COCKTAIL (în curs de corectare)

53.

— Fiți puțin atenți! a țipat Bash, care a apărut de nicăieri. La vreo sută de metri este o... un fel de cabană, începe acesta, dregându-și glasul. Am ciocănit la ușă, dar nu a răspuns nimeni. Apoi, ușa era deschisă, așa că am intrat. Nimeni. Se pare că este o casă părăsită. Am aruncat un ochi înauntru și am văzut că există o sobă, paturi, doar că totul este prăfuit, de aici ideea că ar fi părăsită. Dar o putem face locuibilă numaidecât! Propun să urcăm copiii în mașină, că deja tremură săracii! Apoi, câte o fată la volan, iar noi să împingem mașinile mai în față... Nu este mare distanța, dar nu le putem lăsa aici că avem nevoie de lucruri! a turuit cuvintele astfel încât abia am putut ține pasul cu el.

— Ești sigur că nu era nimeni? întreabă George, căruia îi surâde ideea.

— Da, frate, absolut.

— Bun! Atunci ce mai așteptăm?! intervine Lucas, cu zâmbetul până la urechi, fericit de vestea auzită.

Îi priveam confuză, având totuși îndoieli de decizia luată. Dar, văzându-i pe gemeni cum tremură de frig și cum le ghiorțăie stomacul, și ascultând toate explicațiile pe care le dădeau băieții fetelor, am fost de acord să mergem la acea cabană.

Și abia acum înțeleg de ce a numit-o Domnul Măseluță un fel de cabană. Era o cocioabă, mai degrabă! Am decis totuși să îmi păstrez părerea, privind chipurile deziluzionate ale prietenilor mei.

Am lăsat mașinile la marginea șoselei, ascunzându-le într-o oarecare măsură cu ajutorul copacilor.

Fără a scoate vreun sunet, ne-am îndreptat agale spre portița „cabanei, și, foarte meticulos, Sebastian a deschis ușa, poftindu-ne înauntru, ca și când s-ar afla la el acasă!

Respir adânc și îmi mijesc ochii. Cu pași mărunți și calculați pătrund în interiorul locuinței. Înaintez sfios. Ochii ămi devin tot mai grei, iar teama pune stăpânire pe mine. Înghit în sec. Îmi fac curaj și îmi arunc privirea prin jur.

Mhm, nu este atât de rău!

Un hol mic, înghesuit, plin cu tot felul te cutii prăfuite, în capătul căruia se afla un mini-living, judecând după aranjament. În mijlocul livingului se afla o măsuță din lemn, acoperită cu un mileu croșetat, de o nuanță vișinie. Pereții erau și ei acoperiți cu diferite covoare lucrate manual, cu modele diferite, de diferite nuanțe, ori cu blănuri sau capete ale unor animale împăiate, unul singur putând însă să respire, acesta găzduind doar un minunat tablou pictat, al unui cuplu. Tot pe acesta se rezema un colțar din piele, acoperit cu o pătură, aceasta din urmă fiind și ea lucrată manual. Într-un colț al camerei trona mândră și făloasă o sobă din ceramică, până în tavan de înaltă, de nuanță cărămizie, care se îmbina armonios cu restul obiectelor din cameră, oferindu-i acesteia un aspect macabru, dar plăcut la vedere.

Pe lângă acest living, am putut descoperi încă trei cămăruțe, fiecare având câte un pat, unul sau două fotolii și o sobă micuță. De asemenea, exista o mansardă și un beci, unde erau depozitate fel și fel de lucruri, mai mult sau mai puțin trebuitoare.

Bucătăria consta într-o sobă cu blat pentru gătit și un dulap ce cuprindea farfurii, tacâmuri, pahare, oale și alte lucruri necesare „bucătăritului", iar baia... Ei, baia nu prea mi-a inspirat încredere.

Dar, privind din ansamblu, nu era atât de rău pe cât mă așteptam! Era o locuință rustică, a unor bătrânei, cel mai probabil, ce nu dispun de o situație materială prea strălucită.

— Sis? glasurile ascuțite ale piticilor mei mă trezesc numaidecât din gândurile alarmante.

— Da? răspund cât pot de calm, pentru a nu îi impacienta pe micuți.