Imi simteam pulsul care se zbatea. Sufletul meu se lupta sa imi opreasca chipul ce zvacnea de durere si amaraciune. Ma simteam goala, ca si cum cineva ar fi smuls de pe mine pana si penele sufletului meu inaripat, iar melodiile triste se auzeau pe fundalul camerei mele inchise cu lacate de tristete. Aparusera pozele de la banchet, dar sa le privesc inca o data ar fi insemnat un chin sigur. Le adoram, intr-adevar. Se distrasera, insa cand ochii mei i-au zarit poza ei, cu ei inlantuiti in vraja iubirii sarutandu-se pasional, am inghetat. Si atunci am simtit cum pozele lui Alex ar fi un remediu. Si asa a si fost.
La ce te asteptai Mayla? Sa nu aibe astfel de poze? Sunt tineri, isi traiesc povestea de iubire, iar tu nu ai nicio legatura. Imi reprosam. Imi reprosam ca am indraznit sa visez, imi reprosam ca am incercat sa imi fac povesti fara de sfarsit in mintea mea puerila de pe atunci. Am inghitit in sec si lasand-o pe Lana sa isi rapuna notele dramatice, am lasat valul de lacrimi sa se prelinga pe obrajii mei inrositi.
Ahh, cata durere de la un suflet strain!
Nu mi-e strain. Si daca te-ar vedea plangand, cu siguranta ar veni sa iti intinda o batista? NU! Ar incepe sa rada sau eventual Alex ar veni cu o gluma buna de a lui. Iar asta a durut si mai tare. Abia asteptam finalul anului scolar.
Luasem o decizie. Era una radicala, imbibata cu multa amaraciune si spontanietate. Dar totul trebuia sa se termine. Si voiam ca odata cu treminarea anului scolar si tot acest joc al destinului sa ia sfarsit. Pana la urma eu decideam nu? Exista un destin, dar eu hotarasc ce se intampla cu viata mea, nu!?
∞
Sub adierea calda de vara, imi indreptam corpul scaldat intr-un parfum fresh si melancolic spre poarta elevilor. Stiam ca atunci cand ochii mei se vor ridica din pamant, vor avea nevoie de timp sa se acomodeze cu golul imens pe care aveau sa il observe in fata portii. Si asa a si fost. Mi-am muscat buza, sub o forma de protest, dar chiar daca le-as fi regasit masinile acolo, nimic nu ar fi schimbat decizia luata. Nu puteam sa imi mai risc sufletul adolescentin.
- Neata! Striga Pancu, trezindu-ma din conversatia pe care o purtam cu asa numita constiinta pe care o detin.
- Heei! Am zis usor apatica.
- Ce ai de esti asa abatuta? Mai sunt cateva zile si scapam!
Si eu sper sa scap. Si am privit acel gol imens. Am rasuflat greoi, intrand in curtea ce lasa la orizont o mare de asteptari. Ultimele zile de liceu de clasa a zecea, cele mai chinuitoare. Credeam ca aveam sa ajung la agonie cu fiecare zi care trecea, cate o medie se incheia, cate un alt plan pentru vara se crea. Incercam sa gasesc orice alta distragere. Ieseam cu Vlad prin pauze, cu Diana povestind de activitatea continua de pe profilul lui Alex sau despre ce aveam de gand sa facem in vara, numai ca sa pot sa uit zilnic de drog. Si am constata cu stupoare, intr-o zi in care norii parca voiau sa imi planga decizia.
- Ce ai patit? Intreba Andrada, vizibil curioasa si oarecum ingrijorata.
- E o etapa..Sunt in sevraj.
Si odata cu primele picaturi reci de vara din acea zi, masina gri, usor clasica a lui Alex isi opri cursul in fata portii noastre. Diana ni se alatura cu multa gratie si entuziasm.
- Ce faceti? Eram distrata, il cautam cu privirea asa ca nu am putut sa ii raspund decat dupa cateva secunde.
- A venit Alex si acum vreau sa vad ce naiba cauta la liceu. Am zis extrem de curioasa.
