COCKTAIL (în curs de corectare)

40.

— Ce nai... tresar speriată, dar nici nu apuc să îmi termin fraza, căci sunt luată prin surprindere de un sunet asemănător cu spartul ușii.

— Ați înnebunit la cap? De ce Dracu' nu răspundeți? Nici la ușa, nici la telefon... Ați mai lăsat și cheia în ușă! Sunteți sănătoase, măcar?

Oh, Doamne! Voacea lui Lucas răsuna ca sunetul unei sirene de ambulanță în mintea mea beată și aglomerată, și nu îmi doream nimic altceva decât să tacă naibii odată din gura aia spurcată!

— Taci! am urlat la el, nemaiputând îndura nici măcar un cuvânt. Tu, expertule în distrugerea ușilor, mai taci! Nu am auzit, ce atâta harababură?! Nu vezi că ai excese de furie? Și cică eu trebuie să merg la psihiatru... Ești dement!

— Eu?! Inteligento, ne-ați speriat!

— Cum Doamne Iartă-mă să va speriem? Ce naiba puteam face în apartament, gândești?

— Să va speriați și să leșinați cum ai pățit, de altfel, isteațo!

— Domne, Lucas, te omor!

— C'est fini! Gata! Ajunge! Terminați, pentru numele lui Dumnezeu! Este o amărâtă de ușă, Chriss! La Dracu'! Chiar ne-ai speriat! a țipat Francis și, pentru prima dată, am înlemnit.

Nu l-am văzut nervos până acum, darămite așa furios! Și Doamne! Nu vreau să îl mai văd astfel vreodată. Dacă până acum Lucas mi s-a părut exagerat și înspăimântător, este doar pentru că nu îl cunoșteam pe Francis. Până și Lucas s-a speriat! Ochii aceia frumoși erau acum unii demonici, scânteietori, iar privirea lui... Mai mult decât ucigătoare.

— Bine că sunteți bine! întrerupe Bash liniștea apăsătoare, apropiindu-se de dovlecelul său.

— Și totuși, ce naiba ați făcut azi noapte? continuă minunatul Lucas, dar cu un ton mai liniștit de data aceasta.

După minute întregi, chinuitoare, în care am fost nevoite să explicăm ce am făcut noaptea trecută într-un mod amănunțit, având mare grijă cu detaliile, băieții noștri s-au gândit că ar fi bine să ne scoată în oraș, pentru a ameliora situația. Fie, poate și pentru că le era rău de foame, iar Francis cu siguranță nu era o opțiune prea bună...

Ne-am calmat, ne-am împăcat, ne-am îmbrăcat, am plecat, am mâncat, ne-am distrat, după care ne-am întors.

Ne-am schimbat în ceva confortabil, apoi ne-am cuibărit pe unde am apucat, oboseala resimțindu-se în fiecare dintre noi. Am lăsat o melodie liniștită să răsune pe fundal, relaxându-ne tot mai mult și înlăturând tensiunea ce exista între noi.

— Și, Chriss... Ce faceți de Crăciun? vocea melodioasă a Lolitei mă încântă încă o dată.

— Păi, încep să vorbesc, fără a avea un răspuns concis.

— Vom veni în L.A. de sărbători! continuă Francis, crescând tot mai mult în ochii mei. Bine, asta dacă mă primiți și pe mine! grăiește, neferindu-și zâmbetul acela perfect de privirile noastre.

— Cum să nu te primim?! Faci parte din familie acum, Francis! răspunde Lola entuziasmată, îmbrățișându-mi iubitul. Va fi cel mai frumos Crăciun!

— Da, așa se anunță! o întrerup și mă alătur îmbrățișării lor.

Ne-am amuzat cu toții, după care ne-am așezat la un pahar de vorbă. Cei dragi plecând mâine la prânz spre casă, restul serii am petrecut-o în liniște, savurând un vin bun, spumant, demisec, și îcântându-ne papilele gustative cu delicioasele bucate gătite de Francis și Angela, povestind și iar povestind și bucurându-ne unul de celălalt, până când, într-un final, somnul i-a cuprins pe fiecare în parte.