COCKTAIL (în curs de corectare)

30.

Ce?! mă întreb buimacă în timp ce realizez că sunetul enervant nu este cauzat de telefonul meu. Trebuie să fie ușa! Cine naiba să bată la ușă?!

Mă ridic cu greu și abia mă târâi până la ușa pe care o deschid cu nervozitate. Fața uimită și roșeața din obrajii generoși ai ghidului meu mă fac să îmi amintesc că am adormit doar într-o pereche de chiloței și un maieu care nici măcar buricul nu mi-l acoperea. Oh, da! I-am făcut o zi minunată domnului Meyer!

Zâmbesc fals și simt cum îmi ard obrajii, iar primul meu instinct este să trântesc ușa. Fug repede la baie și pun halatul flaușat pe mine. Îi deschid din nou lui Alfonso și mă scuz pentru reacția mea de mai devreme.

— Nu aveți de ce să va scuzați, la urma urmei, sunteți o femeie extrem de atrăgătoare! îmi răspunde cu un zâmbet parșiv în colțul gurii.

— Spuneți-mi ceva ce nu știu deja, răspund și eu amuzată de situație.

— Ce nu știți se pare că este ora întâlnirii noastre de astăzi. După cele zeci de apeluri și de mesaje trimise, m-am speriat; am crezut că ați pățit ceva! Am venit într-un suflet la dumneavoastră.

— Oh, da, nu prea am apucat să dorm azi noapte din cauza telefonului și se pare că l-am dat pe silențios, mă scuz rușinată.

— Am fost avertizat în privința dumneavoastră, să știți, aud și mă înroșesc imediat.

Se pare că tată ține neapărat să își respecte promisiunea. Mișelul!

— Da, ce pot să zic... Am câștigat numeroase trofee la acest sport!

— Ooo, domnișoară Fayre, simt o tentă de sarcasm în cuvintele dumneavoastră...

— O tentă de sarcasm?! pufnesc instantaneu în râs.

Alfonso se amuză și el la rândul său, după care își clatină capul, în semn dezaprobator, ceea ce mă îndeamnă să îmi dau ochii peste cap.

— Mă voi schimbă rapid și mă voi strădui să fiu gata cât mai repede, încerc să scap de acesta.

— Perfect! Îți voi comanda ceva de mâncare până una altă... Cred că ești lihnită! zâmbește ironic, ațintindu-și privirea spre ceasul din capătul holului care indică aproape ora două după amiaza.

— C'est magnifique! am exclamat la rândul meu, cu o ironie demnă de dispreț.

La fel de cuceritor a zâmbit și domnul Meyer. L-am ignorat de data aceasta și m-am întors la treburile mele.

Am făcut un scurt duș și tabieturile de dimineață, apoi m-am dus în camera cu haine pentru a mă decide asupra ținutei de astăzi. Nu trebuie să fie ceva foarte sofisticat și deloc incomod, ținând cont de faptul că vom hoinări destul străzile aglomerate ale Parisului. Dar, totodată, trebuie să arăt și bine!

Într-un final, reușesc să-mi aleg ținuta: o fustă cloș din piele, neagră, care se potrivește de minune cu puloverul meu pufos, alb, ce îmi dezvăluie într-un mod incitant umărul stâng, ținută la care am adăugat niște botine negre, cu talpă groasă. Pentru a accentua acest stil mai rock, mi-am îndreptat părul, apoi l-am ciufulit puțin, lăsându-l să zburde rebel pe spate. Am folosit apoi un tuș negru și mi-am pus niște lentilele de contact albastre, lucru ce îmi evidenția ochii mari și pătrunzători.

Pășesc hotărâtă spre living, unde mă aștepta tăcut Alfonso. În momentul în care mă zărește, îi pot observa ochii aceia frumoși cum se măresc dintr-odată, iar buzele cum i se deschid involuntar, fapt ce mă face să zâmbesc satisfăcută.