Seduce me

II. 9)Un nou început - Darian

Dragoste e un sentiment atât de complicat, atât de încurcat, dar totodată atât de frumos. De cum intră în viaţa ta are grijă să ţi-o schimbe radical. Odată cu apariția acelor vestiţi fluturi, greieri, buburuze, elefanţi sau mai știu eu ce se mai perindă în momentul acela prin stomacul tău, lumea ta se întoarce cu susul în jos. Începi să nu te mai gândești doar la tine, ajungi să îți pese mai mult de celălalt și de buna lui dispoziție decât de propria-ţi fericire. Ești fericit, ești împlinit, ești mulțumit atâta timp cât celălalt este bine. Îţi ajunge doar un zâmbet sincer și o privire caldă de la persoana iubită ca să radiezi de fericire și să emani dragoste prin toţi porii. Ce nu face dragostea din om...

Noi oamenii suntem niște ființe atât de complicate și atât de pline de egoism, invidie, răutate, ranchiună, dar când dragostea își face cuib în sufletul tău, când se instalează în sufrageria ta și pune sub stăpânirea ei tot ceea ce te înconjoară nu mai ai ochi pentru nimeni altcineva și nimic altceva decât de cel care ţi-a furat sau câștigat inima.

Viaţa mea s-a schimbat radical din momentul în care Barbara Miruna Procopiu s-a izbit de mine, în acea zi la supermarket. Dacă mi-ar fi spus cineva cu câteva minute înainte că în acel supermarket îmi voi întâlni sufletul pereche l-aș fi sfătuit să o lase mai moale cu narcoticele.
E impresionant cum m-a cucerit. Frumusețea naturală și aura aia de bunătate m-au atras ca un magnet în brațele ei mici și subțiri. Am crezut că dacă o voi poseda mă voi plictisi și voi reveni la vechile obiceiuri, vii redeveni eu. Acum am realizat că acesta de acum sunt cu adevărat eu.

Suntem atât de patetici în fuga noastră zilnică după fericire încât abia după ce pleacă de la noi, ajungem să o prețuim cu adevărat. Acesta este și cazul meu. Am fost un vițel, un bou, un nesimțit și un nerecunoscător de primă mână. Niciodată nu am apreciat nimic și am crezut ca tot ce am mi se cuvine. Am fost obișnuit să obțin tot ceea ce mi-am dorit cât ai bate din palme, iar când mă prezentam eram învățat să mi se pupe și tălpile. Am avut bani la discreție, mașini care mai de care mai frumoase, mai scumpe, mai rapide, mai noi. Femeile nu au fost puţine cele care mi-au încălzit patul. Iar de nopțile pierdute în cluburi care mai de care mai păcătoase nici nu mai zic. Dar niciodată nu am știut că de fapt toate sunt egale cu zero, că nimic nu contează dacă te trezești dimineața, iar lângă tine nu e nimeni care să îți ureze "Bună dimineața!". Sper însă că nu e prea târziu... Sper că nu e târziu să îmi cer iubita de soţie... O vreau lângă mine toată viața și sunt în stare să fac orice pentru ea.

Ne plimbam în liniște pe pietonal. Îi ţin mâna în a mea profitând de fiecare secundă alături de prezenţa ei. Nu se știe niciodată ce ne poate pregăti viaţa. Nu pot ști dacă în următoarele secunde va mai fi lângă mine, dacă mă voi trezi în fiecare dimineață alături de ea sau dacă ne vom despărți și nu ne vom mai vedea niciodată.
Evenimentele din ultimii doi ani din viața mea m-au învățat că nimic nu e sigur și când îți e lumea mai dragă viaţa îți poate da o palmă.
Intrăm în parcul din fata liceului la care a învățat și ne așezăm pe o bancă mai ferită. Își așează capul pe umărul meu și închide ochii. Îi cuprind umerii cu braţul și o lipesc mai mult de mine. Vreau să îi simt fiecare particică, să îi simt respirația și mirosul de iasomie. Vreau să îi mângâi părul moale și pielea înfierbântă.
-Când m-am trezit în acea dimineață și nu te-am găsit lângă mine, când nu te-am găsit nicăieri în hotel, în oraș m-am gândit la ce e mai rău... încep eu nesigur o discuție pe care nu știu dacă o pot duce la final. Nu aveam niciun număr de telefon, nicio adresă. Doar un nume pe care nu îl știa mai nimeni. Nici nu știam la ce facultate înveți... Am crezut că te-am pierdut definitiv... M-am întors a doua zi dimineață la hotel și recepționera mi-a dat scrisoarea de la tine. A avut noroc ca este femeie că de nu o băgăm în spital la cât de nervos eram pe ea.
Derulez în minte imaginile din acea zi pe care nu știu cum să o cataloghez. Parcă văd cum îmi tremurau mâinile despăturind bucata de hârtie. Un scris ordonat și frumos, dar tremurat mi se desfășoară în fața ochilor: