Kingdoms {Fairy Tail FF}

IV. Ecourile din armurile goale

============================♔ ♕ ♚ ♛============================

   Astef, Levy, Lisanna, Lucy, Yukinos si Gajeel plecara intr-o scurta expeditie pentru a explora fostle campuri de lupta. Levy acceptase sa il ia si pe  Gajeel din moment ce insistase sa isi revada casa insa din momentul incare junsesera acolo incepe sa isi rerete decizia... Era convinsa ca ruinele ii vor face mai mult decat rau si totul abandonat il va rani si il va lasa cu cicatrici ce nu se vor putea vindeca in veci...

   Schiopatand cu un picioar, mergand putin ametit din cauza caldurii si oboselii de dupa drum, incercand sa isi revina, Gajeel inainta alaturi de trupele zanelor pe fostul camp de luta, pasind pe iarba patata de sange, pe langa arme abandonate, solzi cazuti, armuri goale, ruinele fostelor sate, locuri unde terenul era ars sau cratere acopereau hectare intregi... Regele nordului pasea pe fostul sau pamant acum pustiu si distrus. Isi amintea si acest coltisor unde era acum, pe aici reusise sa scape de armata inamica si sa fuga in taramul zanelor, crezand ca are directia buna si ca se intoarce pe campul de lupta: Sudul. Acum aerul era curat insa el inca putea vedea fum ridicandu-se o data cu flacari mistuitoare in care dansau siluete obosite de dragoni, un dans al mortii, un dans periculos din care doar unul putea iesi in viata... Pe pamantul acoperit cu cenusa si pete rosiatice vedea si acum cadavrele intinse unul petse celalalt, cu rani mortale, cu sabii in maini si armuri sparte sau furate. Le vedea in fata lui, avea senzatia ca paseste printre ele, ca le desparte intr-o carare pe masura ce inainteaza si exploreaza fostul camp de lupta. Cum putea un intreg regat sa dispara asa, ramanand doar ruine si pietre, amintiri ale razboiului dar nu cadavre ci doar arme si armuri? Unde erau dragonii ce murisera in lupa cu atata onoare, unde le erau cadavrele putrezite pe deasupra carora zburau muste sau din care corbi mari, salbatici si negrii profitau in voia sortii, sa le poata vedea pe fiecare in parte, sa le sape o groapa si sa cante o rugaciune in amintirea lor, a soldatilor ce luptasera pentru el si celor care luptasera penru libertate. Dar nici cei ce trebuiau sa fie in viata, cei ce l-ar fi servit si dupa ce razboiul s-ar fi terminat, si ei s-au dus. Rufe atarnate pe sarmele caselor la care nu ajunsese razboiul se miscau ca fantomele in vant. Pe Gajeel il trecura fiori. Putea vedea ca prin vis o femeie dragon ce le intindea si doi copii ce alergau in jurul ei iar din casa ce acum era distrusa, pe horn iesea fum iar pe fereastra un barbat iese si ii cheama la masa, cum femeia ii ia pe amandoi de manasi merge inapoi in casa lasand rufele sa se usuce in soarele puternic. Si asa ramasese gospodaria in afara de casa ce ajunsese tandari probabil din cauza unei lovituri neintentionate a unui dragon. Satenii fusesera inainte ca luptele sa inceapa in adaposturi in munti iar cei mai saraci sau cei mai inceti isi gasisera moartea aici, pe langa necunoscuti si cavaleri. Stia ca acum adaposturile sunt goale, neatinse de picior de om de fapt, ca cei ce trebuiau escortati nici nu ajunsesera in munti unde sa pata fi in siguranta... Urmele lor se opreu brusc in padure, departe de casa si departe de siguranta. 

   Inima il intepa si genunchii i se inmuiara insa isi reveni repede. Se uita in jur si nu vazu nimic. Zanele si cativa elfi erau in spatele sau, imprastiati pe tot capul, cautand printre ruine urma de om, explicatii, indicii, negasind nimic. Gajeel inainta indepartandu-se mai mult de restul grupului. Lucy il vazu si voii sa il opreasca insa isi dadu seama ca nu era bine... Aici era casa lui... fusese casa lui atata timp si acum o vedea distrusa si pustie. Avea nevoie de un moment sinur, sa se gandeasca, sa se linisteasca, sa vada singur adevarul... Se intoarse cu spatele insa ezita. Ar fi vrut totusi sa vada ce cauta el... El stia campul mai bine ca oricine, stia unde sa se duca, stia ce cauta. Pastra totusi o distanta rezonabila si incepu sa exploreze in directia lui pana ce il pierdu in spatele unui palc des de copaci arsi.

   El trecea alene pe langa toate aceste lucruri ce ii aduceau amintiri dureroase. Auzea tipetele vitejesti ale soldatilor ca ecouri in armurile goale ce zaceau pe pamantul ars. Mainile ii tremurau la cat de mult il durea sa isi aminteasca tot acel masacru. Inaintase destul cat sa ajunga aproape de mijlocul acestui cap de lupta. Se opri brusc vazand ceva cunoscut. Gasise ce cauta. Se apropie de el: un solz rosu intr-o balta de sange. Avea o sabie argintie infipta in el. Sabia era lunga si avea tais dublu iar pe mijlocul lamei era gravat cu litere mici un scris antic in limba veche a dragonilor. Manerul reprezenta si el un dragon se zbura cu aripile intinse in jurul lamei si o invaluiau in fum si foc. Insa ripile ii erau rupte acum si manerul era si el zgariat si crapat. Gajeel cazu in genunchi in fata sabiei. Isi duse mainile la frunte si se rezema pe coate.