Soarele palid si vlaguit abia se zarea dupa plasa de nori tomnatici. Ceata se ridicase, lasand loc trecatorului de a zari cladirile ce impanzeau intreaga strada a liceului meu. Unele erau locuite de pensionari care muncisera pe parcursul vietii, de familii abia concepute sau din contra. Vecinii de care beneficia liceul meu, de pe straduta ce ducea la intrarea elevilor, erau niste oameni simpli, dar cu greu accepta ca muzica sau fumul de tigara sa fie in jurul caselor lor. Acelasi caine cu limba usor albastruie si blana deasa ma privea rece, de dupa gardul mic, ce ii taia din libertatea pe care si-o dorea. Ma obisnuisem cu prezenta lui.
Am impins cu mana, poarta din fier, lasand un scartait lung sa acopere intreaga suflare a curtii destul de mare de care dispunea liceul meu.
- Prima ca deobicei. Am rostit.
Forma sa de "L" ma impresionase inca de acum un an, de cand eram o simpla boboaca, care abia pasea indoielnica peste pragul portii. Ahh, ce vremuri!
Liceul meu parea un cimitir gol, dimineata. In fiecare zi ajungeam devreme si imi placea sa cred ca eu eram una dintre primele persoane care deschidea diminetile, misunand prin liceu, plimbandu-ma pana cand Andrada avea chef sa isi faca aparitia. Dupa excursia din weekend, corpul meu inca resimtea serpentinele si oboseala acumulata. Imi placeau iesirile cu scoala in diverse alte orase, mai ales cand ramaneam si peste noapte, dar erau intr-adevar memorabile si obositoare. Faptul ca tipii din a 11 a C se imbatasera incat cuprinsesera in caderea lor de pe hol, doua tablouri si o vaza mi se parea un eveniment memorabil, atata timp cat a doua zi nu tu erai cel care trebuia sa le plateasca. Faptul ca autocarul pleaca fara tine, cand se face o oprire pentru o nevoie fizica, mi se pare un lucru de amintit in clasa a 12 a la final, atata timp cat nu esti tu cel care alearga 5 metri in urma masinii tipand. Ahh, trebuie sa ai un simt al orientarii foarte slab ca sa nu iti dai seama ca ramai singur intr-o benzinarie!
Clasa mea ca deobicei avea acelasi aer inchis. Am deschis geamurile, lasand raceala diminetii sa acopere aerul imbacsit din incapere. Mi-am trantit ghiozdanul pe banca din lemn si eliberandu-ma din geaca mea, usor cambrata pe corp, m-am asezat pe scaunul tare. Telefonul meu parea cel mai interesant lucru, in fiecare dimineata, din lipsa de alta ocupatie.
Usa se deschise, iar alura uneia dintre cele mai enervante colege isi facu aparitia. Andreea Pancu. De ce e enervanta? Simpla ei prezenta ma face sa ma simt de parca ar trebui sa fiu ascultata la matematica, zilnic. Credeam ca sunt rea si o judec prea aspru, pana m-am decis ca ma judec prea aspru pe mine. Are niste gusturi ciudate in materie de muzica, minte zilnic fara niciun motiv intemeiat, iar daca esti baiat si ti se pare ca vara ta ar avea o esarfa la fel ca a ei sau din orice alt motiv te uiti la ea. Ei bine, nu o mai fa pentru binele tau si al nostru, al colegilor! Urmatoarea ei interpretare va fi:
- Tipul asta e disperat. Se holbeaza la mine de cateva minute! Clar ma doreste!
Are si parti bune, dar trebuie sa sapi adanc si sa le astepti sa vina la suprafata. Orice om are, numai ca unii si le ingroapa adanc in suflet, odata cu bunul gust, educatia si simtul umanitatii.
- Neata! Aceeasi voce pitigaiata, cu un strop de fericire falsa.
- Neata.
Cu toate astea era una dintre singurele fete care isi face temele zilnic la toate materiile, asa ca nimeni nu are nicio retinere in a o intreba: Ti-ai facut tema? Imi dai si mie tema? De multe ori minte ca nu si le face, pentru ca nu vrea sa le dea sau inventeaza povesti lungi si slab proiectate, facandu-te sa renunti la ideea de a copia de la ea. Iar eu, incerc pe cat posibil sa ii evit relatarile ei false.
- Pancu imi dai si mie tema la chimie? Imi place sa o strig pe numele de familie.
- Sigur.
Era intr-o dispozitie buna. Probabil ca tipul care o "place" ii daduse accept la cererea de prietenie, dupa zeci de incercari. Inca un lucru ciudat, vorbeste cu o gramada de persoane si de "tipi binevoitori" din toate orasele si tarile slab dezvoltate sau din contra, de la China pana in Irak. Lasand-o sa asculte muzica ei coreana, m-am adancit in tema, privind-o cum se indeparteaza cu acele casti mici si roz in urechi.
