Aleasă de Printul Vampirilor

28 Nu trebuie sa te ridici

Perspectiva Sarei

-Ce ?
-Nu vreau sa am un nou inceput in carucior .
-Te rog Sarah ,o sa fii bine ,o sa te vindeci. Acum zambeste, mergem acasa!
-Acasa la noi ,da?
-Da ,acasa la noi!

Alec imi ia hainele si iesim cu caruciorul pana in dreptul masinii, masina pe care a cumparat-o dupa accident. Este un Audi R8, negru, masina pe care doar in filme o puteam vedea. Stiam ca este pretentios insa nu inceteaza sa arate asta.
Ma ia in brate si ma pune pe scaunul din dreapta, după care strange caruciorul si il pune si pe acela in portbagaj. Plecam spre minunatul New York, spre casa nostra. Inainte de accident, eram convinsa impreuna cu Alec, ca a venit timpul sa ne mutam doar noi doi. Nu ca ne deranjeaza prezenta celorlalti, ci doar pentru faptul ca ne este mult mai comod sa fim doar noi doi. Apartamentul nu este deloc unul modest, l-am ales intr-unul dintre cele mai mari blocuri din oras, la un etaj inalt, privelistea fiind minunata.

-Iti place noua masina?
-Da ,este foarte frumoasa, ai niste gusturi foarte bune, ca întotdeauna, adaug si rasul colorat al lui Alec, face sgomot in masina.
-Asta vroiam sa aud.
-Esti si sincer, adaugi lucruri pe lista.
-Te iubesc Sarah!

Ochii aceia albastri ma atintesc pret de cateva clipe, urmand sa isi schimbe directia din nou, pe drum. Sclipirea din ei, ma fac sa-l cred pe cuvant, iar iubirea mea pentru el, crescand pe zi ce trece. Nu am crezut ca va fi asa la inceput, ma temeam de ei, de lumea lor, insa a trebuit doar sa cunosc persoana potrivita pentru a-mi arata ca exista si vampiri buni. Vampiri ce si-au pastrat sufletul frumos si traiesc in armonie cu cei din jurul lor. Nu stiu daca asta se intampla in cazul lui Alec, fiindca este print peste acest "regat" si trebuie sa fie bun cu ambele parti, atat cu vampirii cat si cu oameni. Dar poate asa este personalitatea lui, poate asa cum este de cand l-am cunoscut, a fost dintotdeauna. Ce este cert... voi avea timp sa-l cunosc si sa-l vad in diferite ipostaze, astfel ma voi confinge de adevarul Alexander Morgenstern.
...

-Am ajuns ,adauga Alec ,intrand in parcare subterana a celui mai frumos hotel. 

Se da jos din masina si imi aduce caruciorul ,asezandu-ma atent in acesta. Luam liftul pana la etajul 15. Dupa care intram.

-Este asa cum ti-ai imaginat?
-Inafara ca vroiam sa ajung aici pe picioarele mele...
-Sarah, iar incepi?
-Dar...
-Te inteleg, nu voiai sa se intample asta, e normal ,dar dupa ce ,ca ma simt eu destul de vinovat fiindca sa intamplat nenorocirea asta de accident, ca era sa te pierd... imi mai aduci si tu aminte mereu. Nu stiu ce crezi tu ,dar indirect simt ca ma invinovatesti ,ma omori incet.
-Nu! Alec ,oprestete, nu vreau sa te supar. Nu a fost vina ta, ci a soferului celuilalt. Te rog iarta-ma, ma gandesc doar la mine, pana la urma si tu ai suferit in felul tau.
-Doar nu te mai stresa atat, totul o sa fie bine, ai sa vezi! Te duc in camera, ma intreaba, incercand sa schimbe subiectul, vizibil iritat.
-Da...
-Scuze Sarah, m-am enervat aiurea, doar ca... vreau sa ma intelegi: ceea ce simti tu, ma afecteaza si pe mine, nu mai vreau sa te vad asa, bine?
-Ai zis ca ma duci in camera?
-Sarah...

Pornim spre etaj, trecand mai intai prin livingul alb cu mici nuante negre, unde Alec ma ajuta sa ma despart de carucior, ducadu-ma in brate in dormitor, fiindca altfel nu as fi avut cum sa urc scarile pana la etajul unu al apartamentului. Dormitorul era minunat, un perete era de sticla ,de unde se putea vedea o parte mare a orasului. Totul era in nuante de alb cu negru ,exact ca restul apartamentului. Ne-am inspirat din semnele chinezesti yin si yang: raul din bine si binele din rau ,viata noastra pana la urma.
Camera este spatioasa cu dulapuri putine, dar mari si tablouri mici ce ilustreaza diferite parti ale New York-ului. Oglinda de pe tavan reflecta toata incaperea, iar veiozele de langa pat, accentueaza modelul minimalist dupa care a fost decorat. Patul din mijlocul camerei ocupa primul loc in topul lucrurilor de aici. Forma rotunda, tapiratia din piele alba si spatarul cu capse argintii eclipsand restul lucrurilor.

-Ma duc pana jos, trebuie sa vina Laura impreuna cu Alex si Will. Au trimis o masina cu lucrurile noastre aici si ne vor ajuta sa despachetam ,daca vrei o trimit pe Laura sa stea cu tine.
-Alec!
-Da!
-Vreau ca tu sa stai cu mine ,nu Laura. Bine, imi e dor de ei ,dar de tine am nevoie. Iarta-ma pentru vaicareli de mai devreme ,dar imi e destul de greu sa stau aici si sa nu pot ajuta ,sa nu ma pot plimba cu tine prin oras, sa nu fim la aproape aceeasi inaltime ,sa nu ma pot ridica pe varfuri si sa te sarut. Imi e greu sa nu mai fac asta.
-Nu trebuie sa iti ceri scuze si sa-mi dai explicatii. Te iubesc si inteleg asta. Si mie imi e dor de asta si imi e greu ,dar... mai important acum e sa te vindeci, pe urma putem sa ne plimbam cat vrem. Si... nu trebuie sa te ridici sa ma saruti ,ma voi apleca eu si voi fi langa tine indiferent de situatie.
-Dupa ce vor pleca ei, ma poti ajuta cu ceva?
-Da ,dar cred ca pot si acu...

Insa nu reuseste sa termine propozitia caci in urmatoarea secunda ,sunetele soneriei ne intrerup.

-Cred ca au venit, ma duc jos acum, pana la urma trebuie sa te ajut dupa. Dar iti promit ca o fac.
-Bine, ai promis, nu uita!
-Bine!

Alec vine la mine si ma saruta scurt pe buze, dupa care isi indreapta pasii catre intrarea in apartament. Aud cum livingul se umple de voci si rasete. Imi era dor de aceasta atmosfera.
Nu dupa mult timp aud si cativa pasi ce se indreapta rapid catre mine, in cateva secunde fiind la usa mea, ciocanind atent.

-Hei raza de soare, adauga Laura .Sper ca inca strălucești.
-Nu isi va pierde niciodata lumina ,chiar daca si-a pierdut putin buna dispozitie, spune si Alex in urma fetei brunete.
-Pai ,da... mi-am cam pierdut putin buna dispozitie ,dar pot fi mult mai bine ,adaug la final, accentuând cuvantul ,,putin".
-Cum, intreaba Alex imediat dupa ce termin fraza.
-Cu o imbratisare!

Dupa ce in camera pasesc Will si Alec vin in imbratisarea noastra de grup, chicotind amuzati. Ei completeaza atmosfera de familie, nu ca fratii lor nu ar face parte, doar ca ei au fost de la inceput in atentia mea, iar eu in grija lor, astfel ei ramanand cei mai apropiati noua. Alec se intelege cel mai bine cu ei, exceptand momentele cand am impresia ca o sa se certe din nou cu Alex. Sunt foarte grijulii cu privire unii la alții, aceasta legatura de sange dintre ei, fiind vizibila.

-Bine ,,printesa,, noi mergem jos sa ajutam la despachetat, adauga Will.
-La despachetat atunci ,striga Alex imitand un soldat ce este pregatit de inceperea razboiului.
-Noi mergem jos iubire daca ai nevoie de ceva ma suni .
-Bine ,multumesc. Sa aveti spor si imi pare rau ca nu va pot ajuta.
-Nu-i nici o problema. Ne face placere sa fim langa voi, Lauta striga inaintand spre livingul, care nu dupa mult timp se va umple de lucruri.

Ii vad cum pleaca pe rand din camera, urmand sa dau drumul televizorului.
Stau ce stau in pat si imi arunc privirea prin camera luminoasa, plictisita de aceasta atmosfera tacuta. Analizez cu privirea orice detaliu din camera, incercand sa cunosc cat mai bine incaperea. In incercarea mea de a gasi ceva interesant, imediat imi sar in ochi carjele de dupa usa. In urma cu doi ani mi-am scrantit piciorul si foloseam o pereche pentru a merge, mi-a fost putin greu la inceput, dar m-am obisnuit. Acum ce ar putea decurge rau?
  Vreau sa le iau si sa ma indrept catre livingul din care se aude atata agitatie. O sa incerc sa ajung la ei, pentru a le fi alaturi si de ajutor, oricum aici nu prea am ce face si m-am plictisit de privitul la televizor.

...

⬇️ Next ⬇️