46.

1.1K 91 22
                                    




Durere.

Tortură.

Chin.

Suferință.

Oroare.

Calvar.

Patimă.

Zbucium.

Agonie.

Năpastă.


Toate aceste sentimente sfâșietoare s-au năpustit deodată asupra mea, în timp ce îmi puteam simți inima cum se destramă în milioane de fâșii subțiri, și cum săgeți ascuțite îmi străpungeau pereții sufletului, spulberând fiecare vis, fiecare speranță. Iar eu... Zăceam sleită de puteri, în mijlocul camerei, și părea că plutesc în derivă în largul unei mări nemărginite, fără cea mai mică șansă de scăpare.

Eram un suflet pustiu, o fantasmă a nopții, captivă în propria închisoare, de unde nu aveam să scap vreodată...


Mi-am unit pleoapele într-un mod brutal, și mi-am cuprins talia cu ambele mâini, strângându-mă cu putere. Genunchii mi-au ajuns în dreptul pieptului, iar eu m-am întors într-o parte. Am ridicat încet mâna și am agățat perna de pe marginea canapelei. Mi-am cufundat capul în ea până când aproape am rămas fără aer, și am dezlănțuit un sunet demonic, nefiresc, sunet ce l-ar fi speriat pe însuși Lucifer!

Mi-am strâns pumnii cu silnicie, izbindu-i violent de podea, în timp ce țipete infernale se strecurau pe sub buzele mele. Mă tăvăleam pe covorul moale, răsucindu-mă pe toate părțile, zbătându-mă din toate încheieturile, asemeni unui suflet posedat ce necesită o exorcizare.

Durerea mă devora pe dinăuntru, în timp ce lacrimile fierbinți curgeau necontenit, lăsând în urma lor doar suferință și agonie.

Inima aproape că se oprise, iar sufletul îmi luase foc. Eram prizoniera Calvarului, iar acesta nu se oprea nicio clipă din a mă tortura.

Sprijinită pe coate, trecându-mi mâinile prin păr, am început să țip tot mai tare, însă Durerea nu dispărea. Se impregnase înlăuntrul meu, undeva în adâncul sufletului, și oriunde aș fi mers, avea să mă urmărească în permanență.

Mă simțeam singură, abandonată pe o insulă pustie din mijlocul Atlanticului, o insulă înconjurată doar de rechini, o insulă a hienelor, o insulă care, pentru mine, era mai rău decât un purgatoriu.

Nu am crezut niciodată în Rai sau Iad, însă dacă acestea ar exista, acum cu certitudine pot afirma că nu mă aflu în Rai!


Mi-am încordat toți mușchii, așezându-mă ușor în genunchi. Mi-am astupat urechile cu palmele, dezrobind cel mai drăcesc răcnet cu putință, care, ulterior, se transformase într-un râs isteric. M-am ridicat haotic în picioare, neavând tăria necesară de a opri acest râset necurat.

Am început să mă plimb dintr-o parte în altă, invârtindu-mă prin toată camera, demolând tot ce îmi stătea în cale.

Sunetul enervant al telefonului, care vibra în mintea mea pentru a suta oară, m-a scos din sărite. L-am înșfăcat cu ură de pe măsuța de sticlă, trântindu-l impetuos de perete, cu o asemenea forță, încât nu a mai îndrăznit să sune încă o dată.


M-am târâit până la toaletă și m-am poziționat în fața oglinzii, sprijinindu-mi coatele de marginea chiuvetei. Deși respirația îmi era sacadată și mai că scoteam flăcări, bătăile inimii erau aproape inexistente.

Uită-te la tine! Îți place? o voce cristalină îmi răsună în minte.

— Ce?! întreb nedumerită.

COCKTAIL (în curs de corectare)Where stories live. Discover now