COCKTAIL (în curs de corectare)

29.

Înghit în sec și îmi mușc cu putere interiorul obrajilor în momentul în care brațele sale îmi cuprind talia. Respirați mi se oprește dintr-o dată, iar ochii mi se măresc instantaneu. Se apropie tot mai mult și, acum, îi pot simți respirația ritmică și revigorantă deasupra buzelor mele. Îmi umezesc delicat buzele și mă pregătesc sufletește. Inspir adânc și îmi închid ochii în momentul în care buzele lui îmi suflă în ureche:

— Noapte bună, Chriss! șoptește în franceză și cuvintele lui răsună a poezie în mintea mea.

Se îndepărtează ușor de mine, iar mâinile lui de pianist se despart cu greu de mijlocul meu subțire.

— Noapte bună! șoptesc la rândul meu.

Îl privesc cum se pierde în holul interminabil și, să nu pară că sunt obsedată care arde de nerăbdare să afle la ce camera stă, mă întorc cu față spre ușă și o deschid. În momentul în care pătrund în apartament, abia atunci răsuflu ușurată.

Îmi azvârl poșeta și pantofii undeva pe hol, apoi mă trântesc în mijlocul canapelei. Inspir adânc și îmi închid ochii. Un zâmbet parșiv se ivește pe fața mea mică și, pentru prima oară, gândul îmi zboară la altcineva; cineva foarte diferit de EL. Imaginea noului meu vecin îmi acaparează mintea, iar zâmbetul acela perfect pune stăpânire pe fiecare gând al meu.

Îmi ațintesc ochii în tavan și zâmbesc satisfăcută. Deodată, aud un ticăit; ceasul din hol a bătut o oră fixă. Chiar... Cât o fi ceasul?

Apuc telefonul și, fără a-l debloca, constat că este trei dimineața. Stai. Ce?! Mă învârt ca un titirez prin toată casa și, în mai puțin de 15 minute, sunt gata de somn.

Înainte de a-l lăsa pe Moș Ene să îmi răpească vitalitatea le sun pe fete pentru a le povesti de prima mea zi departe de casă și, desigur, despre francezul care mi-a acaparat mințile.

Închei cu greu conversația cu fetele care au fost mai mult decât șocate de cele petrecute, după care mă duc în dormitorul pe care mi l-am ales și mă cuibăresc în mijlocul patului. Mă lăfăi și mă întorc de pe o parte pe alta, iar salteaua cu apă se simte extraordinar. Îmi închid ochii care devin tot mai grei și răsuflu ușurată.

Noapte bună, Paris!

Nu apuc să ațipesc, căci tonul de la mesaj mă disturbă. Ce naiba?! Apuc furioasă telefonul, cu ochii încă închiși și...

Ce naiba?! exclam și mai mirată după ce apuc să citesc mesajul mult prea lung pentru ora această.

Necunoscut: Scuze din nou de deranj... Doar că, nu am somn. M-am despărțit recent de iubita mea, Vanessa, și asta pentru că sunt un mare bou... Și-a schimbat numărul de telefon și, cine mi l-a dat, se pare că mi l-a dat greșit. Iar acum, nu știu cum să dau de ea. Îi văd chipul perfect pretutindeni, iar numele ei îmi răsună în tot capul. Vreau să o văd, vreau să o simt, vreau să o strâng la piept! Această durere ce o resimt în fiecare părticică a corpului, îmi cam sfâșie inima. Nu pot dormi, nu pot mânca, iar aerul pe care îl respir este că o otravă pentru mine. Îmi doresc atât de mult să îi aud vocea, să îi simt parfumul... Îmi este un dor nebun de ea!

Nici nu am apucat să citesc tot, căci un altul își face apariția:

Necunoscut: Îmi pare rău de tot. Sunt trist și disperat și... Se pare că am apăsat send. Nu vreau să crezi că sunt vreun psihopat sau vreun obsedat, doar că, numărul tău este singurul lucru care îmi mai dă o speranță... Știu că nu ești Vanessa, dar, crezând că îi trimit ei acest mesaj... parcă mă eliberează. Încă o dată, îmi cer mii de scuze.