Ascultam vocea Andradei ce tipa in telefon, eu incercand sa imi prind bratara la mana stanga. Pur si simplu era nervoasa. Iar acum, totul parea clar, vizibil ca o apa limpede, in care arunci o piatra si se fac cateva unduiri. Acele unduiri pentru mine insemnau concluzii pe care cu o seara in urma nu le-am putut decat trece in revista, fara sa le procesez prea bine din cauza socului.
Stand si analizand din perspectiva Andradei, totul prindea o alta forma si lua alta culoare.
Patrisia este cu siguranta nesigura de ceva. De ce? Inca nu stie nimeni. Ii este frica sa nu piarda ceva ce are deja, insa de cine ii este frica? Faptul ca dupa zece ani de zile ea a inceput sa ma interogheze de o posibila flirtare a iubitului ei cu o colega de clasa ma lasa cu un gust amar in gura, care imi fulgera fiinta si mintea de cate ori ma gandesc la conversatia avuta. Era ca si cum aveam un blocaj de cate ori ma gandeam la mentalitatea ei. Mi-am promis ca imi voi face o parere excluzand cele spuse de cei din jurul meu, insa sa fim seriosi, cum as putea spune de ea ca este o persoana delicata, minunata, simpatica si cat se poate de amabila, cand m-a intrebat de vreo 5 ori daca stiu tipele cu care umbla iubitu-su? Vreau sa zic dupa 10 ani de zile te astepti la un..Eu stiu!? ''Ce ai facut in ultimii 10 ani!?'' nu la un '' Cu cine umbla Bughi? Cu cine sta? De unde il stii? Ai vorbit cu el!?'' etc.
Poate ca eram cruda si ca ascultasem cu mare atentie cele zise de Andrada, insa daca era sa o luam strategic si rational, cam aceasta era cruda realitate.
- Nu pot sa cred ca fatuca asta e atat de tampa!
- Andrada..Poate simte ca ceva ein neregula si voia sa se asigure.
- Mayla, am hotarat deja ca este disperata si ca ii este frica sa nu il piarda!
- Poate nu e chiar atat de grav, Andrada. Nu avem de unde sa stim!
- Ba da. Fii atenta la ce imi trece prin cap. Am inceput sa o ascult, chiar curioasa. Este atat de disperata, incat cum a vazut ca stii cate ceva te-a bagat la interogatoriu. Cum pana mea sa faci asa ceva!? Si clar lucrurile au scapat de sub control. Dupa zece ani nu incepi sa iei o tipa la intrebari doar de dragul de a face schimb de conversatie..
- Asa si?
- Cum asa si? Ii trimiti cerere.
- Cui?
- Lui Mos Craciun! Lui Bogdan, normal!
- Nu! Exclus! de ce as face asta!? El si-a retras-o!
- Heilaau! Nu vorbim aici de Alex cel marlan ci de Bogdan, care iti da semne zilnic, iar tu ce faci!?
- Andra, stii ca nu e chiar asa usor!
- Stiu, insa gandeste-te ca suntem in luna Mai. Mai ai o luna jumatate, ca apoi ei sa plece. Ce ai de gand sa faci?
- As lupta pana in panzele albe pentru Bogdan, insa este vorba de ea...
- Acea mica pustoaica, disperata, care interogheaza lumea si mai are putin si il verifica? A pufnit in ras, apoi continua. macar acum stim cine il tot suna si ca nu e el cel care efctueaza apelul! Pff!
- Ohh doamne!
Am inceput sa rad, incercand sa uit de tristetea ce imi coplesea sufletul, numai gandindu-ma la el doi si la fericirea ce le strabate chipurile in atatea poze.
- Haide! Sa ma suni dupa ce termini intalnirea de grup. Ai grija ce faci!
- Bine..Am ceva emotii!
Si asa era. Simteam cum respiratia mea e stransa si inlantuita, numai cand ma gandeam iarasi la Alex. Da! Eram constienta cat de imatur si marlan fusese in acea zi in care facuse ceea ce facuse, insa asta se parea ca nu schimbase foarte mult interiorul meu, cel al sentimentelor. Asa ca uitandu-ma pentru ultima data in oglinda, am vazut o Mayla plina de speranta, cu o fericire trista in privire, cu un luciu roz ce mirosea a trandafirii primaverii si data cu un prafum fresh, ce imi amintea ca eram tanara si plina de viata. Rochia mea delicata, de vara pe care o purtam imi scotea trupul in evidenta, insa faptul ca exista o mare posibilitate ca subiectul Alex sa fie pe limbile noastre intreaga zi, ma facea sa ma simt nesigura si mult mai emotionata.
