Strangeam cu multa gratie perna mea moale, a carui textura o stiam inca din clasa intai, de cand mi-o facuse cadou bunica mea. Cate amintiri intr-o bucata de material! Soarele isi lasa lumina si frenezia lunii mai sa cuprinda intregul tablou. Greutatea corpului meu se lasa asupra marginii patului, in asteptarea unui impuls care ma faca sa ma gandesc cu multa dragoste la ziua de sambata ce tocmai demara in forta, odata cu limbile ceasului.
- Neata! Am tresarit, de parca vreunul dintre actorii din posterele mele ar fi trecut prin mine. Mama, intra in camera si uneori avea obiceiul de a intra brusc, uitand de partea ''silentioasa''.
- Pff! Ce m-ai speriat!
- Hai ca azi avem treaba!
- Ce treaba? Am zis, intorcandu-mi capul inspre usa, privindu-i fata rugatoare.
- M-a rugat Simona sa o ajut cu impartitul de pliante. Ce zici?
- Impartit de pliante? Am spus plictisita si molesita.
- Dupa te scot la o inghetata.
- Daca mai aduci si vreo pizza ma mai gandesc.
- Bine, dar pana atunci fa-ti curat in camera. Si inchise usa, in urma ei, lasandu-mi corpul sa se reintalneasca cu salteaua patului. Si am inchis ochii. Instinctul meu ciudat m-a facut ca o farama de adrenalina sa imi umble prin corp. Alarma falsa sau vreo premonitie? Daca as fi stiut ce urma, nu as mai fi pierdut probabil nicio secunda in pat.
∞
In masina se auzea doar vocea Simonei. Simona e o tipa blonda, zvelta pe care mama o considera una dintre cele mai bune prietene. Isi imparteau secretele, povestile si retele inca de pe bancile facultatii, iar asta mi se parea un lucru admirabil. Intotdeauna aveau despre ce sa vorbeasca, iar timpul alocat era mereu insuficient. Simona facea parte dintr-un proiect: o alianta in favorul mai multor centre.
Si dupa ce am reusit sa le ajut, batand la fiecare usa de la blocurile ei alaturi de mama, din zona ei, ne-am oprit la cele de pe langa Lidl.
- Sa nu imi ziceti ca acum va este foame.
Am zis ironica, suflecandu-mi manecile de la bluza pe care scria numele proicetului in care Simona era implicata. Ce pot sa zic, macar m-am facut cu un tricou!?
- Nu Mayla. Blocul asta de aici iti revine tie, cat noi mergem la celelalte doua, ok?
- Fie, dar e ultimul.
Cred ca daca stiam peste cine aveam sa dau la unul dintre etaje, cred ca nu m-as mai fi obosit sa bat la nicio alta usa si probabil nici sa comentez.
Un bloc inalt cu opt etaje, de o nuanta destul de vie imi ocupa raza vizuala. mama si cu Simona imi faceau cu mana, aratandu-mi blocurile de vis-a-vis la care mergeau ele. Ahh, ce nu fac eu pentru pizza si inghetata!? Am rasuflat cu greu, insa cand ochii mei plictisiti, incercau sa cuprinda intreaga parcare a blocului, o masina neagra mi-a atras atentia. Curioasa am inaintat cativa pasi pentru ai vedea numarul. Am tresarit. Era masina lui Bughi, doar ca cea neagra, acel Hyundai.
M-am indreptat spre usa din metal. Am sunat intamplator la un numar si am intrat dupa ce am rostit;''Posta!''
O lista intreaga cu cei care locuiau in acel bloc era afisata in partea dreapta, la avizier. Am aruncat o privire, inima incepand sa imi pulseze parca prea mult sange pentru ceea ce aveam sa citesc. Cand ochii mei fugitiv, au citit numele Dumitrescu Octavian am incremenit si am crezut ca pliantele pe care le tineam in mana dreapta for sfarsi pe jos, imprastiate. Am respirat usor, incercand sa nu acumulez dintr-odata toata adrenalina pe care mi-o oferea situatia.
