Priveam roseata de pe maini, lasata de oualele din cosul din lemn, aranjat pe masa. Era traditia noastra. Imi placea sa ma manjesc pe maini cu diverse culori si apoi doua ore mai tarziu sa incerc alaturi de mama sa indepartam curcubeul format. Bunica mea pot spune ca orice alta bunica are traditia in sange, desi nu este tipul de bunica tipica precum in filme sau cum au alti copii. A mea pur si simplu a crescut la tara, insa a parasit acea parte a vietii pentru cea din mediul urban, adaptandu-se. O data cand a venit o prietena la mine am intrebat in bucatarie, dar intr-un fel de gluma.
- The bread? *
- Vezi in camara.
Ei bine, daca a spus ca si o coincidenta sau nu cu siguranta amuzamentul starnit a fost la maximum. Caci dupa ce am ramas socata, ea a venit cu o explicatie uimitoare.
- Ce? Credeai ca sunt proasta?
Intr-adevar o amintire memorabila, mai ales luand in considerare faptul ca are 75 de ani. Insa mi-as fi dorit ca tata sa nu fie plecat. Pe an vine rare ori acasa, fiind prins cu job-ul lui. Sta si apoi pleaca. Nu are o perioada fixa, insa mereu vine cu zeci de cadouri si de fiecare data cand ne strange in barte pe fiecare in parte, simti dorul din mainile sale care au gemut dupa noi in tot acest timp.
∞
Mama se chinuia sa aprinda la mormantul bunicilor ei lumanarile aduse de acasa, in timp ce eu imi mutam greutatea de pe un picior pe celalalt. Simteam o presiune melancolica pe umerii mei. Imi venea sa plang. Cimitirul pentru mine insemna acel loc, putin prea sumbru pentru stilul meu de viata, in care voiai sa regasesti ceva timp pentru cei adormiti. Alaturi era biserica. mare, impunatoare si primitoare. Pot spune ca religia fiecaruia, in care ne nastem este unul dintre lucrurile sacre pe care cu totii ar trebui sa le respectam. Ca vrem sau nu sa credem, cu totii ne dam seama la un moment dat ca exista Dumnezeu, nu mai ca unii iis dau seama prea tarziu si atunci chiar nu mai au ce face.
Ca de fiecare data, am venit sa ne impartasim si marturisim. Lucru pe care sper ca il voi face si eu cu fiul sau fiica mea. Daca vei avea copii Mayla. Imi reprosa constiinta, usor rece, facandu-ma sa schitez un zambet. Vantul batea, lasand ca baticul mamei sa ii lase cateva fire libere pe fata.
Dupa ce am terminat, ne-am indreptat spre biserica. Nu mai stateam mult si aveam sa ne reintoarcem acasa. Dupa cativa pasi facuti, o doamna maruntica, slaba cu o esarfa neagra ce ii acoperea crestetul capului se oprise langa mama, iar aceasta vioaie din fire a inceput sa vorbeasca.
- Teea! Ce faci draga?
- Buna Mihaela. Bine, uite cu Mayla la biserica. Ne-am impartasit si spovedit.. Tu? Ii analiza scurt vestimentatia, ce parea in doliu.
- M-am dus sa mai dau de pomana pentru tata.
- Ohh, draga de tine! Condoleante.
- Multumesc. A facut acum patruzeci de zile.
- Ce avea?
- Cancer.
- Uhh! Asta ne va omora pe toti. Dupa o pauza, mama schimba ca deobicei pulsul discutiei, eu asistand plictisita si incercand sa fiu cat mai politicoasa. Ce ai mai facut in rest?
- Cu scoala.. M-am mutat. Acum sunt la Bacovia. Si se uita la mine, facand ochii mari, fericiti.
- Ooo! Iauzi Mayla, Mihaela e la tine la liceu.
- Serios?
- Da, draguto. Te-am vazut de atatea ori si vreau sa spun ca arati foarte bine.
- Va multumesc. La ce clase predati? Am intrebat.
