Seduce me

II. 2) Dragostea nu se stinge-> Darian

         Boxele bubuie. Sunt înconjurat de fel și fel de oameni, dar totuși mă simt atât de singur. Cum e posibil așa ceva? Blonda se mișcă lasciv în poala mea, dar eu sunt inert. Nici măcar nu știu cum o cheamă. Îi tot zic "pisi" să nu mă fac de râs că nu sunt în stare să reţin un nume.
         E sfârșit de noiembrie și ninge. Mi-o imaginez pe ea, cu buclele ei blonde zburdând fericită prin zăpadă. Știu cât iubește iarna. Știu cât iubește zăpada. Uneori credeam că ţine la astea mai mult decât la mine. Ironic nu? Ea niciodată nu mi-a dat de înţeles că și-ar bate joc de mine. Ea niciodată nu m-a făcut să cred că nu mă iubește. Ba din contră! Ea mi-a arătat mereu ca eu am însemnat pentru ea mai mult decât mândria, orgoliul și ea însăși. Mi s-a dăruit în toate punctele de vedere și am fost atât de orb să nu văd asta.

         Blonda din poala mea ce încearcă să îmi stârnească fantezii reușește exact contrariul și anume îmi stârnește greaţă. De ce au fost doar blonde de când a plecat ea? Nu știu! Probabil o căutam pe ea în toate.

         Nu mai suport. Iar mi-a zburat gândul la ea. Când se va termina?

         Îmi iau haina și fără niciun cuvânt mă strecor afară din local deși nu am decât o oră de când am ajuns. Mă duc acasă. Acolo mă așteaptă pozele cu ea înrămate peste tot prin camera mea. Ea a fost sigura ce mi-a pătruns în casă și în suflet. De când a plecat nimeni, nicio femeie nu a mai pășit în interiorul camerei obscure și a sufletului rănit. Acolo pot să mă gândesc la ea și să îi contemplu frumusețea. Acolo pot să lovesc sacul de box până îmi sângerează pumnii și pot plânge după dragostea ei fără să îmi pese că mi-ar cere cineva socoteală.
         Vasile mă așteaptă în mașină. Permisul meu e suspendat. În seara în care a plecat am ieșit după ea și am urmărit taxiul în care a urcat până am fost oprit de poliție. Se pare că, cea cu pricina, o polițistă blondă, nu s-a lăsat impresionat nici de numele și nici de povestea mea. Ba mai mult mi-a și articulat un baston la picioare când am ieșit din mașină pe lângă faptul că m-a imobilizat și mi-a luat permisul pentru că am urcat băut la volan. Să zicem că era mai bine dacă îi ziceam că iubita mea se simte foarte rău sau trebuie să nască decât să îi spun că o urmăresc ca să îi cer scuze pentru prostia ce am făcut-o. Am fost eliberat a doua zi pe cauțiune, dar degeaba. Nu am găsit-o acasă. Nu era nimeni acasă.
         Am mai încercat două săptămâni la rând să o caut , dar casa era goală. De unde știu? Ei bine am spart ușa. L-am găsit doar pe ghemotocul de blană ce a fost lăsat în urmă, la fel ca mine. Mai târziu am fost aflat de la Tudor că Agnes era în practică și mai mult stătea la Horațiu când nu era la spital, iar ea a plecat definitiv din oraș. S-a transferat și de la Universitate. M-a părăsit definitiv. Am pierdut-o.
         L-am rugat să îmi dea numărul ei, dar prostul o ținea una și bună că nu îl are și că tot ce știe, știe de la Horațiu. L-am implorat să îmi spună măcar unde s-a dus, dar tot ce am opţinut a fost un pumn în față pentru că am îndrăznit să spun că o iubesc. Am aflat că știa toată povestea din perspectiva ei și nu mai aveam nicio șansă să conving pe cineva. Cum aș putea oare să conving cu o poveste atât de tâmpită? Nici eu nu m-aș crede dacă mi-ar spune cineva că practic a fost luat pe sus și obligat să meargă la petrecerea aceea blestemată doar pentru că tatăl puștanului este cel mai bun prieten al tatălui meu. Aceasta poate ar fi plauzibilă, dar nu am nicio scuză prin care să mi se ierte prostia de a nu-mi suna iubita să îi spun că am venit în ţară sau cea de a o lăsa pe Raluca să facă ce a făcut. Când am văzut-o la acea petrecere am simţit un gol în stomac și o emoţie aparte. Erau ani buni de când nu am mai dat de ea și am vrut să mă conving că tot ceea ce am simţit pentru ea vreodată s-a stins odată cu apariţia păpușii mele, îngerașului meu. Uneori îmi vine să râd de prostia mea. Am lăsat o poveste de iubire aparte, o dragoste ce nu se va stinge niciodată, pentru trei nenorocite de minute cu o târfă.
         Vasile mă anunţă că am ajuns acasă și mă trezește din starea de amorţeală. Îmi deschide portiera și dau din cap în semn de salut înainte să intru în casă.
         —Noapte bună, domnule!
         Bietul om e nevoit de lipsa banilor să piardă timpul pe care ar putea să și-l petreacă cu familia lui, cu un gunoi ca mine și să îl poarte în toate barurile până se face mangă, să îl târâie până în casă, dacă nu chiar sa fie martor la un evident film porno desfășurat pe bancheta din spate a mașinii. Această seară este o surpriză și pentru mine. După mult timp am venit treaz și fără vreo parașută agățată de gât.
         De obicei fac asta în fiecare lună când ar fi trebuit să sărbătorim încă o lună împreună sau în fiecare an de ziua ei . Asta e un omagiu adus ei. Ea merită mult mai mult de atât. Uneori sper să își fi găsit un bărbat adevărat care să o iubească, să o protejeze și să o venereze pentru perfecţiunea ei, pentru frumuseţea ei, pentru inteligenţa și sufletul ei. Dar când îmi imaginez mâinile altuia atingând-o, buzele altuia sărutând-o, ochii altuia privindu-i trupul de zeiţă, numele altuia gemut de buzele ei pline și dulci o furie de nedescris pune stăpânire pe mine și nu mai văd nimic în faţa ochilor. Nu vreau decât să lovesc tot ce prind în cale, să distrug și să mă distrug pe mine. Dacă nu erau părinţii mei de mult eram la trei metri sub pământ, de aceea sacul de box din pod e acum în camera mea și îmi suportă toată furia. El e cel ce îmi suportă fiecare nerv și mă înțelege.
         Deschid ușa casei și pătrund în liniște. Nu vreau să îi trezesc pe ai mei și să o supăr iar pe mama. De când ea a plecat ai mei au insistat să mă mut iar la ei definitiv.

         Urc scările până la camera mea, dar înainte de asta iau o sticlă de coniac din bar. Deschid ușa ce scârţâie. Las sticla pe noptiera de lângă pat. Îmi dezbrac paltonul și îl pun pe marginea scaunului. Sigur îl va pune Ildico mâine la locul lui. Intru un baie și fac un duș scurt crezând că poate voi scăpa de imaginea ei perfectă, dar ochii aceia albaștri nu mă părăsesc nicio clipă . În faţa ochilor îmi apare privirea ei dezamăgită și  plină de durere din acea noapte. Ochii ei plini de lacrimi ce ameninţau să iasă încă îmi sfâșie sufletul. Lovesc cu pumnul cabina de duș și sper să nu o fi stricat. Opresc apa și îmi înfășor un prosop în jurul taliei. Intru înapoi în cameră și deschid televizor. Nu mă interesează ce se vorbește, doar că nu mai suport liniștea asta. Mă îndrept spre dressing și iau o pereche de pantaloni de dormit.

         De doi ani respect aceeași rutină. Ziua încerc să lucrez cu tata, iar noaptea colind toate cluburile bucureștene în căutarea de uitare.

         Privesc telefonul ce sclipește pe semne că am primit un mesaj. Citesc și o urmă de fericire îmi străbate inima. Detectivul pe care l-am angajat să o caute îmi oferă vești bune. Am ajuns să mă împrietenesc cu omul ăsta, ce nu are mai mult de 30 de ani, în cinci luni și să îi destăinui mai multe decât oricărui alt "prieten" de-al meu. A găsit-o! Nu pot sa cred că după atâta timp voi ști ceva de ea.
         Mă bufnește râsul când văd că mi-a trimis și numărul ei zicându-mi că ar fi frumos să îi urez "La mulți ani! " de ziua ei. De parcă aș uita vreodată asta. E cea mai importanta femeie pentru mine și nici de mi-aș pierde memoria nu aș reuși să mi-o scot din cap și din suflet.
         Au fost atâtea ce au încercat să mă facă să le iubesc. Au fost multe puse de mama să mă seducă. Fără rezultat. Locul îngerașului meu nu îl va lua nimeni nici de ar trebuie să mor la picioarele ei implorând-o să mă ierte.
         Doi nenorociți de ani am plâns zi și noapte după ea. Doi ani în care doar am respirat, dar nu am trăit. Doi ani în care nu am știut de nimeni și nimic. De doi ani o caut prin toată ţara, dar și-a șters atât de bine urmele încât parcă nici n-a existat vreodată. Dacă nu ar fi Snow ce mă așteapta acum în pat ghemuit pe plapumă poate chiar aș avea dubii în privinţa existenţei ei.
         —Hei, campionule. Ce faci? Tati a găsit-o pe mami. Curând o vei revedea.
         Îi explic eu motanului ca unui copil care nu mai e un ghemotoc de blană ca acum doi ani. A crescut și deși nu credeam că e posibil așa ceva îl iubesc ca pe copilul meu. Poate pentru că e singura amintire vie pe care o am de la ea. El și pozele ce îmi împânzesc camera.
         —E 12. Hai să o sunăm pe mami să îi spunem "La mulţi ani ".
         Iau telefonul de pe noptieră și îl deblochez. Îi salvez numărul în telefon "Îngerul meu". Îmi tremură mâna pe butonul de apelare, dar cu un mic imbold din partea lui Snow apelez din greșeală. O iau ca pe un semn și îmi fac curaj să continui apelul. Duc telefonul la ureche și aștept. Sună. Probabil doarme că nu răspunde. Când eram pregătit să închid o voce melodioasă îmi răspunde pe un ton iritat. E nervoasă. Probabil am trezit-o. Consider că totuși ar trebui să spun ce am de spus și să închis. Dar am atâtea să îi spun... Cum să fac să spun tot ceea ce vrea să știe? Cum? Dacă mă recunoaște sigur îmi închide telefonul în nas și nu îmi mai răspunde deloc. Decid ca totuși să spun ceva:
         —La mulţi ani, păpușica mea frumoasă.
         E tot ce pot spune și închid. Lacrimile îmi îneacă ochii și prind sticla de pe noptieră și o trântesc în perete. Se face ţăndări, exact ca inima ei. Sunt capabil numai să distrug.