Capitolul 27

2.9K 183 15
                                    

Matthias povestește:

Inima mea bate cum n-a bătut vreodată și aș vrea să fug la ea și să o îmbrățișeaz strâns, să îi sărut buzele și să le arăt tuturor că e numai a mea. Și eu te iubesc, iubito, aș vrea să strig în gura mare. Să audă fiecare persoană că iubesc o singură fată pe acest pământ, să creadă toți că sunt un mincinos nesimțit și doar ea să simtă adevărul, să simtă că sunt un nebun îndrăgostit.

    Inima mea l-a ales pe el.
   Da, îl iubesc.

   Uitasem ce înseamnă sau cum se simte fericirea, dar mi-am amintit și pot spune cu mâna pe inimă că în acest moment sunt cel mai fericit om de pe pământ. Să fii iubit și să iubești, asta înseamnă cu adevarat fericirea. Să fii iubit, să iubești, dar relația să fie imposibilă, asta înseamnă durerea. Realitatea noastră.

Fața lui Judy e pe undeva pe podea, iar gura ei uită să se mai închidă.

   — Știam eu.

Micuța mea își șterge lacrimile, dar altele fac să fie în zadar.

— Ai recunoscut în fața tuturor. Te-ai făcut de rușine, rânjește Judy.

Printre lacrimile ce-i curg, Sophie zâmbește melancolic și mă uimește tăria ei. Poate de asta o iubesc atât de mult. Se uită în jur la oamenii ce o privesc și le zâmbește și lor.

— Ce e greșit în a iubi?

Cei din jur o ascultă cu atenție, iar asta o irită pe Judy. Își întorc capetele și se întreabă între ei.

— Să ridice mâna cel ce nu s-a îndrăgostit vreodată!

Privindu-se unii pe alții, mâinile tuturor râman jos, ceea ce nu mă surprinde. Privirea lui Sophie mă caută, vrând probabil să vadă dacă am mâna ridicată. Văzând că mâna mea este jos, se uită în ochii mei, iar eu o las să citească totul. O las să-mi citească dragostea din ochi, de pe față, din inimă, să știe că o iubesc nespus, iar atunci când aprob din cap, știu că a înțeles, dar știu și că îi fac rău.

— Atunci cu ce vă încurcă un om în plus care iubește? Credeți că ar trebui să îmi fie rușine?

Cu toții ramân fără cuvinte.

— Cine se simte rușinat că iubește sau că a iubit cândva?

La fel, mâinile tuturor rămân jos.

— Exact, pentru că iubirea nu însemnă rușine. Rușine să le fie celor ce o contestă!

Termină ea plânsă, dar cu zâmbetul pe buze.

— Frumos spus! se aude o fată din spate.

Pentru că fata a aplaudat, ceilalți au urmat-o, iar acum tot livingul aplaudă micul discurs ținut de Sophie, iar inima mea crește. Câțiva băieți fluieră, iar fetele își strâng iubiții în brațe, ceea ce o face de Sophie să fie mândră. Și eu sunt mândru de ea, altfel n-aș putea.

— Ce știți voi despre dragoste?

Judy continuă de una singură cearta, la fel cum a și început de fapt. Greseala ei, spre deosebire de mai devreme, când tot o mai ascultau câțiva, acum cu toții o îndeamnă să tacă.

Niciodată Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum