Se cunosc online, fiecare in spatele unui ecran. Ea in Italia, el in Romania. Ceea ce parea initial un amuzament se transforma intr-o iubire virtuala. Se indragosteste inainte de a-l vedea. Ii cucereste inima, sufletul si trupul. Ce se intampla insa...
Se aude poarta. Zgomotul puternic parcă mă trezește la realitate. Este minunat să poți face lucruri simple și să te abandonezi gândurilor. Se aud pașii greoi ai străbunicii și vocea dulce a mamei mele, cuvintele parcă sunt rostite pe ritm de vals și zboară prin aer ca fluturi îndrăgostiți.
Torn puțină apă din găleată în ligheanul plin cu spumă. Mâinile îmi sunt roșii și umflate. Ridic privirea către soare: a dispărut. Era așa de bine, îmi încălzea pielea și mă simțeam în siguranță. Ador căldura soarelui, îmi dă o stare de bine.
Ușor-ușor, se lasă seara, lumina devine tot mai slabă și sufletul meu este cuprins de o melancolie dureroasă. Nu-mi place noaptea, simt un fel de nelinişte atunci când toți merg la somn și mă simt înghesuită printre gândurile mele.
Pașii greoi ai străbunicii se aud călcând pe iarba uscată de razele soarelui. Se-ndreaptă către băncuța acoperită cu o pătură găurită și veche, se așază domol și respiră adânc. Este obosită. Oftează, își aranjează bine basmaua pe frunte și închide ochii:
— Eu nu știu cum a trecut ziua asta! Am fost la biserică, apoi maică-ta m-a dus la cimitir, cât am mai muncit acolo! Mărăcini, iarbă înaltă, cum să le fac pe toate? Noroc cu voi că ați venit pe la mine și mai stați! Dar când veți pleca eu ce fac? Își lasă mâinile în poală și ochii i se umezesc. Mi se rupe sufletul ştiind că va rămâne singură, din nou. Nu acceptă să plece din acea casă, amintirile sunt mult prea puternice. Când cunoști o singură realitate, nu poți accepta altă viață. Ai dat la găini?
— Nu! Știi că-mi este frică!
— Nemaipomenit! O femeie în toată firea şi să-i fie frică de o găină prăpădită! Da unde ai fost de ai pantalonii așa de rupți? Parcă ai rămas agățată-n gard.
— Străbunica, așa i-am cumpărat!
— Dacă i-ar vedea tac-tu, ce ți-ar face! Cum să umbli așa deșirată? Știi, când erai mică, parcă ai ales foarfeca, nu-i așa? Îmi amintesc că atunci când ți-au tăiat moțul, ai ales rujul, creioanele și foarfeca... Da, sunt sigură!
— Și am aruncat banii!
— Da, i-ai azvârlit parcă erau otravă! Mă faci de râs cu pantalonii ăia rupți! Se uită lumea de pe stradă și zice că am ajuns vai de noi! Lumea vede, să știi! Apoi vorbește și, duminica la biserică, râde pe sub mustăți!
— Da, și apoi intră în biserică și se roagă să fie iertaţi! Încep să râd. Unde-i bunătatea?
— Ce să le faci? Sunt babe bune și babe rele. Unele au o dușmănie în ele... arz-o focul de treabă, trebuie să dăm de mâncare la găini! Pierd vremea aici cu tine, în timp ce eu ar trebui să fac treabă!
— Vezi, n-ai stare deloc. Matale, dacă tot ești babă, stai și odihnește-te! O privesc cu mâinile-n şolduri, mânecile sumeticite și zoaie de apă până la cot.
— Leano, dă fuga! Trebuie să-ți iei pastila! Bătrânii sunt ca niște copii: au nevoie de afecțiune și răbdare. Ei merită tot timpul nostru pentru că și ei ne-au oferit timpul lor.
— Maică-ta nu-mi dă pace cu pastilele astea! Mie îmi e foame! Facem niște gogoși? Spune străbunica cu ochi de veveriță ce urma să intre în bucluc. Cum te descurci la noul loc de muncă? Cât ai crescut, măi fată!
— Nu schimba subiectul! Matale știi că n-ai voie, că trebuie să mănânci cu grijă! Fii serioasă!
— Toată lumea are ceva cu mine! Se supără toți pe mine, atâta dușmănie n-am mai pomenit! Vreți să scăpați de mine? Deși o iubeam extrem de mult, cei care o cunoșteau bine știau că străbunica întotdeauna fusese o persoană extrem de directă și deseori îți punea răbdarea la încercare. Avea momente bune și momente rele. Dar până la urmă... cine-i perfect? De când îmbătrânise, devenise extrem de supărăcioasă și avea tot mai puțină încredere în oamenii din jurul ei. Bătrânii sunt trecutul de care avem nevoie pentru a avea un viitor mai bun.
— Mamă, am găsit o mică valiză maronie. Tu știi ce-i cu ea? O întreb pe mama, încercând să par cât mai puțin curioasă. Aprind PC-ul pentru a lucra la niște proiecte. Plecasem în concediu dar luasem munca după mine. Era un mod pentru a nu pierde contactul cu rutina.
— Unde ai găsit-o? I-am spus să mai aștepte, chiar așa n-are răbdare! răbufnește mama. Începe să deschidă sertare, ca și cum ar căuta ceva anume.
— Mă întrebam dacă știi unde este cheia... Eram curioasă să văd ce-i în ea. Știi, probabil îți va părea ciudat, dar cred că am visat acea valiză. Crezi că-i posibil? Uit de muncă și caut privirea mamei mele.
— Ai visat-o? Nu. Ai văzut-o. Tu erai acolo când am ascuns-o. Mică, firavă, mult prea fragilă și pură. Credeam că am mai putea aștepta, dar probabil străbunica are dreptate. A sosit momentul, într-adevăr. Mă ia de mână și ne așezăm pe patul străbunicului.
— De ce mi-ai spus că-s sentimente ascunse acolo? Nu se poate. Mi-ai păstrat ceva din tinerețea ta?
— Vei înțelege tot imediat ce le vei citi. Suntem trei generații de femei și avem în comun două lucruri.
— Nu știu, chiar nu mă prind. O privesc și nu‑nțeleg la ce se referă.
— Arta de a fi femeie și iubirea. Toate trei am suferit, am plâns după un bărbat în viață, ne-am ridicat și am înfruntat fiecare zi cu inima înmuiată în curaj și ambiție. Probabil tu n-ai trăit toate etapele, dar aș vrea să-nțelegi cât ești de frumoasă și specială! A fi femeie nu-i ușor: ai nenumărate griji și trebuie să le rezolvi pe toate. Tinerețea zboară, te îndrăgostești și de multe ori se-ntâmplă să suferi, te căsătorești, înfrunți greutăți, naști un copil, clădești o familie. Acești mici pași te transformă într-o femeie. Vârsta este un simplu număr: nu contează anul în care te-ai născut, ci experiențele vieții, câte dificultăți ai înfruntat și faptul că ai ajuns să apreciezi ceea ce ai. Vei înfrunta fiecare moment în felul tău, așa cum ai făcut-o și până acum. Cheia este sub cutia cu florile de tei de pe masa din casa mare. Citește-le și vei înțelege de ce am așteptat. Unele sentimente, până nu le trăiești, nu le poți înțelege.
Am pășit grăbită în cameră, am dat totul la o parte și iat-o: o cheie mică, subțire și aurie ședea ascunsă ca un secret demult păstrat cu smerenie. Se aude un click și mica valiză se deschide ca prin magie. Câteva scrisori legate cu un fir simplu. În jurul lor, o pereche de cercei turcoaz și un inel din aur. Mă tem să ating acele scrisori. Rămân blocată câteva minute și privesc în gol.
Mă așez pe pat și încep să citesc. Este ora 9 seara. Nu-mi este foame, nici sete. Nu-mi este frig, nici cald.
Era duminică. În timp ce toți dormeau, eu plângeam, râdeam, mă minunam, mulțumeam vieții pentru că m-am născut femeie și am fost crescută de o mamă și o străbunică atât de înțelepte!
Observ anii în care au fost scrise. Încerc să le așez în ordine. Respir adânc și încep să citesc.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
