Porcescu Elena imi daduse o alta veste proasta: urma sa ne dea testele corectate. I-am dat martisor ca orice alt elev din clasa, dar cu o sila profunda. Ei bine, eu stiu engleza, dar nu cea gramaticala, ci simple expresii furate din filme, cantece si seriale. Am invatat-o din zbor, insa nu cum isi doreste orice profesor. Consider ca stau bine la acest capitol din moment ce colegii mei de clasa sunt la acelasi nivel cu mine, insa cativa fac pregatire de ani buni.
Pe 8 martie, baietii voiau sa ne scoata in oras, un amanunt magulitor si cat se poate de frumos! Aproape ca mi-am aruncat testul la gunoi, dar m-am multumit doar sifonandu-l. Era al doilea 6 pe care il luam, alaturi de vesnica morala, care se referea la aspectul meu, ci nici de cum la ceea ce aveam eu in cap. Asa era ea, insa nu puteam sa ii zic nimanui, cum ar fi diriga mama sau oricine altcineva care ar fi putut lua masuri. Astfel as fi inrautatit situatia. Cel putin asa gandeam pe atunci.
David era pe hol si era in aceeasi situatie ca mine. Azi, insa statea de vorba cu Bogdan, un bun amic si fost coleg de generala de al meu. Are parul de un saten puternic, inchis la culoare, ochi mari, dar intr-un fel goi si o alura asemanatoare cu celalalt Bogdan din viata mea. Viata ta? Pe bune Mayla? Termina.
- Hei Mayla. Spuse el, zambind.
- Hei. Ce mai faci?
- Tocmai imi povestea David cat de inteligenta e profa voastra. Am zambit.
- Crede-ma iti vine sa iti tai venele.
- Da, ia zii frate despre vecinu-tu! Zise David. Cat a dat pe ea?
- Mayla! Am auzit o voce.
Cand mi-am intors privirea era draga mea prietena Ioana Negulescu. O fata maruntica, dar cu un aer oarecum de timiditate. Nu are deloc incredere in ea si probabil ca acum voia sa imi ceara sfatul in legatura cu vreun baiat. Avusesem dreptate.
- Ce zici de tipul asta? Imi arata o poza cu un boboc de pe facebook.
- E boboc, Ioana. Am replicat.
- Stiu, insa m-am cam indragostit de el.
- Off! Vorbeste cu el. Mai ales ca esti mai mare, tre sa ii acorzi atentie si incredere.
- Mersi. Tre sa fug, Vorbim diseara pe facebook.
- Sigur.
Cand m-am intors in fata clasei, Bogdan pleca, iar David acum stergea tabla. Era de serviciu. Si astfel mi-am continuat ziua, impartind mancarea mea cu Andrada si gandindu-ne la planurile noastre de viitor.
- Stii, ai mei mi-au zis ca vor sa ma inscrie la un oratoriu.
- Oratoriu?
- Da, undeva unde sa fac voluntariat. Insa nu am gasit nimic ortodox pana acum.
- Atunci incearca la cele catolice. Sunt o gramada. Am zis, amintindu-mi ca am gasit prin centru orasului pliante cu fundatii de tipul acesta.
- Daca gasesti sa imi aduci. Imi raspunse Andrada, afisand un zambet.
Diriga, Oancea Dana si-a facut aparitia. Ca deobiocei cocotata pe niste tocuri ce ii depasesc abilitatile de feminitate, mai mereu sucindu-si gleznele se aseza la catedra. Anul trecut s-a urcat pe niste tocuri de vreo 15 centimetri la premiere si surpriza! A cazut de pe scena, cand trebuia sa ii inmaneze Iasminei diploma. Astfel am fost nevoiti sa o vizitam acasa, pentru ca a avut glezna luxata.
In pauza mare, soarele cu dinti stranse in curtea liceului grupuri de elevi. Desi zapada incepea sa se topeasca, ramanand raceala iernii, primavara rasarea in fiecare zi, mai puternic. Astfel ca ma aflam prin curte cu Andrada, vorbind despre un film pe care voiam sa il vedem in weekend. La un moment dat m-am intors, cand mi-am auzit numele. Erau ei, gasca formata din trei baieti ai lui Stefan. El nu era.
- Mayla! Numai de tine dam!
- Ce mai faci, draga? Intreba cel de langa el, mai inchis la culoarea pielii.
- Bine. Si m-am intors insa, unul dintre ei ma facu sa ma simt ciudat, descoperita.
- Sa il chemam pe Stefan?
I-am privit taios, oprindu-ma. I-am lasat sa treaca razand, iar Andrada ii scanteia cu privirea. Era dezamagita de situatie, insa acum nu mai putea face nimic.
Cristina Martea cu o geanta de la Gucci pe mana stanga, patrunsese pe terenul de sport. Blanita ei intetinuta ii statea minunat in ziua respectiva. Isi dadu ochelarii jos, care se vedeau ca sunt o imitatie, insa ea ii purta de parca cei de la Dior i-ar fi semnat pretul. A venit, fara a-i acorda vreo atentie Andradei si imi saruta aerul din jurul obrajilor mei, care erau putin pudrati. Parfumul sau puternic, dar dulceag, imi facu narile sa tremure usor. Imi facea placere sa o revad. Desi arata si se comporta ca diva liceului avusese grija intotdeauna de mine. Fapt pe care il dovedi si in acel moment.
- Daca mai comenteaza vreodata retardatii aia la tine, sa imi spui.
- Stai linistita. Sunt doar glume.
- Glume proaste, pe care nu trebuie sa le accepti sub nicio forma.
- Ok. Tu ce mai faci? Trebuia sa schimb subiectul.
- Foarte bine.
- Am vazut ca esti indragostita.
- Ca intotdeauna. Apoi imi facu semn ca pleaca spre fumoar.
Ii placea sa isi faca disparitia astfel. Ii place sa fie privita din toate unghiurile posibile, admirata si iubita. Gasisem in weekend poze cu ea si noile cadouri primite de la noul ei iubit. Abia asteptam sa vad si pozele cu cei doi. Desi formele Cristinei Martea erau voluminoase pe alocuri, ochii ei cristalini, atitudinea ei pretioasa si critica, alaturi de acel stil aparte o facea sa o doresti. Era in devenire o femeie independenta, care avea sa suceasca barbatii pe degete. De ce? Prin orice ar face sunt sigura ca minunata mea amica Cristina avea sa ajunga departe. O cunoscusem acum jumatate de an si de atunci ma trata ca pe sora ei mai mica. Era in clasa a 11 a B.
Dupa ce am rezistat eroic la predicile profesorilor despre cum poarta nu va mai fi deschisa decat la finalul orelor, am primit un mesaj de la mama care ma anunta ca nu mai fac pregatire la mate. O veste cat se poate de interesanta si buna!
Am luat alte cateva colege de clasa si am mers intr-un butic cu diverse lucruri, la preturi rezonabile de prin centru. Doua dintre fete probau cateva rochite ce se aflau la reduceri, iar eu cu Andrada ne uitam dupa cateva luciuri de buze cu nuante pale.
- Puteti sa imi aratati si acel model? O voce de baiat se auzi in spatele nostru, pe mine cel putin facandu-ma sa ma intorc.
- Andrada.. Am soptit dupa ce ochii mei i-au analizat spatele tipului.
Facea parte din gasca lui Bogdan, deci era un coleg de clasa. Era la raionul cu ochelari de soare, imitatii de altfel. Andrada ma lua de mana si m-a dus catre raionul cu bluze, pe diagonala urmarind ceea ce se intampla. Si-a cumparat in cele din urma o pereche de ochelari pe care era scris un brand, a caror preturi erau de 10 ori mai mari decat cele din respectivul butic. Apoi pleca. Am rasuflat.
- A fost ciudat.
- De ce? Am intrebat cat se poate de sincera, pentru ca nu eram sigura de ce se intamplase.
- Vei vedea la scoala.
Si astfel, dupa ce ne-am cumparat cateva maruntisuri, fiecare a luat-o pe drumul ei catre casa. Abia asteptam sa stau in pat, uitandu-ma la un film bun cu o ciocolata calda alaturi. Mama m-a lasat ca deobicei in fata portii, ramanna ca ea sa se reintoarca cu treaba prin oras. In poarta insa am gasit un pliant. Dupa ce i-am ciufulit blana lui Rex, care ma latra pana isi dadu seama ca sunt eu, am intrat in casa. Mirosea a amncare.
- Saru'mana! Ce ai facut?
- Buna, mama. Ciorba pe perisoare. Iti pun? Ma intreba bunica-mea.
- Da, stai sa ma schimb.
In camera mea era liniste ca deobicei, multumita lui Dumnezeu care nu imi mai daduse niciun frate sau sora. Dupa ce m-am schimbat in comodele mele pijamale am privit pliantul.
Casa Adalbert este asociatia care readuce zambetul pe chipul multor copii. Fii voluntar. Ajuta si tu!
Scria un numar de telefon in stanga plaintului, alaturi de o adresa.
M-am gandit la Andrada. Dupa mica mea parte din rutina in care mai zaboveam cu bunica-mea la masa, mancand si vorbind lucruri marunte, m-am retras in camera. Am cautat pe internet: Casa Adalbert.
Si am gasit. Este o asociatie infiintata de catre o familie catolica in parteneriat cu Marea Britanie si Cehia pentru a ajuta copii cu diverse probleme. Puteai sa devii voluntar, inscriindu-te si depunandu-ti fisa de voluntar la adresa site-ului. Dupa ce i-am dat de veste Andradei, o alta mi-a inchis buzele:
- Stii ca urmeaza simularile, nu?
- Serios? Acum sunt?
- Da. Cel putin asa am auzit-o pe Pogonici.
- Se pare ca devine si ea informata.
- Ceva de genul.
Mi-am deschis Ask.fm-ul si casuta cu intrebari avea scris numarul unu. Am intrat pentru a deschide intrebarea, iar buzele mele s-au transformat intr-o linie muta, tacuta si speriata.
'' Ai grija...''
Grija cu ce? Cu cine? Despre ce naiba vorbeste? Bineinteles intrebarea era anonima, oricum nu am zabovit si am raspuns: ''In legatura cu ce..? ''
Insa raspunsul nu a mai venit. Habar nu aveam despre ce se vorbeste insa puteam sa ii aflu facebook-ul lui Bogdan. Ei bine, eram extrem de curioasa, iar daca tot erau simularile, ei trebuiau sa fie repartizati pe niste liste cu nume, nu?
∞
Priveam lista cu repartizarile printre alte fete de clasa a 11 a care erau curioase unde vor fi si ele repartizate. Ochii mei au cazut pe lista cu 12 B. Inima a inceput sa imi bata, iar degetul meu aratator traversa aerul din fata geamului de la vizier care ma tinea departe de foaia in sine. Nu erau in ordine albabetica.
- Uite-l! Exclama Andrada, incat respiratia mea s-a taiat pentru o fractiune de secunda.
Ochii mei s-au oprit vizual, unde ii era degetul Andradei. Dumitrescu Bogdan Adrian. Am simtit cum un zambet tamp imi aparu pe fata de parca urma sa discut cu el, insa eu ma multeam cu putin. Se pare ca orice aflam despre el era ca si cum i-ai fi dat unui copil mic cate o gura de ciocolata.
- Sa-i cautam si pe restul. Mi-am permis sa zic, dupa ce eram singurele de la vizier.
Am inceput sa caut si atunci o alta prostie imi acoperise gura.
- Dar daca nu e el?
- I se zice Bogdan si e singurul din clasa.. Deci? Ma privea suspicioasa, aproape razand.
- Corect. Am zis putin rusinata.
Si apoi i-am gasit pe restul. Ciucu Alex. El era tipul a carui chip calm si ochi maronii ca de cafea statuse langa mine, cand am ramas blocati. Trebuia sa recunosc ca si el era un tip interesant, insa ceva mai matur ca Bogdan.
- Haide mai bine sa facem poza. Spusese Andrada, cand observa ca lumea incepea sa se uite la noi. Am facut repede poza si ne-am retras in clasa.
In soapta, fara sa atraga prea multa atentie, ea imi sopti:
- Acum poti sa il cauti pe facebook, iti dai seama, nu?
- Da. Chiar as vrea si eu sa vad ce poze are.
- Hello! Nu numai asta, Mayla. Spuse ea pe un ton mai dur ca cel de dinainte.
- Dar ce?
- Sa ii dai cerere! Si ridica mainile in sus.
- Poftim? Am ridicat o spranceana.
- Haide! Stiu ca vrei, in plus ce ai de pierdut?
- Uhhmm.. Stiu si eu..Sa iti amintesc ca are iubita? Am zis ironica.
- Ai zis ca intri in joc!
- Da, in jocul acesta, nu in cel in care eu fac vreo mutare gresita.
- Nu risti, nu castigi.
- Las-o balta!
In urmatoarea pauza, eu si cu Andrada coboram scarile cand in spaatele nostru am auzit vocea lui Bogdan. In zarva aceea de pe scari ma mir ca i-am putut distinge vocea.
- Ce profa nebuna!
- De ce ba? Replica din cate am distins, Alex.
- Cum ba, sa imi pui pregatirea duminica?
Si atunci cand picioarele noastre au ajuns intr-un loc ferit de bobocii curiosi sau de frenezia celor de a 11 a care isi faceau probleme pentru simulari, i-am spus Andradei bucuroasa.
- Vezi! Stiam eu ca Bogdan nu ar avea o amnata.
- Oo! Incepe si Mayla sa castige. Oare sa imi fie teama?
Spuse teatral afectata, facandu-ma sa rad. Ne-am plimbat prin curtea liceului ca deobicei. Copacii frematau scuturandu-si picaturile de la zapada topita. Ii vedeai pe cei mai mici alergandu-se sau imprastiind tot felul de martisoare. Totul parea atat de copilaros, incat ma facu sa uit ca pentru cateva secunde eram la liceu, in drumul meu spre viitor, nu in generala, cand inca mai credeam ca totul e frumos ca in filmele de la tv.
In dreptul portii, la cativa metri buni de corpul meu se aflau ei, gasca lui Bogdan. Se rugau de portar sa le dea drumul. Alex se parea ca parea cel mai convingator. Dupa cateva secunde bune de negociat, Bughi arata cu degetul spre Rav 4-ul sau. Si apoi portarul privind masina, ii lasa pe el si Alex sa mearga, gasca facandu-le semn ca vor merge la fumoarul de dupa liceu. Alex intr-adevar merse spre masina sa, care avea un numar aleatoriu: B 03 FRS. Am observat ca si el ca Bughi aveau semnul de incepator, asa numita lamaie. Dupa ce si-au luat cele necesare, s-au reintors. Vorbeau intre ei, eu oprindu-ma in locul in care eram, prefacandu-ma ca discut cu Andrada, imi lasam ochii sa le fure fiecare detaliu.
Alex purta o geaca bleumarin si un fular, pe care si-l tinea prins de gat, lalai. Ii explica lui Bogdan asa ca gesticula. Bughi insa mergea degajat, parca in lumea sa, prins. Privea in jurul sau, cautand chipuri cunoscute sau gandindu-se la iubita lui. Probbail ca ii era dor de ea. Traversau terenul, cand s-au oprit dintr-odata. Alex facu un semn cu mana, iar Bughi isi baga telefonul la loc in buzunar, de unde il scosese pentru o fractiune de secunda. Surase, dupa ce tovorasul sau terminase de vorbit, semn ca era vorba despre un subiect destul de amuzant.
- Haide. I-am spus Andradei, in timp ce am marit viteza, urmarindu-le pasii.
S-au oprit la banca lor si nimic nu ar fi fost ciudat, insa atunci l-am vazut pe tipul mai bine facut ca si-a scos ochelarii cumparati din butic, punandu-i pe cap. Bughi observa gestul prietenului sau. Mai aveam cativa pasi si reuseam sa intru in liceu, insa aceeasi voce pe care stiam ca o urasc, caci facea acele glume penibile se auzi.
- Mayla, te grabesti?
Din partea opusa veneau cei trei, dar de data aceasta insotiti si de Stefan.
- Da.
- Si noi care credeam ca vrei sa iti petreci pauza cu noi. Replica tipul ajungand in dreptul meu.
Il priveam. Avea un zambet ciudat si faptul ca scena se petrecea in fata colegilor sai de breasla de la 12 B ii dadea si un mai mare efect scenei. Am simtit cum picioarele mele vibreaza de adrenalina.
- Nu cred ca am ce sa discut cu tine. Am replicat, iar cand cateva voci scosesera sunete, precum o ovatiune, m-am intors. Bughi era sprijinit de gardul de plasa, tragand din tigara pe care abia si-o aprinsese. Ochii nostri s-au intalnit, iar el si-a lasat usor capul pe spate. Alex imi urmarea miscarile, dar nu intens, astfel am plecat.
Un alt prieten de al lui Stefan, care in tot acest timp tacuse, savurand scena de pe margine comenta.
- Ce faci, mai? Gonesti fetele?
Un ras de grup umplu golul mic si tamp din mintea mea. Prin geamul de la parterul liceului, am vazut cum toti au inceput sa se salute baieteste, dand mana unul cu altul. Huh, de cand se cunosc?
- De cand vorbesc astia intre ei?
- Nu am nici cea mai vaga idee.
Insa fusese un moment mult prea tensionat care imi consumase ceva energie, pentru a ii mai asculta profei formulele de la fizica. Asa ca mi-am luat fata de: ''Da inteleg. Sigur.'' si mi-am continuat ziua. Insa degetele mele ardeau de a-l cauta acasa pe facebook pe Bogdan, mai ales ca urma un weekend lung, in care aveam ce sa fac.
∞
Degetele mele lungi si subtiri au tastat numele sau. Si l-am gasit. Bogdan Adrian (Bughi). Poza de profil era din ianuarie de cand au fost impreuna la o petrecere fastoasa si costisitoare. Ea, ca deobicei isi avea corpul indreptat spre el, zambind si scotandu-si in evidenta pometii bine conturati si rosiatici, datorita pudrei. Parul sau il avea ondulat, umplandu-i umerii dezgoliti, iar rochita ei era de un auriu, nisipos si mulata, lasandu-i curburile corpului sa fie atent analizate. Era extrem de mica de inaltime pe langa el si cu toate astea nu gasisem poze cu ea, purtand tocuri. Umbland prin poze, in trecut.
Il regaisem pe el. Ii inconjura fara niciun pic de stil gatul iubitei sale, cu o fata sictirita ce afisa in acelasi timp un zambet sincer. Cu o atitudine degajata nepasatoare plina de acea frenezia a momentului: Cand iubesti nu te mai intereseaza de ce e in jur. Lumea lui se vedea cum s-a maturizat. de la poza la poza, regaseam un Bogdan mai matur, mai stilat, mai atragator, un barbat in devenire, a carui privire nu putea sa fie decat fixa si plina de dragoste. Pentru cine era evident! Insa ea, exact ca un copil de Craciun ce se agata de un cadou. Probabil ca Bughi era cadoul vietii ei, insa din exterior incercam sa fiu cat mai nepasatoare si sa n u fiu de partea mea, a Maylei.
Pana la urma am inghitit in sec. Eu intr-adevar eram o copila care se indragostise de un baiat cu gluga de blana, cu chip de adolescent si cu o atitudine impunatoare si misterioasa. Imi placuse fiinta sa ca prin definitie. Nu imi pasase de restul amanuntelor. Imi placuse de el pentru ca era ceea ce aveam zilnic: un adolescent care are ce isi doreste, cu o doza mare de msiter care probabil dintr-o greseala isi revarsase coincidentele asupra mea.
Si as mai fi zabovit in fata computerului uitandu-ma prin trecutul sau, insa am preferat sa inchid. Ochii mi s-au umezit, insa inainte de a trece pe pagina principala, m-am uitat la detaliile profilului sau: Voluntar la Casa Adalbert.
- POFTIM? Am strigat, incat cred ca ma auzise si bunica-mea.
Am intrat pe pagina respectiva. Era aceeasi asociatie ca cea care imi lasase in poarta pliantul. Ochii mei s-au oprit din a incepe o scena dramatica si am deschis o alta pagina. Uitandu-ma iarasi la adresa asociatiei am observat un lucru, cu stupoare. Centrul respectiv isi avea locatia undeva la 10 minute de mers cu masina din fata casei mele. Initial am crezut ca pot astepta pana a doua zi, cand aveam sa ma intalnesc cu Andrada, insa nu am mai putut. Telefonul parea cea mai buna solutie.
∞
In fata cafenelei Amour, unde ne dadusem intalnire cu restul baietilor din clasa, noi fetele ne stransesem aranjate si parfumate. Era doar 8 martie. Desi suferisem un impact cu realitatea cu o seara in urma, ochii mei nu erau obositi, iar privirea mea se intrepatrundea cu cea a Andradei care discuta cu Lucian.
In cafenea o masa extrem de mare, la etaj ne astepta. Mai trebuia sa vina Pancu si cu Pogonici, iar lista era completa. Am inceput sa facem diverse filmulete si poze, imitand diversi profesori, cand vocea ei pitigaiata se auzi.
- Helaau lume! Ce faceti? Scuzati-mi intarzierea.
- Lasa asta Pogo..Ca si cadou de ziua ta..Ghici ce am aflat! Zise total dezinteresat Lucian, invatindu-si paiul, gesticuland.
- Ia zi! Spuse ea, in timp ce isi lasa geaca pe scaunul sau.
- Am aflat unde sta BGD-ul! Un val de rasete se auzi, iar eu am crezut ca aveam sa scuip sucul din gura. Andrada imi dadu un ghiont fin pe sub masa si isi afisa zambetul ei siret.
- Stii doar ca nu imi pasa. Parea serioasa si putea primi puncte in plus pentru straduinta.
Cateva secunde mai tarziu Pancu era langa ea vorbind in soapta. Ea chiuia si isi ridica mainile in sus, dand din ele frenetic, semn ca se bucura de ceea ce ii zicea amica ei. Uhh!
- Auzi Lucian..Spuse Andrada, rotindu-si inelul de pe deget.
- Da?
- Care e faza cu BGD-ul?
- Ei voia ea sa afle unde locuieste tipul si i-am zis ca pe langa Lidl.
- Aa. Neinteresant.
Spuse ea apatica. Andrada stia sa isi joace cartea si am crezut ca aveam sa pufnesc in ras, insa m-am abtinut cu o tarie ciudata. Dupa ce fiecare participa la conversatie, ne-am hotarat sa mergem in mall. Eu cu Andrada si asa voiam sa vedem un film. Am luat-o pe Crina, o buna amica, ce nu e de partea nimanui, pentru ca ea se ocupa de buna starea clasei, ferindu-se de barfe. Pancu voia sa vina cu noi, insa cu ajutorul karmei, am scapat de ea.
- Haide prin parcul Indragostitilor. Sugera Crina, aruncadu-si parul brunet si lung pe spate. Fiind ca vremea era dura, de un martie taios si crud, amintirile de la sedinta foto mi-au revenit. Aleile se intortocheau si mai multe duceau catre parcarea blocurilor din fata noastra, insa la capatul nostru se zarea o masina rosie. Apropiindu-ne, Crina rostise ca si cuma ar fi decsoperit America.
- Asta nu e masina de la noi de la scoala?
Am murmurat un ''da'' atat de mut, incat Andrada mi-a cuprins incheietura mainii strangand-o. Daca nu o facea as fi facut cale intoarsa si ziua ar fi fost compromisa. Stiam ca de 8 martie avea sa fie la ea in apartament, sarbatorind cum nu se poate mai bine si mai romantic. Insa numai gandul acela ce imi bantuie in acel moment mintea, ma facu sa ma cutremur. Mi-am scuturat capul, apoi asezandu-mi bretonul pufos si proaspat spalat.
- Stiu ca oarecum va stiti, nu? Intreba Crina, facandu-ma sa cred ca prin clasa incepusera sa circule barfe.
- Da, oarecum se cunosc. Raspunse Andrada.
- Cum asa? Spuse Crina, oferindu-mi un zambet.
Poate daca ii povesteam aveam sa uit de acele coincidente care mi se pareau atat de veninoase. Traiam parca intr-o poveste in care in fiecare zi trebuia sa fiu legata de ceva, ce tinea de el. Si pana la mall, am tot vorbit, Crina aproband si intreband ce nu intelegea. Intr-un final m-am simtit mai bine, caci Andrada facuse niste glume despre Niky atat de sarate incat nu puteai sa nu razi.
Insa oarecum incepeam sa ma obisnuiesc cu aceste coincidente. Ma urmarea sau eu il urmaream? Indiferent de raspuns stiu ca nu imi propusesem asta. Pur si simplu se intampla. Fara sa vreau, fara sa stiu se intampla sa dau de el peste tot, oriunde. Mama mi-a spus ca acest oras in care toata lumea se cunoaste, acest fapt e unul posibil de realizat, insa aceste coincidente/ intamplari imi dau cate putin venin. Ce venin? Un venin, de care mi-e frica sa nu devin dependenta. Veninul unei dragoste atat de subrede si atat de cliseica! Ohh!