu canapeaua pe care ei stau si nu pot spune ca nu simt o mare tensiune intre noi. După câteva momente de liniste, pe care as fi vrut sa le mai muncesc cumva, băiatul necunoscut se ridica si vine catre mine întindzand mâna. Are ochii verzi, parul blond, este cu mult mai înalt decat mine, iar expresia fetei este una blândă:

-Buna, eu sunt Josh, sunt prieten cu Will.
-Sarah, dar cred că stiai asta deja, din moment ce esti aici!
-Te deranjează prezenta mea?
-Poate, poate ca a tuturor in acest moment, dar nu cred ca parerea mea conteaza prea mult, din moment ce am apus ca vreau sa fiu singura si in schimb va primesc pe voi.
-Ea mereu e asa, întrebarea lui Josh nu sta sa nu apara, intorcandu-si privirea către celelalte persoane din camera.
-Nu ,adauga într-un final Alec. Ea nu e asa, e iubitoare... buna, dar acum...
-Nici un dar, daca as fi fost intr-adevar cum ma descrii tu si ți-ar fi convenit nu ai fi... ma opresc, caci deja lacrimile stau sa-mi cadă si nu-mi mai doresc nici o scena.
-Sarah, uită-te la mine te rog, imi cere Alec pe un ton mult mai calm decat este el in aceste momente. Am venit sa-ti spun adevarul. Adica... ti l-am spus din primele momente, insa acum ti-o pot demonstra concret.
-Adevarul !
-Da. Josh ,arata-i ce ai găsit.