Valva, lacrimi si chiuituri. Ma simteam ca intr-o intr-o telenovela in care toata lumea trebuia sa joace. Biletele de Valentine's Day ajunsesera la clasa noastra si erau impartite printre noi, fetele si cei cativa baieti pe care ii detineam cu multa tarie. Primisem si eu cateva, dar nimic amoros, ci lucruri care sa ma faca sa ma simt bine, de la prietenele mele de prin liceu. O colega, destul de pretentioasa, a carui nume este Iasmina a primit un plic rosu.
- Sigur asta este de la un admirator infocat. Rostise ea gratioasa, in timp ce alte nu stiu cate fete erau stranse in jurul ei, privind cum mainile ei subtiri desfac plicul.
Un bilet isi facu aparitia. Il deschide, iar fata ei se preschimba intr-una ingrozita, care incepe sa se incrunte, iar dupa ce verifica atenta continutul plicului, arunca pe masa tot ce avea in maini si dispare din clasa. Intregul card de fete pleca dupa ea. Ce s-a intamplat de fapt!?
Pe bilet scria: '' Atat valorezi tu! ''. In plic se afla 1 ban sau 10 bani. Sincer nu imi mai amintesc, insa ce puteam sa fac? Ca o colega buna dupa ce a revenit in clasa am mers si i-am spus ceea ce imi trecea prin minte.
- Trebuie sa treci peste. Stii prea bine ca nu valorezi atat!
- Da, Mayla, dar vezi tu cand esti asa ca mine nu te astepti sa primesti..
Apoi cuvintele ei au sunat in capul meu ca o muzica de la o reclama prost gandita, de umplutura. Oricum daca persoana care o ura atat de mult era cu noi pe palier acum si-a savurat victoria cu o intreaga cupa de mandrie, vazand-o cum plange pe hol. Cum as fi procedat? Trebuie sa recunosc, m-as fi simtit aiurea, dezamagita si contrariata, insa nu as fi plans. Nu sunt chiar atat de slaba sau cel putin nu vreau sa las sa se creada acest lucru.
Andrada care a fost plecata la magazin cu Maria Craciun ratase scena din plin. I-am povestit-o pe scurt si incepu sa rada. Clasa o privea atenta. Eu pentru a salva aparentele, am zis.
- Stiu, buna gluma, nu?
Clar am jucat prostesc, dar pana la urma si asa intreaga clasa era prinsa in telenovela asta asa ca de ce nu? Lucian insa, cu umorul sau cinic se parea ca era de partea cealalta a baricadei.
- Macar daca iti dadea un leu de o punga de pufuleti.. dar asa..
- Lucian. Striga Pogonici extrem de afectata.
Sincer? Am pufnit in ras, incat am fost nevoiti ca eu cu Andrada si Lucian sa ne pastram restul de comentarii toata pauza, pe hol. Profesoara de chimie insa a venit si gasindu-ne pe palier, ne-a privit pret de cateva secunde. Inca nu se sunase, dar totusi aveam ora cu ea.
- Care este dragut sa imi aduca din cancelaria mare dosarul ? Purta ca deobicei o rochie extrem de pretioasa cu un slit mic, dezgolindu-i foarte putin piciorul.
- Cum arata? Am intrebat eu politicoasa, dupa ce am salutat-o.
- Este verde. Nu ai cum sa nu-l observi. E pe masa mare.
- Imediat revin. Am zis, lasandu-i pe ceilalti sa intre in clasa alaturi de dumneaei.
In fuga mea sa sar in ajutorul profei, nu mi-am luat nimic pe mine. Si trebuia sa traversez curtea pentru a ajunge la cancelaria mare, iar frigul lunii februarie nu parea prea calm. Am asteptat ca elevii sa intre la ore, pentru a-l evita pe Stefan. Daca aveam sa il vad, avea sa isi dea imediat seama ca eu i-am trimis acel bilet, nu ca nu ar fi fost evident. Insa, ca deobicei nu am avut noroc.
Cu manecile bluzei cuprinse de degetele mele si cu pasi repezi am iesit din liceu, cu gandul de a ajunge in partea celalta. Drumul parea liber, dar o voce de baiat ma facu sa ma intorc.
- Ooh! Mayla! Exclama.
- Poftim? Si m-am intors. Era gasca lui Stefan, insa fara el, lucru ce ma mira.
