Niciodată

Capitolul 5

   Matthias povestește:

Nenorocita de alarmă nu încetează să sune până când nu îmi apuc telefonul și îl trântesc. Observ că ceasul arată ora 8 și decid să mai rămân în pat, doar sunt în ultimul an și sunt sigur că se pot ține orele și fără mine. Mă rotesc pe toate părțile și mă așez în toate pozițiile posibile, dar se pare că somnul și-a luat tălpășița. S-a zis cu planul meu de a dormi până târziu.

Mă ridic de pe marginea patului și simt cum o durere îmi străbate capul, mă sprijin cu ambele mâini de masă și mă privesc în oglindă, nu știu ce naiba se tot întâmplă cu mine, dar probabil este de la oboseală. Aseară am fost la o petrecere acasă la Jase, nu îmi amintesc prea multe și nu pentru că aș fi fost beat, dar s-a întâmplat ca acolo să fie o blondă focoasă, care m-a târât spre apartamentul ei și de atunci a început petrecerea.

Îmi adun de pe podea o pereche de blugi negri, un tricou de aceiași culoare și mă îmbrac. Îmi îndes pachetul de țigări în buzunar și îmi iau telefonul, care s-a închis după ce l-am trântit.

Cobor treptele și ajung în living, unde Blythe, mătușa mea, tot cântă și dansează în timp ce pregătește micul-dejun. Pare atât de fericită, dar știu că are doar o oră bună, care sper să se prelungească. Poartă pantaloni de pijama largi și o bluza la fel de largă, părul lung și șaten în este prins într-o coadă ce-i atinge jumătatea spatelui. Este atât de frumoasă și chiar dacă vârsta tot înaintează, ea pare să rămână în urmă, seamănă atât de bine cu mama mea. Îi datorez acestei femei toți anii din viața mea, mi-a fost mamă, tată, soră, toată familia, iar eu am fost mereu un idiot, aducându-i numai probleme.

"Familie", nici cu dicționarul nu îi voi înțelege sensul. Dacă familia înseamnă să ai doi părinți care te iubesc mai presus decât propria lor viață, care ar face orice să îți aducă un zâmbet pe buze și care îți sunt alături la orice pas, sprijinindu-te și ajutându-te să înțelegi viața, înseamnă că eu nu am avut vreodată o familie. Certuri ce durau cu zilele, refugii la vecini, un tată bețiv ce distrugea tot în calea lui și mama ce plângea în fiecare secundă din zi, așa a arătat varianta eșuată a "familiei" mele.

— Hei, neața! De ce stai acolo? Așază-te! Blythe mă aduce cu picioarele pe pământ. Fac ce spune și mă așez, în timp ce ea îmi pune o farfurie cu omletă și bacon în față. La ce te gândeai? A apărut cumva vreo fată și ți-a sucit mințile ca nimeni alta? râde de mine.

— Draga mea, Blythe, de ce aș avea nevoie doar de una, când pot avea mai multe? o întreb.

Niciodată nu a suportat să îi spun "mătușă" sau altfel, preferă să îi spun numele.

— Off, băiete, ce să mă mai fac eu cu tine? spune și eu rânjesc. Vei înțelege tu mai târziu de ce, îmi dau ochii peste cap.

Și chiar nu înțeleg, pot avea orice fată vreau, nici măcar nu trebuie să mă străduiesc și deja vreuna îmi intră în pat, atunci de ce aș avea nevoie doar de una? Acum mult timp am văzut ce îi poate piele unei fete și de atunci am jurat că le voi trata pe toate ca pe niște nimicuri ce sunt. Nu este nici măcar una mai presus de celelalte, sunt toate la fel, dar se cred atât de speciale. Pentru mine fetele reprezintă doar niște jucării, care nu sunt în stare decât să satisfacă poftele sexuale ale bărbaților.

Mă ridic de la masă și îmi iau cheile de la mașină.

— Unde te duci? mă întreabă Blythe.

— Mi-am amintit că am un liceu de terminat, se încruntă și nu pare convinsă.

— Sper că acolo te duci, mijește ochii, ca și cum ar vrea să îmi vadă în minte.