Niciodată

Capitolul 29

Dau crezare multor lucuri pe lumea asta, probabil la fel ca o băbuță superstițioasă, dar niciodată nu m-aș fi gândit că o banală stea îmi va îndeplini cea mai arzătoare dorință, accea de mi-l trimite pe Matthias pe balcon la miezul noptii, trist și dezorientat, încât nu știu dacă trebuie să mă bucur sau să mă tem, ori să mă întreb cum Dumnezeu a urcat.

   Ține în mână un ruj roșu aprins și, pe lângă cele peste douăzeci de inimioare pe care le-a desenat pe toată suprafața geamului, continuă să scrie ceva de la dreapta la stânga, în așa fel încât să pot citi dinăuntru.

  Muream să te văd. Citesc frumoasa confesiune, ce îmi face inima să țopăie și zâmbesc copilărește, uitând pentru moment de faptul că îmi propusesem să îl urăsc. Chipul perfect, inima frumoasă, ochii aceia în care mă tot pierd ca într-un labirint, el. Cum aș putea oare să-l resping?

Deschid atentă ușa, având grijă să nu șterg geamul de materialul perdelei, și îi fac semn să între. Pune capacul rujului și îl lasă pe scăunelul înghețat de afară, apoi pășește cu încredere. Acum, fiind și mai aproape, îmi amintesc de ce aveam de gând să îl urăsc; e tot ceea ce-mi doresc, dar în același timp și tot ceea ce nu pot avea. De ce simt doar durere când îl vâd? Unde se presupune că este plăcerea în iubire?

Din doi pași, ajunge la câțiva centimetri de mine și mă prinde de umeri, topindu-mă cu privirea.

   — Îmbracă-te! ordonă.

    Îmi privesc vestimentația, un tricou negru, simplu și colanți trei sferturi. Nu mi se pare că aș fi dezbrăcată.

   — Vreau să mergem undeva, Sophie. mă lămurește el atunci când vede că mă tot analizez.

  Când l-am întrebat unde mergem, a ridicat palma, oprindu-mă din întrebat. Apoi m-am plâns că mâine avem școală și voi fi obosită, căci e deja miezul nopții, dar nici nu a vrut să audă și mai că m-a împins în șifonier, spunându-mi, citez: învață și tu să trăiești! Evident că am cedat și acum mă fâțâi ca o muscă orbită de lumina becului, neștiind cu ce să mă îmbrac.

   Pornesc spre baie cu hainele alese în brațe, groase, așa cum mă tot bătea la cap, dar mâna lui mă apucă de cot și mă întoarce de unde am plecat. Scoate telefonul din buzunarul din spate al blugilor și îl ridică spre fața mea, iar sunetul enervant mă anunță că a făcut poză. Întoarce telefonul și îmi zăresc fața confuză și verde pe tot ecranul. Mă întind după el, dar înălțime nu mă ajută prea mult.

— O să mă uit la ea când mi se face dor de tine, îmi spune el, sărutându-mi scurt vârful nasului, și își vâră telefonul înapoi în buzunar, înainte ca eu să ajung la el.

   Îmi pipăi fața care a început să mă strângă, reamintindu-mi de masca lui Liv și de faptul că arăt ca un extraterestru. Încerc să nu râd pentru că ar deveni incomod și îmi ascund fața rușinată în palme.

   — E o...

  Încep să explic stânjenită, dar deschide ușa și mă împinge în baie, spunându-mi să mă grăbesc. Îmi clătesc fața, mă îmbrac rapid, îmi aranjez parul și, după o altă privire aruncată în oglindă, mă întorc în dormitor.

  — Stai așa, ordonă după ce îmi iau geaca.

   Îmi închide fermoarul până în gât, cu grijă să nu îmi apuce bărbia, îmi leagă fularul, puțin prea strâns pentru gusturile mele, apoi se uită la mine întrebător.