COCKTAIL (în curs de corectare)

15.

     Nici nu am realizat când a sunat alarma, dar eu una nu am închis un ochi toată noaptea. Ignoranța lui m-a frământat și mi-a provocat insomnie. Îl urăsc pentru că, din cauza lui, voi avea cearcăne toată ziua! La naiba, George, de ce nu mi-ai răspuns?!

     Nici nu am observat în ce grabă s-a îmbrăcat și cât de buimăcit era.

     — Iubito, merg să mă schimb, iar apoi plec.

     Simțeam cum înnebunesc. Bine că îmi spune „iubito" , dar nu e în stare să îmi răspundă la un sincer „TE IUBESC"?!

     — Iubitule, Brad Pitt-ule, îi răspund nervos și ironic.

     M-a privit cu indiferență, după care și-a dat ochii peste cap. A schițat apoi un zâmbet forțat.

     — Ne vedem mai târziu!

     M-a sărutat părintește și a dispărut într-un suflet. M-am întors în dormitor în speranța că voi reuși să mă odihnesc câteva ore, dar nici nu m-am tolănit bine în pat căci vai de el! Tăntălăul, și-a uitat portofelul. Cred că i-o fi căzut și nu a sesizat...

     Am fugit după el și, pe drum, o simplă întrebare mă zbuciuma. De ce oare nu m-a invitat niciodată la el acasă? Adică, deși stă la un capăt de coridor distanță, el practic s-a mutat la mine. Dar eu nici măcar nu am intrat la el. De ce nu m-a poftit niciodată în apartamentul lui? De ce???

     Cât timp mă agităm și mă impovaram, am și ajuns în fața unei uși din lemn masiv și parcă nu îndrăzneam să ciocan. Am apucat strâns clanța, iar ușa s-a deschis imediat. Am pătruns în holul îngust și am început să strig după el. Neprimind niciun răspuns, am înaintat în sufragerie. Oh, Doamne... Inima îmi e atâtica, cât vârful acului!

     — Chriss!

     — TE URĂSC! am țipat și am luat-o la fugă fără a privi în urmă.

     — Stai! parcă îmi poruncea și chiar în acel moment mi-a capturat mâna. Lasă-mă să îți explic! a continuat pe același ton autoritar.

     — Da-mi drumul! Mă doare! Nu vreau să îmi explici nimic! Lasă-mă în pace! am urlat și aproape că am rămas fără voce.

     M-am smucit din strânsoarea lui și am continuat să alerg pe coridor. Inima îmi era sfâșiată în mii de bucățele, iar picioarele abia îmi susțineau greutatea. El m-a urmat și, după doar câteva secunde, m-a ajuns din urmă.

     — Chriss! a zbierat de data această.

     Mi-a prins ambele mâini și mă strângea tot mai tare.

     — Ce să-mi explici, George, CE? Pentru așa ceva nu există explicație! Așa ceva se spune de la bun început, idiotule!

     M-am zbătut din răsputeri și am reușit să scap și de această dată din strânsoarea lui. Am intart repede în casă și m-am trântit pe canapea. Acum, lacrimile îmi inundau întreaga față.

     — Chriss, deschide ușa! țipă de pe cealaltă parte.

     — Pleacă! e tot reușeam să rostesc.

     — Lasă-mă să îți explic! a urlat pentru a mia oară.

     Nu l-am putut ignora de data aceasta, căci era în stare să îmi dărâme ușa. M-am ridicat scârbita și i-am deschis.

     — Mă lași naibii să îți explic?

     — Nu îmi trebuie nicio explicație, înțelegi?