COCKTAIL (în curs de corectare)

3.

     După aproximativ două ore de curăţenie generală, timp în care am pomenit toți Sfinții și am blestemat-o pe doamna Carter care a decis să se mute tocmai acum în Franța pentru a sta cu fata ei și m-a lăsat pe mine cu dezastrul acesta monstruos, aveam nevoie de un duș revigorant.

     Deşi îmi propusesem ca duşul meu să fie cât mai scurt, nu am putut evita inevitabilul și am fost nevoită să îmi spăl și părul, care arăta într-un hal fără de hal, ca și cum un întreg stol de ciori și-a depus ouăle în podoaba mea capilară! Aşa că am sfârșit prin a face o baie destul de lungă, fierbinte, cu multă spumă și săruri parfumate. Ce poate fi

     După cele 78 de minute de contemplare și meditație, m-am îndreptat sfios spre dressing, clătinându-mă în toate direcțiile de la zăpușeala ce se formase în baie. Puțin impropriu spus „dressing", căci acesta constă într-o camera destul de mare, cu nişte improvizaţii de-ale unchiului meu. Mai precis... Ştiţi cum au şifonierele bările acelea de susţin umeraşele? Aşa arată şi camera mea; este un ditamai „şifonierul" plin cu haine. Şi, deşi în fiecare an donez jumătate dintre ele unui cămin de copii, se umple imediat la loc. În fine, am pătruns cu paşi mărunţi în centrul potopului, şi veşnica întrebare îmi frământă gândurile: Cu ce să mă îmbrac?

     Am rămas confuză momente întregi, examinând cu atenţie fiecare opţiune. Într-un final am ales o pereche de blugi largi, deschişi la culoare, un maieu alb, lejer, şi o cămaşă albastră, în carouri. Ţinuta fiind aleasă, a mai rămas părul şi desigur, machiajul. Deoarece nu ieşim nicăieri și vom sta ore întregi într-o cameă, am decis să fie ceva simplu, potrivit vestimentației, de altfel. „Mi-am tencuit" puţin faţa cu un fond de ten — cum ar zice fratele meu nesuferit, Lucas — folosind apoi nelipsitul blush pentru a da puţină culoare pomeţilor mei, iar pentru ochi, nu am folosit decât rimelul. Cât despre păr, l-am îndreptat cu atenţie, capturând-ul pe tot într-o coadă de cal. Pentru ca look-ul să fie perfect, mai trebuia însă ca şi buzele mele să prindă o pată de culoare; aşa că am selectat un ruj cu o nuanță deschisă, dar care să nu iasă prea mult în evidență, pentru a le contura. Am transferat tot ce-mi trebuie în poşeta sport pe care am ales-o, am încălţat o pereche de teniși albi şi am părăsit locuinţa.

     În drum spre Vivianne, ca niciodată, gândul îmi zboară la familia mea. Poate pentru că se apropie minunata cină săptămânală, pe care, din păcate, am ratat-o data trecută. Am doi părinţi frumoşi şi minunaţi, care se iubesc mai ceva ca în poveşti și pe care nu i-aș schimba pentru nimic în lume! Şi nu au fost deloc „cuminţi" ai mei părinţi, căci au reuşit să facă nu unul, nu doi, nu trei, ci cinci copii! Cinci copii minunaţi, desigur.

     Cel mai mare este Lucas, dar totodată, el este şi cel mai... dificil. E tânăr, are abia 27 de ani, burlac, bărbat destul de atrăgător, cu un dubios simț al umorului. Iubeşte băutura, distracţiile şi femeile; nu refuză niciodată o băutură bună, aşa cum nu refuză deloc o partidă bună de sex cu o femeie frumoasă. El este exact tipul acela care îţi demonstrează de cele mai multe ori că „bărbaţii e porci". Și cel mai grav... este prieten cu George.

     Apoi urmez eu, rebela familiei; asta pentru că de mică am făcut doar ce am vrut şi am luat propriile decizii. Plus că eu am fost copilul care a cauzat cele mai multe belele. Nu voi uita niciodată ziua în care mi-am înscenat propria răpire. Nici eu, nici Lucas nu am ieșit din casă o vară întreagă! După mine, la 3 ani jumate distanţă, s-a născut un înger: Lola. Ea este febleţea familiei; cu toţii o iubim pe Lolita. Dar cine nu ar face-o?! Străluceşte la cât este de frumoasă, are un suflet blând şi ar ajuta pe toată lumea. Este încă un suflet de copil; este romantică, naivă şi tare sensibilă. Și cu o teamă teribilă față de orice rozătoare sau insectă care există pe lume. Oh, da! Îmi amintesc perfect prima zi în care am fugit de acasa.