Eu sunt femeie - Maria Cristiana Tudose

Capitolul 12

Partea rezervată pentru Vlad era goală. Rămăseseră câteva bluze și nişte pantaloni tociți de vreme. Am simțit parfumul lui și am înţeles că nu eram pregătită, că nu puteam înfrunta lumea, căci nu vedeam nimic frumos în jurul meu. Luasem o decizie, dar mă-ntrebam dacă nu fusesem prea egoistă. Oare eram egoistă? Aș fi fost egoistă dacă nu aș fi suferit, bănuiesc. În schimb știam sigur că amândoi plângeam și amândoi sufeream.

Am rămas așa, îmbrăcată cu tricoul lui alb și parfumat, întreaga zi. Am plâns, mi-am reproșat, i-am reproșat, am plâns din nou, mi-am făcut curaj. Îl rugasem să-mi spună dacă a ajuns bine, dar n-a făcut-o. Evident, se simțea jignit. Și eu m-aș fi simțit așa. Lăsase totul pentru mine, dar lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum ne dorim.

La un moment dat ne oprim din căutat și realizăm că am obosit, că n-avem nevoie de o dragoste nouă pentru că am uitat să ne iubim, să avem grijă de sufletul nostru fără a ne preocupa de ceilalți. Vine un moment în care devenim din nou centrul universului și o facem pentru a ne salva, pentru a respira din nou și a putea reîncepe.

Nu vă neliniştiţi, nu durează mult, dar pentru un timp, atunci când ați fost dezamăgiți sau părăsiți, simțiți nevoia de a sta ascunși de lume, de sentimente și priviri. Este normal, este firesc, pentru că sufletul obosește și simte nevoia de libertate și liniște.

Veți alunga oameni din dorința de a evita dezamăgiri, doar cei cărora le pasă vor rămâne; îi veți pune la încercare pentru că nu mai credeți în cuvinte, doar cei care vă vor binele se vor lupta. Vine o perioadă în care trebuie să facem curat în viața noastră, să renunțăm la oameni și sentimente fără rost. Este firesc. Câteodată singurătatea vindecă.

Puțini înțeleg cât poate să doară. Pentru a înţelege suferinţa unui om, trebuie să fii în pielea lui, să-i cunoşti slăbiciunile, să-i cunoşti durerea şi istoria vieţii.

Mulți n-au înțeles că femeile se îndrăgostesc de bărbații care nu renunță, de cei care reușesc să fie misterioși și amuzanți, care nu se laudă cu calitățile lor, ci îi oferă femeii iubite șansa de a descoperi tot ceea ce vrea să găsească. Mulți n-au înțeles că dragostea, în lumea femeilor, are nenumărate culori, o femeie iubește în felul ei și știe să facă diferența între prietenie și relație. Femeile sunt complicate, greu de mulțumit și puțin cicălitoare; ele o știu, din acest motiv majoritatea caută un om care să le liniștească, să le aducă cu picioarele pe pământ și să le ofere încredere în sine. Dacă iubești o femeie, nu ești un fraier: fraieri sunt cei care n-au habar, nu știu cum să-i vorbească unei femei, ce-nseamnă iubirea și respectul. Dacă ajungi să mai ridici și mâinile, atunci ești un laș.

Stimată doamnă, cine te-a lovit, o va face din nou. La o anumită vârstă, cu greu mai schimbi un om. Nu te încăpâțâna, amintește-ți că meriți mai mult. Dragostea nu înseamnă suferință, umilință sau violență fizică ori spirituală. Nu, iubirea este cu totul altceva. Și dacă iubirea dispare, trebuie să fie înlocuită de respect.

Îmi ascund chipul și parcă-l văd: de o frumusețe înmărmuritoare, un chip curat, ochi ca nucile, buze de culoarea unui trandafir. Mi-am plecat fruntea, rezemând-o de palma dreaptă: deseori i-am surprins privirea în miez de noapte. Privirea lui era năucitoare, nu-i puteam spune nimic pentru că el îmi cunoscuse toate slăbiciunile și le transformase în calități.

— Vlad, de ce mă privești? îl întrebam în șoaptă, de teamă că aș putea strica un moment atât de suav și magic.

— Pentru că te iubesc și, atunci când dormi, pari fericită! îmi spunea privindu-mă cu doi ochi dulci ce sclipeau în lumina lampionului de pe stradă. Era frumos. O frumușețe de speriat. Deseori mă surprindeam întrebându-mă ce face un bărbat atât de frumos lângă o femeie ca mine. El se supăra și‑mi spunea: