COCKTAIL (în curs de corectare)

43.

— Cher! tresar la auzul glasului melodios al logodnicului meu, care îmi răsună în minte asemeni une simfonii de câteva luni de zile.

Deschid ochii, buimacă și un zâmbet sincer îmi răsare în colțul gurii, luminându-mi chipul.

— Bună dimineața! mormăi printre dinți, încă pe jumătate adormită.

Deși întreg corpul meu își dorea să mai zăbovească, atât razele scânteietoare ale soarelui, cât  și privirile arțăgoase ale lui Francis, mă îndemnau să mă ridic din patul moale și comfortabil.

Cobor agale, sleită de putere, și mă îndrept spre sanctuarul meu de dimineață, unde mă așteptau tihnite periuța și pasta de dinți.

După săvârșirea ritualului, mă reîntorc cu forțe proaspete și cu o respirație revigorantă, și mai că sar în sus de bucurie, zâmbind necontenit, când îmi găsesc cafeaua pe marginea noptierei.

— Hoțule! îl atac timid, aruncându-i priviri năucitoare.

— Dacă stăteam după tine, serveam un ceai fierbinte, cu lămâie! răspunde ferm, cu o ironie demnă de Oscar.

— Ha! rostesc apăsat, etalând cel mai fals zâmbet din câte există în lumea această.

Cât persiflaj! Și nu din cauza tonului pe care tocmai l-a abordat, ci pentru simplu fapt că el nu bea ceai din pură inițiativa. Niciodată. Și mai ales cu lămâie! Consumă această băutură doar când este bolnav. Rău de bolnav! Și nici atunci! Preferă să bea vin fiert în astfel de momente. Sau tărie. Multă tărie. Să nu mai spun că de când i-am împărtășit efectul tămăduitor al pălincii, parcă s-ar îmbolnăvi într-una!

Mi-am dat ochii peste cap, tic pe care l-am dobândit de la... Mai bine să nu mai vorbesc despre el!

Astăzi este o zi mare. Am așteptat acest moment încă din prima zi în care am venit în Franța! În sfârșit îmi voi revedea familia! Și pe fete. Oh, dragele de ele! Deși pierdem ore întregi în fața ecranului, pe Skype, nu are același farmec dacă nu le pot îmbrățișa! Îmi lipsesc. Îmi lipsec enorm! Și mama. Oh, mama! Ființa asta divină îmi lipsește cel mai mult dintre toți! Chipul ei angelic și glasul melodios, să nu mai vorbesc despre ochii aceia blânzi, care nu emană altceva în afară de liniște și de iubire.

Îmi lipsesc poznăile gemenilor și perlele pe care aceștia le scot. Îmi lipsesc orele de morală pe care mi le ține tata. Până și glumele de prost gust ale lui Lucas îmi lipsesc!

Nu pot să cred că în sfârșit mă reîntorc acasă!

Acasă... Mhm! Ce înseamnă de fapt „acasă"? Acasă este locul în care ești așteptat, locul în care ești întotdeauna bine primit, locul în care arzi de nerăbdare să te întorci, acel loc în care simți că aparții, unde ești încojurat de persoane dragi, persoane care îți alungă tristețea din suflet, persoane care îți înseninează ziua, persoane alături de care îți dorești să îți petreci fiecare clipă. 

Iar eu abia aștept să ajung ACASĂ!

Zâmbeam neostenit în sinea mea, lăsându-mă acaparată de această stare de beatitudine. Și dacă seara trecută m-am simțit formidabil chiar și fără a consuma alcool, stai să vezi cum mă voi simți acasă!

— Chriss! zbiară la mine cârlionțatul acesta cu doi ochi serafici.

— Ce este? mă rastesc la dansul, indignată, impingandu-l.

— Îți vorbesc de câteva minute, iar tu ești absentă! Dacă voiam să vorbesc singur, mă duceam în fața oglinzii! se războtește la rândul său.