Seduce me

II. 1) O nouă viaţă

Steluţele argintii valsează graţios sper pământ, făcând din acesta un imens covor rece. Cerul în imensitatea sa este dominat de miliarde de picăţele strălucitoare ce se înmulţesc din minut în minut. Copacii au frumoase haine de sarbatoare, albe ca spuma laptelui. Misterul este amplificat de miile de luminiţe ce îmbracă imensul parc. Liniștea Copoului este perturbată de motoarele mașinilor ce colindă Iașiul. Aș putea să mă plimb la nesfârșit prin acest cadru de vis. Mă liniștește. Îmi umple sufletul de fericire! Oh! Sărbătorile de iarnă!
Mai am o săptămână și plec acasă la ai mei. Abia aștept să ma înfrupt din minunăţiile făcute de mama. Parcă acum simt topindu-mi-se pe limbă crema cozonacului aburind, vinul fiert și mirosul de brad din casă.
Sărbătorile acestea vor fi cu mult mai speciale. După doi ani de când... am plecat din București, o voi revedea pe Agnes și viitorul soţ și pe Tudor ce vine cu logodnica lui.
Mi-era așa dor de ei! Apelurile video sau site-urile de socializare ţin locul îmbrăţișărilor sau al mângâierilor. De doi ani nu mi-am mai îmbrăţișat camarazii de nebunii. Ieșirile cu ei erau ca o gură de aer proaspăt după orele interminabile de cursuri. Uneori mi-e dor și nopţile nedormite pe care le petreceam în clubul lui Tudor servind tot felul de oameni începând de la puști de liceu a căror părinţi erau prin cine știe ce ţări străine muncind și până la cheage de moșnegi ce erau în cautare de pipiţe tinere dornice de bani care să le încălzească patul la bătrâneţe. Dar cele mai frumoase clipe au fost cu el. De el îmi e cel mai dor uneori.
Când mă prinde dorul de ochii lui mă închid în balcon și mă învelesc cu pătura pufoasă pe care o aveam la București. Ea încă îi păstrează parfumul. Îi ţine locul braţelor lui puternice și-mi încălzește sufletul de gheaţă.
Când am plecat în acea seară de la club am mers acasă la Tudor, care mi-a oferit una din camerele de oaspeţi fără să îmi ceară explicaţii. Dacă aș fi mers acasă m-ar fi găsit și poate m-ar fi îmbrobodit iar. I-am trimis un mesaj verișoarei mele să nu se îngrijoreze că sunt la Tudor și după mi-am închis telefonul. Am plâns toată noaptea. Mi-am simţit sufletul sfâșiindu-se bucăţică cu bucăţică. Ochii mă usturau și corpul îmi era cutremurat de spasme. Mi-am vărsat toate lacrimile pe cate le posedam și când s-au terminat m-am rezumat doar la suspine silenţioase până când am zis că e suficient. Atunci mi-am promis mie că nu voi mai vărsa nicio singură lacrimă din cauza vreunui bărbat.
Dimineaţa m-a găsit cu un Tudor răbdător și confuz, înarmat cu ciocolată, lapte cu cacao și pâine prăjita cu unt și dulceaţă, la ușă. După ce practic m-a hrănit, m-a obligat să îi povestesc ce s-a întâmplat cu mine de eram în halul acela. I-am povestit tot cu lux de amănunte. Încă, parcă simt ușurarea aceea ce m-a cuprins după ce mi-am descărcat oful. Când a aflat primul său impuls a fost să se ridice de pe pat și să se ducă la el acasă să îi spargă capul. Dacă nu eram în acea stare deplorabilă aș fi râs de mutra lui.
Tot în acea noapte am hotărât să plec. Știam ca nu aș putea trece peste dacă îl aveam pe el în preajma mea. Să îl știu aproape era letal pentru sănătatea mea mintală, iar dacă aveam să îl mai văd odată aș fi putut ajunge repese la un centru pentru oamenii cu boli mintale.
Am sunat-o pe Agnes și am rugat-o să-mi strângă câteva haine și strictul necesar și să mi pe pună într-o geantă pe care să mi-o aducă la Tudor. Am stat o săptămână în casa lui ascunsă de toţi. Mama, Agnes și Tudor îmi mai știau locaţia. Mi-am rezolvat cât de repede am putut transferul către Faculatea Economică de Administrare a Afacerilor (FEAA) din Iași. A fost cam greu ce-i drept pentru că eram aproape de mijlocul celui de-al doilea semestru, dar rezultatele deosebite și câteva intervenţii de-ale mamei au grăbit procedurile. În două săptămâni eram instalată într-un cămin studenţesc din Iași. Mi-am schimbat numărul se telefon, e-mail-ul și mi-am închis facebook-ul.
În acea perioadă mi-am promis mie că nimeni nu mă va mai răni așa cum a avut el ocazia.
Am mai avut relaţii mai lungi sau mai scurte, dar niciun posesor de sculă nu a mai ajuns între picioarele mele. Am ajuns o femeie rece, calculată și sigură pe sine. Singurele mele momente de slăbiciune sunt cele în care ajung acasă în braţele mamei sau a lui tata.
Primul pas în schimbarea mea a fost cel în care mi-am schimbat culoarea părului. Claia mea de păr auriu și lung până l-a fund s-a transformat într-un negru ca de abanos care îmi cade un pic mai jos de umeri în bucle lejere. Garderoba a fost al doilea punct în schimbarea mea. De la tricori cu personaje de desene animate si blugi largi am trecut la rochii elegante, bluze vaporoase și decoltate care să îmi pună în evidenţă bustul generos cu care m-a înzestrat natura, iar fustele strâmte și pantofii cu toc sunt nelipsiţi. Când i-am trimis poze verișoarei mele după două săptămâni în Iași a crezut că e cu totul altă persoană. Am fost fericită că planul a funcţionat și că Barbie a dispărut și Barbara i-a luat locul.
Telefonul ce sună în geantă mă scoate din reverie. Îmi așez mai bine eșarfa la gât și cu un gest ușor scot aparatul enervant din buzunarul general al genţii. Numele Iustin apare pe ecranul acestuia. Glisez pe ecranul rece și răspund, punând telefonul la ureche.
-Ce faci, iubito? Pe unde ești? mă întâmpină o voce răgușită și sexy de la celălalt capăt de fir.
Iustin e singurul bărbat care după doi ani a reușit să îmi intre pe sub piele și în suflet făcându-mă să îl iubesc ca pe mine.
-Bine, iubire. Sunt prin Copou. Ajung în zece minute.
-Perfect. Ţi-am pregătit o surpriză.
-Sper că nu ai dat foc la apartament încercând iar să gătești.
- Nici gând. Nu mai risc să mă trezesc cu pompierii la ușă. Nu de alta, dar știi ca bărbaţi în uniformă mă excită.
Chicotesc la remarca sa și îi închid telefonul în nas. Știu cât de mult urăște să fac asta, iar eu de fiecare dacă când prind ocazia nu ratez să îl enervez.
Iustin e coleg de grupă cu mine. Singurul bărbat care a avut curajul să se apropie de mine într-o zi în care turbam de furie din cauza profesorului de Finanţe. Dacă stau bine să mă gândesc a fost singurul destul de nebun care să mă atingă în momentul în care am ieșit var-vârtej din amfiteatru în urma unei obișnuite confruntări cu arogantul acela. M-a luat în braţe și mi-a mângâiat părul, exact cum facea mama, în timp ce îmi șoptea cuvinte liniștitoare. Încă îmi amintesc și acum cum i-am tras o palmă și după l-am îmbrăţișat din nou. Mi-a cerut sa ieșim la o cafea și am acceptat. Chiar dacă încă mă gândeam la el și inima mea sângera abundent fiind sub formă de cioburi, nu aveai cum sa îl refuzi. Ochii verzi și limpezi, parul șaten și ciufulit, iar maxilarul acela proeminent și bine definit în combinaţie cu corpul acela bine făcut ar cuceri orice femeie întreagă la cap. Mai târziu i-am cunoscut și fratele lui geamăn și nebun. Pe Marius mi l-a adus la ușă într-o zi ploioasă de aprilie ce îmi stârnea niște imagini în minte pe care le credeam îngropate în cel mai adânc colţișor al minţi mele, dar care au ieșit la suprafaţă când schimbam plictisita programele la televizor și pe Kanal D la Paparazzi se difuza un videoclip cu un tânăr crai de Dorobani la braţul unei blonde. Cei doi au fost ieșit "dintr-un cunoscut club bucureștean" (ca să o citez pe reporteriţă) și se sărutau cu patos în mijocul străzii. Când am realizat cine erau ce-i doi am simţit ca cerul mi-a căzut în cap. Iustin era în bucătărie făcându-ne câte o ciocolată caldă. Când a văzut în ce hal arătam a trimis un mesaj scurt și m-a luat în braţe. Mai târziu am realizat ce era cu acel mesaj, când un bărbat arătos s-a postat la ușa mea și care mi-a intrat la suflet mai repede ca un ac în piele și mai adânc decât rădăcinile stejarilor. Am râs în acea seară până la patru dimineaţa cu cei doi nebuni, până am adormi toţi trei pe canapea, eu fiind cu picioarele în poala lui Marius și cu capul în poala lui Iusti. Nu știu cum am încăput toţi trei pe bucăţica aceea de pat, dar cert e că dimineaţa (amiaza de fapt) ne-am trezit cu dureri în tot corpul. De atunci suntem nedepărţiţi. Ei îmi sunt prietenii de suflet din Iași. Ei îmi sunt doza de fericire din fiecare zi. Am fost martoră când își încercau farmecele pe fete și mă amuza teribil când își luau câte o geantă în cap după ce le pipăiau pe fund.
-Am ajuns! Strig eu din hol în timp ce îmi las paltonul gros în cuier, cheile le pun pe suport și îmi descalţ cizmele cu platforme din picioare, înlocuindu-le cu papucii mei pufoși de casă. Ei sunt singurii care mă mai leagă de vechea eu, ei și gătitul. Nu am putut și nu voi putea renunţa niciodată la pasiunea mea pentru gătit.
De pe ușa sufrageriei iese Marius îmbrăcat la patru ace și ferchezuit cu un pahar de vin roșu în mână zâmbindu-mi complice. Nu știu cum îi disting pe cei doi, dar o fac. Ce-i drept ochii lui Marius sunt albaștri și obișnuiește să poarte barbă. E o acţiune imposibilă pentru mulţi, dar pentru mine e atât de naturală precum respiratul. Stau împreună cu ei într-un apartament de 5 camere de un an și nu ppt spune că nu sună nebunesc, dar băieţi ăștia nu mi-au dat nici măcar o singură dată în aproape doi ani de când îi cunosc că ar vrea ceva mai mult de la mine decât o simplă prietenie. Am mers cu ei și acasă la ai mei în vacanţe și încă râd se imaginea lui Marius mulgând vaca pe la spate, iar pe cea a lui Iustin încercând să călărească măgarul.
-Bine ai venit, piticot! Mă întâmpină el vesel. "Piticot" e porecla lui pentru mine și totodată modul de adresare pe când pentru Iustin sunt "iubire", "iubi", "amore" sau multe alte derivate de acest gen. E ciudat când mă strigă așa atunci când e iubita lui lângă mine, dar cu timpul m-am obișnuit.
-Ce sărbătorim? Întreb nerăbdătoare în timp ce mă întind să îi sărut nasul, iar el fruntea. Asta e salutul nostru și e destul de ciudat pentru cei care nu ne cunosc.
-Vei vedea. Urmează-mă! Mă îndeamnă el făcându-mi cu ochiul complice.
În sufragerie masa e plină cu tot felul de bunătăţi și prietenii nostri cei mai dragi Laura și Silviu împreună cu Iustin și iubita lui Karla stau cu ochii pe mine.
-Bună seara, dragilor. Îi salut eu și mă duc să îi pup pe fiecare în parte. Ce sărbătorim? Hulk aici de faţa nu a vrut să mă informeze. Spun eu arătându-l cu degetul pe Marius.
-Nici noi nu știm. Îmi răspunde Karla cu tonul ei specific atât de cald și dulce.
-Iustin ne-a adunat pe toţi aici. Continuă Laura informarea mea.
-Lăsaţi cercetările că veţi afla la timpul potrivit. Acum hai să mănâncăm. Ne pune organizatorul la punct.
Nu mai comentez nimic din cauza stomacului meu care scotea proteste demne de o adevărată demonstraţie și luăm masa vorbind și glumind. Ne-am distrat de minune. Nici nu știu când s-a făcut ora unsprezece noaptea. După ce am terminat de mâncat Marius, Iustin și Silviu au strâns masa nelăsându-ne pe noi să ridicăm un deget și ne-am dat de lucru cu un alt pahar de vin.
După câteva minute de liniște în care nu am auzit nici măcar un glas bărbatesc, lumina se stinge și pe ușă intră cei trei crai de la răsărit cu un tort frumos în mână cântând "La mulţi ani!". Mă uit când la Karla când la Laura încercând să îmi dau seama a cui zi este, dar confuzia mi se accentuiază când cele două se alătura iubiţilor lor, cântând în ton cu ei. Nu îmi mai ia mult să realizez ca sărbătorita sunt eu. Când pe tort văd mesajul "Să ne trăiești mulţi ani înainte, Barbara! #21 " rotiţele din capul meu se pun în funcţiune și constat că am uitat total de ziua mea.
Lacrimi îmi curg șiroaie pe obraji. Murmur printre buzele uscate un "Mulţumesc!" stins când mi se pune tortul în braţe și suflu în lumânări. Primesc îmbrăţișări și urări de bine de la acei năzdrăvani și cadouri. Pe astea de unde le-au mai scos? Unde au fost ascunse de nu le-am văzut?
Sunetul enervant al telefonului ce se aude din geantă mă determină să mă îndepărtez de grupul vesel. Trebuie să îmi schimb soneria obligat-forţat! Deschid fermoarul și apuc telefonul, răspunzând fără să mă mai uit la apelant crezând că va închide în scurt timp.
-La mulţi ani, păpușa mea frumoasă! E tot ceea ce se aude de la celălalt capăt de linie înainte ca apelul să se întrerupă.
Vocea aceea.
Îmi depărtez telefonul de ureche și vreau sa verific jurnalul de apeluri când telefonul sună iar și o Agnes plina de vitalitate acompaniată de un Horaţiu ce se prostea și eu, cântându-mi amândoi.
După ce am mai pierdut și cu ei la telefon jumătate de oră, a venit Marius și m-a scapat de cele două pacoste. Am mai stat și cu ceilalţi încă vreo oră când au hotărât să plece acasă. Ei bine, Silviu și Laura au plecat că Iustin a sechestrat-o pe Karla în dormitorul lui și Marius s-a închis mormăind cuvinte indescifrabile în camera sa. Am închis toate luminile și le-am urmat exemplul. După ce am scăpat de rochie și lenjerie, mi-am strecurat corpul în baie și m-am bucurat de un duș bine meritat. Mi-am luat pijamalele de satin și am mărit temperatura la centrală, după care cu un cascat prelung m-am strecurat sub plapuma groasă și m-am pierdut în lumea viselor.

N.A. I'm back! :)) Am zis în seara asta să profit de puţinul timp ce mi-l oferă week-end-ul prelungit și să scriu un nou capitol. Nu știu cât e de reușit, dar sper să fie ceva de capul lui.
Sper să fi constatat noile schimbări și să fiţi mulţumiţi de ceea ce am încercat să fac eu aici.
Mă chinui de două ore să îl scriu că o fac de pe telefon și mi-e destul de greu.
Vă aștept cu drag părerile și vreau să vă mulţumesc toturor celor care îmi citesc povestioara. În plus vreau să vă mulţumesc celor trei noi cititoare care mi-au votat fiecare capitol. Bun venit în echipă! Vă aștept și părerile bune sau rele, lungi sau scurte. Vreau doar să știu ce credeţi.

Vă pupăcesc pe toţi și vă ofer îmbrăţișări calde, numai bune pentru vremea de afară.