Seduce me

Tequila și vechi cunoștințe

–Auuuuu! Câââââât de drăăăăăguuuuț esteeee! Cum v-ați gândit la asta?

–Păi ne plimbam noi prin mall să îți căutăm un cadou potrivit și l-am văzut acolo , în magazin, singur, trist, lipsit de afecțiune... Și i-am zis lui Horațiu:"Puiule, ăsta va fi cadoul ideal pentru Barbie."

–Vai dar cât e de pufoooos! Și de alb! Am un pisoiaș și aici.Nu îmi vine să cred că e al meu! Vă mulțumesc din suflet! Îți voi spune Snow. Cine e pisoi frumos? Cine e cel mai iubit pisoi? Da! Tu ești! Tu ești!

      După dușul minune ce m-a ajutat mai mult decât aș fi crezut, m-am reîntors în bucătărie la năzdrăvanii mei după ce am trecut prin dormitor după niște haine. Am renunțat la pijamalele pufoase în favoarea unei perechi de blugi mulați simpli și o cămășuță roșie, dar am păstrat papucii de casă. Când am intrat în bucătărie am rămas de-a dreptul șocată, pentru a nu știu câta oară pe ziua de azi. Verișoara mea îi avea de o parte și de alta pe cei doi bărbați, aplecați peste umerii mei și vorbea destul de ciudat. Când m-am apropiat și am aruncat o privire, în poala ei am văzut un ghemotoc de blană albă cu ochi maro și cu o zgărdiță roșie la gât. E de-a dreptul adorabil, iar faptul că am aflat că reprezintă cadoul de ziua mea mi-a făcut ziua, începută rău ce-i drept, cea mai frumoasă.

–I-am cumpărat și o cutie cu nisip pe care o vom pune în baie, hrană și cutiuțe speciale în care o vom pune. Mă gândeam să îi cumpărăm și un culcuș, dar știam că vrei vrea să dormi cu ea.

–Nu știu cum să vă mulțumesc!

–Ai putea începe prin a lăsa alintatul pisicii pe mai târziu, să te îmbraci și să mergem odată la restaurantul ăla să mâncăm că-s lihnită de foame.

***

      Mă aflu de două ore în restaurant și tot de două ore râd într-una. Mă dor obrajii, ochii îmi lăcrimează și de mușchii abdominali nu mai am ce zice. Oamenii ăștia sunt nebuni. Mi-au povestit câteva din aventurile lor nocturne de prin cluburi și am rămas uimită de câte pot face un cuplu și un "biet" burlac, cum îl numeau ei pe Tudor. De două ore de când suntem aici mă mir că nu s-a golit restaurantul din cauza gălăgiei pe care o facem cu râsetele nostre și de telefonul meu care de când l-am deschis sună într-una. Cum am putut să uit că azi este ziua mea nu știu, dar cu siguranță aniversarea asta nu o voi uita! În plus ăștia trei mi-au mai promis o rundă pentru diseară în club. Nici nu vreau să mă gândesc la ce îmi vor pregăti.

      Îmi verific ceasul după ce am mai răspuns la un apel de la o mătușă, am vorbit cu tot familionul din casă și le-am mulțumit tuturor pentru cântare și urări, realizând cu stopoare că e trecut de 4 după-amiaza.

–Dragilor...încerc eu să le atrag atenția celor  trei năzdrăvani. Heeei! Nimic... Băi! Aproape țip eu, dar se pare că a avut efect și i-am atras atenția lui Agnes.

–Ce-i, scumpo?

–Ăăămmm. Nu știu cum să vă spun...îmi încep eu discursul pe un ton mieros. Dar e patru după amiaza și se presupune că mai trebuie să gătim ceva pentru cină că nu mi-ar plăcea să o iau și pe aia în oraș și apoi să ne pregătim de ieșire, nu? Mi-ați promis o seară incendiară. Ce Dumnezeu! ridic eu tonul treptat până ajung să mă răstesc de-a binelea. Se pare că le-am atras atenția și celor doi hăndrălăi ce ne însoțeau, toți izbucnind într-un râs colorat. Acum se râd de mine. Cea mai cu picioarele pe pământ, dar totuși cea mai mică. În cazul nostru rolurile s-au cam inversat... Putem pleca? Vă rooog! Sunt obosită și aș vrea să dorm puțin să nu fiu un zombi ambulant în seara asta...continui eu pe un blând, rugător.