Lasam ca muzica de fundal sa imi intensifice gandurile si emotiile, ce veneau in valuri. Eram intinsa pe covorul meu moale, iar Taylor Swift isi canta versurile, lasandu-mi melancolia sa imi muste din constiinta si asa maltratata de remuscarile vietii mele, care in ultima perioada era extrem de palpitanta. Iunie isi facea efectul, imi umbla prin ganduri spre vara, la ceea ce avea sa urmeze, la ceea ce eu nu ma puteam sa ma gandesc, la un sfarsit
Odata cu iunie, venea si acel final, la care m-am oprit si mi-am interzis sa ma gandesc. Cum sa ma gandesc la un final, cand Bogdan inca joaca saptamanal fotbal sau basket, facand glume, razand, bucurandu-se de orele in care chiuleste in curtea liceului, iar eu stand, analizand fiecare gand vinovat ce imi tremura fiinta privindu-l, iar Alex scotand din mine, fiecare particula de adrenalina numai vazandu-i chipul!?
Pur si simplu ii vad zilnic, iar finalul mereu pare departe, cand drogul e aproape.
Nu pot sa ma gandesc la un sfarsit sau cel putin asta credeam pana cand iunie a batut la usa, lansandu-si impactul asupra mea. Si astfel am strans in mine, atatea zile, incat m-am surprins plangand.
Pur si simplu durea. Durea faptul ca ma indragostisem de o fiinta cu sarutarile promise altor buze si de unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, caruia nu ii port o dragoste pura, ci una nascuta din orgoliu si venin.
Si mi-am lasat amintirile sa zboare.
Bogdan. E tipul invaluit in prea mult mister si fum de tigara, care a intrat in viata mea fara vreo permisiune sau fara sa imi dea de banuit cat timp ar avea sa stea aici. A stationat parca pentru cateva minute, ce s-au transformat in zile, saptamani si luni.
Si m-am indragostit cu fiecare privire pe care o furisam pentru a incerca sa trec de cutia de mister ce ii proteja fiinta, cu fiecare zi care ne apropia de acea zi de decembrie cruda si rece, in care ochii nostri s-au intalnit, aerul si-a marit presiunea, iar gandurile si destinul ne-a unit. Cum? Nici pana in ziua de azi nu stiu. De ce? Inca lucrez la un raspuns. Si din acea zi, visele mele patimase, gesturile lui, copilaresti, atragatoare, micile jocuri de cuvinte ce ii tradeaza gandurile, planurile de viitor create, privirile incrucisate ce denota tradarea barbateasca si cat de inocenta sunt, parfumul sau barbatesc usor lemnos, pe care il lasa in urma cand destinul ne unea caile, parcarile prost gandite, dar din greu exersate, tigarile mult prea multe, fumate, rasul acela molipsitor, accentul acela usor moldovenesc, motiv de ras pentru intreaga lui gasca, fiecare pas, stangaci sau spontan ce il defineste, felul lui de a fi si ceea ce inseamna el m-au adus in acest prag, in acest punct, in care orice particula din mine recunoaste, ca m-am indragostit.
Ca o copila, ce a pasit pe un teren alunecos, ghidata de instinct si destin, fara a se gandi ca orice legatura cu acest baiat ar duce la o pieire sigura garantata, ca el apartine unei alte fiinte, diametral opusa mie, cu alte ganduri, idei, preocupari si interese.
Si astfel cand mintea mea a cugetat asupra situatiei, avea nevoie sa evadeze, inima mea sa preseze asupra altor sentimente, ceva mai puternice, dar care duc si se inclina spre un alt nume. Destinul mi l-a daruit. O alta greseala pe care mi-am asumat-o, Alex.
Parul sau brunet, razlet, atitudinea sfidatoare, superioara, barbateasca, usor parca prea matura, dar in acelasi timp incompleta, dureroasa, marsava, plina de precautie, lucruri marunte si jocuri ce denota si tradeaza experienta ce ii sta sub vene, m-a facut usor usor, cu o agresivitate marcanta si usturatoare sa ma indragostesc de el. L-am cunoscut intr-o zi de martie, calda, dar in adiere inca se simtea acel miros de iarna tarzie, desi zapada dispariuse de mult. exact ca si in sufletul meu. Inca mai exista Bogdan, dar caldura momentuluyi a fost oferitra de Alex. Sigur pe el, mizand pe o incerdere falsa in propria lui persoana, duhnind a parfum intepator, nociv aerului meu, cu ochii caprui nesiguri, mi-a cautat privirea dand mana cu mine, rece, greoi.
Din acel moment pulsul meu ataca organismul de cate ori ii vedeam fiinta, gesturile spontane, usor brutale, agresivitatea ;imabajului corpului, setea impulsivitatii ce mi-a marcat parerea despre fiinta sa si asa inrosita de o durere prea mare. Orgolios pana peste margini a reusit fara sa vrea sau da, sa imi atinga partea inimii destinata lui Bogdan, scurturandu-ma d ecateva ori, de acel sentiment indecis.
Si doar in doua saptamani aveam sa astept defilarea, ce anunta un final oficial al evenimentelor, banchetul si apoi bacul propriu zis care avea sa ii trimita pe fiecare ope drumul lui, eu ramannad si vazandu-mi de planurile mele, de vizunile mele ce cu siguranbta nu aveau sa coincida cu ceea ce voiau ei, asta pana cand s-ar baga iarasi destinul la mijloc.
Simteam nevoia sa vorbesc cu cineva si cum Andrada era la tara plecata, am sunat-o pe Diana, ce parea extrem de calma, curioasa sa imi asculte povestea. Asa ca intr-o zi dupa scoala, am resuit sa ies cu ea la un suc si sa ii spun in mare cam tot ceea ce s-a intamplat, promitandu-i ca in vara ii voi spune mai detaliat povestea.
Concluzia? speram ca ultimele noastre saptamanai sa edifice macar un sfert din cele intamplate pe parcusrul intregului an si cine ar fi crezut ca asa avea sa fie!? Tin si acum minte ca ma uitam la videoclipul lui taylor, iar asemanatoarea dintre viata mea si detaliile din el, erau izbitoare! Ciudat, nu!?
